Monumentul-crucifix a fost ridicat pe locul unde, în ianuarie 1919 a fost ucis generalul Stan Poetaș, împreună cu alți ostași români care au respins atacul bandelor bolșevice venite de peste Nistru. În memoria acestor eroi, în anul 1921 fusese ridicată o cruce comemorativă, distrusă ulterior de regimul sovietic.

Inaugurarea și sfințirea troiței de la Otaci reprezintă primul monument dedicat clericilor din fostul județ Soroca persecutați de regimul comunist.

 

Pe monumentul-crucifix sunt încrustate numele a 60 de clerici, după cum urmează:

    • 2 arhimandriți,

    • 1 egumen,

    • 1 ieromonah,

    • 48 de preoți,

    • 2 diaconi,

    • 1 ctitor de biserici – Nicolae Bucur,

    • 4 cântăreți bisericești.

 

În rândurile ce urmează sunt prezentate, pe scurt, biografiile acestor clerici care au fost arestați, condamnați la ani grei de temniță — de unde mulți nu s-au mai întors — omorâți fără judecată sau exterminați prin muncă silnică de regimul sovietic.

Informații despre clericii martiri și mărturisitori menționați în această lucrare, cât și despre alți clerici basarabeni supuși represiunilor puteți găsi în: Ioan Lisnic. Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste. Centenarul Marii Uniri, 1918–2018. Chișinău. Cuvântul ABC, 2018; Idem. Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste. Iași. Editura Stef, 2019 și Idem. Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria. Vol. III. Iași. Editura Stef, 2022.

 

Anton Alexandru, preot (4.10.1915–?). La 1 septembrie 1942 a fost numit slujitor la Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Căinarii Vechi, județul Soroca1. În iulie 1945 a fost arestat și încarcerat timp de trei luni în lagărul de la Galata, Iași, fără să fie judecat2. La 19 iulie 1952 a fost arestat din nou, fiind învinuit cum că în perioada 1940–1941 ar fi fost șef de sector al legionarilor3. Judecata l-a condamnat la cinci ani de detenție. A fost trimis în lagărul de muncă forțată de la Bicaz, apoi transferat în lagărul de la Borzești, fiind eliberat în anul 19544. A fost arestat pentru a treia oară  la 24 septembrie 1959 și, după o anchetă care a durat opt luni, a fost condamnat de Tribunalul Militar Iași la opt ani de detenție și confiscarea averii, fiind întemnițat în penitenciarele de la Jilava și Aiud5. La 31 iulie 1964, părintele a fost eliberat. La scurt timp după eliberare, din cauza condițiilor inumane și a schingiuirilor la care a fost supus în timpul detenției, trece la Domnul6.

 

Teodot Antonovici, cântăreț bisericesc (18.05.1877–?). După absolvirea Școlii de cântăreți, la 10 octombrie 1896 a fost numit slujitor la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Horodici-Țau, jud. Soroca7. A mai slujit cântăreț și la Biserica ”Sf. Nicolae” din Șolcani și la biserica din Cureșnița, în locul tatălui său care conform cererii înaintate a fost pensionat8. La 19 octombrie 1944 a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (MGB) din RSSM și încarcerat în închisoarea din Soroca. Era acuzat de crimă, conform art. 54-1a și 54-10 p.2 CP al RSSU, de trădare de patrie și de activitate antisovietică. Cel arestat, însă a negat toate acuzațiile. Judecata a avut loc la 19 iulie 1945, fiind condamnat la 10 ani de detenție într-un lagăr de muncă forțată. Despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic.  În dosarul său de acuzare lipsește decizia Procuraturii RSS Moldovenești privind anularea sentinței din 19 iulie 1945, fostul dascăl din Cureșnița  nu a fost reabilitat nici până în prezent. 

 

Gheorghe Armașu, preot (25.01.1914–19.02.1991). S-a născut la 25 ianuarie 1914 în satul Domulgeni, jud. Soroca9. A învățat mai întâi la școala primară din satul natal, iar în perioada 1929–1937 și-a continuat studiile la Seminarul Teologic din Chișinău10, apoi la Facultatea de Teologie din Cernăuți, pe care a absolvit-o în 1941. La 1 august 1943 a fost transferat la Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului” din satul Moșani, jud. Soroca11. Până în 1945 a mai slujit la biserica din localitatea Plopi, același județ. În anul 1945 a fost arestat. Judecata l-a condamnat la zece ani privațiune de libertate, petrecând anii de detenție într-un lagăr din regiunea Vorkuta, RASS Komi. După eliberarea din lagăr în 1954, părintelui i-a fost aplicată o altă sentință – domiciliu forțat în regiunea Vorkuta. Timp de aproape trei ani a lucrat în calitate de șef al stației meteorologice din localitatea Sîr-Iaga, în apropiere de Vorkuta12. În anul 1957, revine la baștină. A slujit inițial la biserica din Ocnița13, apoi, timp de trei decenii, a păstorit credincioșii din satul Petreni, r. Drochia. Trece la Domnul la 19 februarie 199114. 

 

Vladimir Aroneanu, preot (15.07.1901–?). S-a născut la 15 iulie 1901 în familia lui Ioan Aroneanu, cântăreț la Biserica ”Sf. Nicolae” din Călărășeuca, jud. Soroca15. În perioada 1931–1941 a slujit cântăreț la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din localitatea Verejeni, jud. Soroca și între anii 1941-1944, a fost cântăreț la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din Serbiceni, jud. Hotin16. La 24 martie 1945 a fost arestat și judecat. Tribunalul Militar din Regiunea Cernăuți, la 29 mai 1945, l-a acuzat de propagandă antisovietică, conform art. 54 p. 10 CP al RSSU, condamnându-l la zece ani de detenție într-un lagăr de muncă forțată17. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr din regiunea Celeabinsk (Rusia). Referindu-se la perioada de surghun, avea să mărturisească mai târziu: „am pătimit pentru credința creștină, fiind condamnat la 10 ani de lagăr, la fel și preoteasa a avut de suferit, fiind și ea exilată într-un lagăr de muncă forțată. Timp de 10 ani nu ne-am văzut unul cu altul, nici cu copiii. Am fost eliberați din lagăre în anul 1954, când a murit Stalin, atunci ne-am văzut cu toții în orașul Saratov. Fiul meu făcea armata în acel oraș”18. La sfărșitul lunii mai 1955 devine cleric al Eparhiei de Saratov și Balașov, fiind hirotonit în treapta de diacon, apoi a fost hirotonit în treapta de preot19. După revenirea la baștină, a fost numit preot la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din Pepeni, Sângerei, cu începere de la 15 decembrie 195820. În perioada 1974-1976 a slujit la  Biserica ”Sf. Nicolae” din satul Vădeni, Soroca. A fost reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuți, la 3 iulie 199221.

 

Nicolae Arvinte (Arventiev), preot (01.12.1893–24.02.1942). S-a născut la 1 decembrie 189322 în localitatea Cosăuți, jud. Soroca23. Părinții săi erau preoteasa Liubov și preotul Grigore Arventiev, parohul Bisericii ”Nașterea Maicii Domnului” din Cosăuți24. După absolvirea Seminarului Teologic a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Arhanghel Mihail” din Seceteni, jud. Chișinău, cu începere de la 14 noiembrie 191725. În anul 1920 a fost transferat la Biserica cu hramul ”Maica Domnului făcătoare de minuni” din Tropoclo, jud. Cetatea Albă26, iar la 1 iulie 1933 e transferat la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din com. Deviza, jud. Cetatea Albă27. A fost arestat la 13 iunie 1941 de către organele NKVD-iste, acuzat de agitație antisovietică și deportat împreună cu membrii familiei – soția Neonila și cei doi copii, fiul Nicolae și fiica Neonila28. Familia preotului a fost deportată în Kazahstan, iar părintele Nicolae, ajuns în regiunea Sverdlovsk, a fost încarcerat în lagărul Ivdel29. La 9 iulie 1941, cu câteva zile înainte de arestare i-a fost întocmită următoarea acuzație: „Arventiev, fiind preot în satul Deviza, raionul Tuzla, regiunea Ismail, făcea spionaj în favoarea României, în urma rapoartelor sale, mulți simpatizanți ai partidului comunist din această localitate au fost arestați”, cel arestat a negat toate acuzațiile30. Judecata nu a mai avut loc, deoarece, la 24 februarie 1942, părintele încetează din viață în spitalul închisorii. Datorită decesului acuzatului, s-a hotărât, încetarea urmăririi penale și clasarea dosarului31. A fost reabilitat de către Procuratura RSSM, peste aproape cinci decenii de la decesul său, la 5 mai 198932. 

 

Boris Babcenco-Răduleanu, preot (2.10.1905–19.12.1990). S-a născut la 2 octombrie 1905, fiind al 11-lea copil din familia lui Grigore și a Anei Babcenco. Tatăl său era cântăreț la biserica din satul Izbiște, jud. Orhei33. A urmat studiile școlii primare la Mănăstirea „Curchi”, Seminarul Teologic din Chișinău, Facultatea de Teologie și Filosofie din Cernăuți, apoi studii de specializare la Universitățile „Sorbona” și „Oxford”34. A fost hirotonit preot la 7 februarie 1932 pe seama Bisericii ”Sf. Nicolae” din Răduleni, jud. Soroca. De la acest sat, mai târziu părintele Boris și-a schimbat numele, devenind Babcenco-Răduleanu. În anul 1936 a fost numit slujitor la Catedrala ”Sf. Nicolae” din orașul Bălți35. În perioada 1943-1944 a fos preot militar în linia I pe front. După ocuparea Basarabiei, se refugiază a doua oară în România, slujind la Catedrala din Lugoș, apoi în parohia Chitila, aproape de București. De aici, părintele a fost transferat forțat cu domiciliul obligatoriu în jud. Ilfov, la parohia Slobozia Moara36. La 14 martie 1960 a fost arestat de Securitate, fiind arestați și copiii lui, Galina și Mihai. A fost condamnat la 10 ani de temniță și încă 15 ani pentru articolele împotriva regimului comunist, scrise până în 194437. În cele din urmă, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, petrecând anii de detenție în penitenciarele din Jilava și Aiud38. A fost eliberat în urma grațierii deținuților politici din 1964. Și-a continuat activitatea pastorală în jud. Ialomița, la parohia Roșiori. A scris mai multe cărți de predici și de învățătură ziditoare de suflet, a tradus și câteva lucrări din limba rusă. A trecut în lumea celor drepți la 19 decembrie 199039.

 

Alexandru Bancu, ieromonah (20.02.1884-02.01.1938). Viitorul ieromonah Alexandru,  cu numele de mirean Arhip Bancu s-a născut la 20 februarie 1884 în familie de țărani. Părinții săi erau Constantin și Domnica Bancu din satul Zahorna, jud. Soroca40. După absolvirea Școlii spirituale, îndrăgind viața monahală, devine viețuitor al Lavrei Pecerska din Kiev. În perioada 9 septembrie 1902 – 1 august 1905 a făcut ascultare la brutăria mănăstirii, apoi a fost transferat în calitate de chileinic la stăreție. La 9 februarie 1915 este tuns în monahism, apoi în luna decembrie a aceluiași an a fost hirotonit ierodiacon și peste 6 ani, la 7 august 1921 a fost hirotonit ieromonah41. În anul 1923, era slujitor la biserica din Iaroslavka, regiunea Cernigov (Ucraina), apoi a fost transferat la Biserica "Adormirea Maicii Domnului”, mitoc al Lavrei Pecerska situat în Leningrad. La 22 august 1930 a fost arestat pe motive politice. Judecata a avut loc la 11 decembrie, în cadrul ședinței troicii GPU din Leningrad, fiind condamnat la 3 ani de lagăr cu confiscarea averii42. După eliberare, în 1937,  era preot la biserica "Schimbarea la Față a Domnului” din Koloma, raionul Starorusski, reginea Novgorod. La 6 decembrie 1937 a fost din nou arestat43. Era acuzat că ar fi fost „...conducător al unei grupări contrarevoluționare, a participat la întruniri ilegale, desfășura o activitate contrarevoluționară și defăima puterea sovietică...”. A fost judecat în cadrul ședinței troicii NKVD din regiunea Leningrad, conform art. 58-10-11 CP al RSSFR și condamnat la moarte prin împușcare44. Executarea sentinței a avut loc la 2 ianuarie 1938, fiind inmormântat în orașul Leningrad. Peste câteva decenii de la proclamarea sentinței, părintele a fost reabilitat45. 

 

Ilie Berghie, preot (1915–1969). S-a născut în anul 1915. Și-a făcut studiile la Școala de cântăreți, pe care le-a absolvit în anul 193346. În 1940 era cântăreț la Biserica ”Sf. Treime” din Moara Nouă (Maramonovca), jud. Soroca. La cedarea Basarabiei de la 28 iunie 1940, se refugiază peste Prut, fiind numit de către autoritățile bisericești cântăreț la parohia Diocheți, Putna47. Revine la Moara Nouă în vara anului 1941. În 1943 a fost mobilizat în rândurile Armatei Române cu gradul de sergent. În următorul an, după demobilizare, își reia activitatea de cântăreț bisericesc48. În octombrie 1945 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Drochia, raionul Târnova, jud. Soroca, cu începere de la 31 octombrie49. În anul 1949, părintele Ilie Berghie era înscris în lista membrilor organizației de rezistență antisovietică clandestină ”Sabia Dreptății”, membrii căreia au fost arestați pe parcursul anului 195050. Părintele a fost arestat de organele Securității de Stat și condamnat și pentru faptul că, „fiind ostil față de puterea sovietică, locuind pe teritoriul temporar ocupat de trupele româno-germane în satul Maramonovca, raionul Târnova, RSSM, desfășura activitate colaboraționistă și făcea agitație antisovietică în rândurile populației”51. Judecata a avut loc pe data de 15 martie 1951, în cadrul ședinței Judecătoriei Supreme a RSS Moldovenești, părintele fiind condamnat conform art. 54-3, 54-10, alin. 2, și art. 54-11 CP al RSSU, cu sancțiunea art. 54-2, la 25 de ani de detenție, 5 ani degradare din drepturile civice și confiscarea averii. După eliberare a fost paroh la Biserica ”Bună-Vestire” din Cernoleuca, raionul Otaci52, apoi e transferat la Biserica ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Ghizghita (Fântânița), raionul Drochia53. A decedat în anul 1969, fiind înmormântat în cimitirul din satul Ghizghita54.

 

Pavel Boicenco, preot (15.01.1902–?). S-a născut la 15 ianuarie 1902. După absolvirea Seminarului Teologic a fost hirotonit preot, la 14 ianuarie 1924, pe seama Bisericii ”Sf. Nicolae” din localitatea Câșlița-Dunăre, jud. Ismail. În anul 1930 devine absolvent al Facultății de Teologie din Chișinău55. Tot în acel an este transferat la Biserica ”Nașterea Macii Domnului” din satul Zastânca, jud. Soroca56, apoi a fost transferat în com. Râșcani, jud. Bălți, cu Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”. La 1 februarie 1936 a fost numit în postul al II-lea de preot la Biserica ”Sf. Nicolae” din orașul Bolgrad57. În primul an al ocupației sovietice a fost arestat și deportat în Siberia58. 

 

Serghie Brițchi, preot (1872-?). Despre părinții preotului Serghie Brițchi nu se cunoaște nimic. La începutul lunii martie 1872, în preajma satului Iarova, jud. Soroca a fost găsit un copil nou născut, "abandonat de o persoană necunoscută”. Băiatul nou născut a fost luat sub tutela preotului Dimitrie Brițchi din Iarova. A fost botezat la 20 martie în biserica din Iarova de către preotul locului, primind la botez numele Serghie59. La scurt timp, băiatul a fost înfiat de către preotul Dimitrie. Viitorul preot Serghie Brițchi a fost educat de către tatăl său adoptiv, a învățat întâi la școala din Iarova, apoi la Gimnaziul din Chișinău. În anul 1889 era lucrător la mănăstire, în Lavra din Serghiev Posad (Rusia). În perioada anilor 1890-1914 a fost funcționar, activând în calitate de grefier si devenind membru al castei intelectualilor si mic burghezilor din Serghiev Posad. La 23 septembrie 1923 a fost hirotonit diacon, activând în calitate de cântăreț bisericesc până la 2 aprilie 1928, când a fost hirotonit preot60. În perioada anilor 1928-1934 a slujit la cateva parohii din regiunea Vladimir (Rusia). Din cauza etichetării sale ca „slujitor al cultului religios”, împreună cu alți clerici au fost lipsiți de dreptul la vot61. Majoritatea clericilor supuși acestei interdicții erau luați în vizorul  serviciilor NKVD, ca mai apoi să fie arestați și judecați.

 

Anatolie Brumă, preot (20.07.1910–?). S-a născut la 20 iulie 1910, în familia preotului Ioan Brumă de la biserica din Temeleuți, jud. Soroca. A învățat la Școala spirituală (Seminarul inferior)62 și la Seminarul Teologic din Chișinău, apoi la Facultatea de Teologie din Chișinău, devenind licențiat în Teologie. După absolvirea studiilor teologice a fost hirotonit preot pe seama parohiei din Vărăncăul Vechi, jud. Soroca, cu Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”63. La cedarea Basarabiei de la 28 iunie 1940, se refugiază peste Prut. La 16 iulie 1941, autoritățile bisericești îl numesc slujitor la Biserica ”Buna-Vestire” din Râmnicu-Vâlcea, din cadrul Mitropoliei Olteniei64. După reinstaurarea autorităților românești în Basarabia, în vara anului 1941, revine la Vărăncău, unde va activa până în iulie 1942. A fost mobilizat pe front în calitate de preot militar, ajungând împreună cu divizia militară până la Cotul Donului, unde a fost rănit. Din acest motiv, la începutul anului 1943 a fost demobilizat, revenind la parohia sa, Vărăncăul Vechi. În luna decembrie 1943 se transferă la parohia Meletie, com. Petrele, jud. Vlașca65. După instaurarea autorităților comuniste în România a avut de suferit. A fost acuzat de uneltire împotriva ordinii sociale, fiind arestat de Securitate la 17 august 1958 și încarcerat în închisoarea Ministerului Afacerilor Interne. Sentința de judecată a fost pronunțată de Tribunalul Militar București, fiind condamnat la nouă ani de detenție66. Anii de detenție i-a petrecut la Jilava, Gherla și în lagărul de muncă de la Salcia67. După eliberare, în 1964 a fost numit preot la parohia Seliștea, în apropiere de Alexandria, jud. Teleorman68. Anul decesului său nu se cunoaște.

 

Nicolae Bucur, binecredincos și ctitor de biserici (06.05.1882–18.03.1942). S-a născut la 6 mai 1882, în orașul Soroca. A participat la luptele din  Primul Război Mondial. Pentru eroismul dovedit în lupte a fost decorat de 6 ori. Era Cavaler al Crucii ”Sf. Gheorghe”, deoarece a fost menționat cu această decorație de 4 ori, cl. I-IV. A mai fost decorat cu medalia ”Pentru Vitejie”, gr. III și IV. În anul 1917 a fost demobilizat, apoi s-a reîntors la Soroca. Își închină viața slujirii lui Dumnezeu. Umbla din sat în sat și aduna jertve pentru construcții și reparații de biserici. Mergând dintr-un sat în altul, Nicolae Bucur propăvăduia oamenilor cuvântul lui Dumnezeu. În presa timpului se scria despre el numai cuvinte de laudă, iar în închipuirea țăranilor era asociat asemeni unui „sfânt”. Acest cucernic și binecredincos creștin a contribuit la zidirea multor lăcașe sfinte, mai ales în localități, unde din cauza mijloacelor financiare precare, nici nu mergea vorba de zidirea unei biserici, sau în sate unde tot din cauza crizei financiare lucrările de construcții de biserici continuau să fie în delăsare. La  13 iunie 1941 a fost arestat de către colabotatorii secției raionale NKVD din Soroca. A fost plasat în  lagărul din Ivdel, regiunea Sverdlovsk. Potrivit datelor ce se conțin în dosarul penal, inculpatul a fost interogat numai o singură data, la 21 februarie 1942, după 8 luni de la arestare, când se afla în lagărul din Ivdel. Era acuzat de crimă, conform art. 58-4 și 58-10, p. 1 CP RSSFR, acordare de ajutor burgheziei internaționale și propagandă, sau agitație antisovietică. Cel arestat a negat toate acuzațiile69. Judecata nu a avut loc, deaorece la 18 martie 1942, acuzatul încetează din viață în spitalul închisorii. Datorită decesului acuzatului, la 2 iulie 1942, judecata a hotărât, încetarea urmăririi penale și clasarea dosarului70. Nicolae Bucur a fost „Omul lui Dumnezeu”. Potrivit mărturiei unui preot condeier care l-a cunoscut pe acest om binecredincos: „Bucur a fost un purtător de cruce, dar nu în sensul că purta în mână crucea, ci în sensul, că „și-a luat pe umeri povara” (crucii), să convingă ascultătorii ca să fie creștini adevărați, nu atât prin predicile sale, căt după cum am aflat de la el, prin exemplul vieții sale de pelerin, prin credință, post, blândețe, cu capul descoperit și cu picoarele goale, chiar și pe timp de iarnă”71.

Dimitrie Buiuc, preot (10.02.1899–15.09.1940). S-a născut la 10 februarie 189972. A făcut studii la Seminarul Teologic, fiind hirotonit preot în anul 1920. În perioada 1921–1929 a fost paroh la Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului” din Vertiujeni, jud. Soroca, apoi a fost transferat la Biserica ”Sf. Nicolae” din Arionești, același județ73. A slujit și la biserica din Domulgeni. La 15 septembrie 1940, în primul an de prigoană împotriva credinței, a fost ucis de sovietici74.

 

Atanasie Captarenco, preot (02.05.1870–12.02.1918). S-a născut la 2 mai 1870, în familia preotului Nicolae și a preotesei Natalia Captarenco din satul Căinarii Vechi, jud. Soroca75. În anul 1879, preotul Nicolae Captarenco se transferă la Biserica "Sf. Cuv. Parascheva” din Izvoare, localitate învecinată cu Căinarii Vechi, aici tânărul Atanasie a învățat la școala din localitate, apoi la Școala spirituală și Seminarul Teologic. La 16 septembrie 1899 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Arhanghel Mihail” din satul Sevirova, jud. Soroca76, unde a slujit până la 6 septembrie 1902, când a fost transferat în postul de al III-lea preot la Catedrala ”Înălțarea Domnului” din orașul Cetatea Albă77. În anul 1905, a fost transferat la Biserica ”Sf. Nicolae” din Crocmaz, jud. Cetatea Albă78. Slujitorii bisericești îl caracterizau pe preotul Atanasie Captarenco, ca având „suflet bun, fire modestă și liniștită, cum au fost majoritatea preoților basarabeni”. În anul 1918, când „armata rusească bolșevizată și anarhizată” se retrăgea de pe teritoriul Basarabiei, părintele Atanasie, împreună cu alți localnici a fost arestat. S-au găsit probabil câțiva informatori din sat care i-au trădat pe cei care nu-i simpatizau pe bolșevici79. Soldații l-au scos pe preot din biserică, în timpul când oficia botezul unui copil și a fost dus sub escortă peste Nistru80. Potrivit mărturiei unui sătean, arestat și el de bolșevici, părintele ar fi fost omorât în ziua de 12 februarie după amiază, pe marginea drumului, în apropiere de comuna Iasca și Maiak. Preotul mergea ceva mai în urma arestaților și a fost omorât cu trei focuri de armă81.

Zosima Cerchez, egumen (18.11.1884–24.02.1964). S-a născut la 18 noiembrie 1884 într-o familie de țărani. Părinții săi erau Sofronie și Parascheva Cerchez din satul Vertiujeni, jud. Soroca82. O perioadă face ascultare la Mănăstirea „Balta” din gubernia Podolia, unde a fost tuns în monahism, apoi hirotonit în treapta de ierodiacon și mai apoi în cea de ieromonah83. Revine în Basarabia înainte de a se stabili frontiera pe Nistru. Se stabilește la Chișinău, intrând în obștea de călugări de pe lângă Casa Arhiepiscopală, fiind numit slujitor la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” de la Via Arhierească. În 1937, se afla la Mănăstirea „Hârjăuca”84, la care s-a aflat până la lichidarea ei din 1940, când autoritățile sovietice locale au prefăcut lăcașul sfânt în casă de odihnă. După eliberarea Basarabiei a fost printre primii clerici înscriși pentru a continua activitatea misionară în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. În luna august a anului 1941 a fost numit stareț al Mănăstirii „Balta”, vechiul său loc de mătanie. Împreună cu călugării, cei cinci viețuitori ai mănăstirii au depus o muncă enormă pentru refacerea așezământului monahal, se desfășura și o activitate misionară în combaterea mișcării inochentiste. După instaurarea puterii sovietice în 1944 a fost arestat de organele NKVD, împreună cu alți zece preoți din regiunea Odesa, care au activat în cadrul Misiunii. Toți erau învinuiți de propagandă antisovietică, cum că în timpul cât ”s-au aflat pe teritoriul ocupat de trupele germane-române […] rosteau predici antisovietice, pe ocupanți îi numeau eliberatori de bolșevici și defăimau puterea sovietică”85. Au fost judecați de Tribunalul Militar din Odesa, sentința de judecată în majoritatea cazurilor a fost aceeași: condamnare la 10 ani de lagăr de ”reeducare prin muncă”, cu confiscarea averii, pe care mulți dintre ei nici nu o aveau86. Părintele Zosima și-a petrecut anii de detenție în KarLag, unul dintre lagărele de concentrare de pe teritoriul regiunii Karaganda din Kazahstan87. Timp de zece ani a îndurat mizeria lagărului stalinist, muncile grele și condițiile inumane de detenție. După eliberarea din lagăr, i-au stabilit altă sentință – domiciliu obligatoriu în regiunea Aktiubinsk din Kazahstan. În perioada 1955–1960, părintele Zosima a slujit la Biserica ”Sf. Vladimir” din Aktiubinsk. Locuia modest, într-o căsuță mică din curtea bisericii88. Potrivit relatărilor celor care l-au cunoscut, părintele Zosima îndeplinea cu strictețe pravila monahală, era și un bun predicator. Tot câștigul său îl împărțea săracilor și celor în nevoi. Deseori îl auzeai zicând: ”Călugării nu au nevoie de bani”. De aceea și a fost numit monahul ”fără de arginți”. Avea și darul prorocirii89. În anul 1960, fiind înaintat în vârstă și văzând că-i slăbesc puterile, se întoarce la baștină, în satul său natal, Vertiujeni. Aici își petrece ultimii ani de viață între cei apropiați și dragi. Trece la Domnul la 24 februarie 1965. A fost înmormântat în cimitirul din localitate, fiind condus pe ultimul drum de foarte mulți creștini90.

 

Leonid Cijacovschi, preot (6.08.1913–?). S-a născut la 6 august 1913 într-o familie de țărani. Părinții săi erau Vicențiu și Iulita Cijacovschi din localitatea Țarigrad, jud. Soroca. A făcut studii la Facultatea de Teologie91, după absolvirea cărora a fost hirotonit preot. Până la 1 iulie 1942 a slujit la Biserica ”Sf. Nicolae” din Chetroșica Nouă, jud. Bălți, apoi a fost transferat la Biserica ”Sf. Arh. Mihail” din localitatea Visoca, jud. Soroca92. În luna martie a anului 1944, părintele Leonid se refugiază peste Prut, împreună cu preoteasa Tamara și fiul Nicolae (Nicolae Nicolae [Cijacovschi], iconar în Maramureș), născut în 1943 în localitatea Visoca, Soroca93. La 11 mai 1953, părintele a fost arestat, fiind acuzat de uneltire contra ordinii sociale. Procuratura orașului Stalin (Brașov) l-a condamnat la doi ani de detenție, fiind internat în penitenciarele din orașele Stalin și Târgul Mureș. A fost eliberat înainte de termen, la 7 decembrie 195494. A slujit o perioadă lungă la Biserica de lemn ”Sf. Treime” din localitatea Urisiu de Sus, jud. Mureș (actualmente monument istoric). Oamenii vârstnici de aici își aduc aminte cu emoție de părintele Leonid, cel care a slujit în această parohie până în anul 196195.

 

Daniil Ciobanu, diacon (02.01.1887–04.01.1942). S-a născut la 2 ianuarie 188796 în familie de țărani. Părinții săi erau Ioan și Taisia Ciobanu din satul Putinești, jud. Soroca. A învățat la Școala de cântăreți bisericești din Chișinău. După absolvirea școlii, la 24 august 1913 a fost numit cântăreț la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Poiana Cunicii, jud. Soroca97,  slujind la această biserică, timp de 27 de ani. Pentru activitate sârguincioasă în îndeplinirea funcției de cântăreț bisericesc, a fost hirotonit în treapta de diacon, activând în continuare în calitate de cântăreț.  La 25 iunie 1941 a fost arestat de către colaboratorii secției raionale NKVD din Cotiujeni, RSSM și încarcerat în închisoarea din Soroca. Din cauza apropierii frontului, a fost evacuat la închisoarea nr. 1 din Penza (Rusia). Colaboratorii secției NKVD din regiunea Penza, au  expediat dosarul de urmărire penală spre examinare organului de justiție NKVD  din URSS, cerând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa capitală, moarte prin împușcare98. Judecata nu a avut loc, deoarece, la 4 ianuarie 1942, aflându-se în spitalul închisorii,  trece la Domnul. Datorită decesului acuzatului, la 12 februarie 1942, judecata a hotărât, încetarea urmăririi penale99. A fost reabilitat de către Procuratura Republicii Moldova, la 17 februarie 1993100.   

 

Nichifor Ciobanu, monah (03.12.1907–?). Viitorul monah Nichifor, cu numele de mirean Nicolae Ciobanu, s-a născut la 3 decembrie 1907 într-o familie de țărani. Părinții săi erau Ioan și Sofia Ciobanu din satul Roșieticii Noi, jud. Soroca101. Ajuns la maturitate alege viața monahală, stabilindu-se la Mănăstirea „Dobrușa”. În anul 1927, când avea 20 de ani, a fost tuns în monahism cu numele Nichifor102. La mănăstire a avut funcția de șef de prisacă, îndeplinind și alte îndatoriri. În toamna anului 1941 a fost transferat la Mănăstirea „Bocancea”. În luna martie a anului 1944, din cauza apropierii liniei frontului, se refugiază peste Prut, de unde revine în luna mai, stabilindu-se la Mănăstirea „Suruceni”, apoi se întoarce la „Dobrușa”. Din februarie până în aprilie 1948 a viețuit la Mănăstirea „Sârbești”, fiind arestat la 20 aprilie 1948103. Era acuzat de agitație antisovietică, calomnierea regimului sovietic și a sistemului colhoznic. Judecata a avut loc la 12 august 1948, fiind condamnat la 10 ani privațiune de libertate și suspendarea drepturilor civice pe un termen de cinci ani104. După ispășirea termenului de detenție, revine în RSSM. În anul 1961 era viețuitor la Mănăstirea „Hârbovăț”105. A fost reabilitat de Judecătoria Supremă a Republicii Moldova la 11 decembrie 1995106.

 

Nicolae Ciobanu, preot (01.06.1898–07.11.1941). S-a născut la 1 iulie 1898. După absolvirea studiilor seminariale, în 1922 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Arhanghel Mihail” din Soloneț, jud. Soroca107. În anul 1930 a fost transferat la Biserica ”Sf. Nicolae” din Domulgeni108, apoi a fost numit slujitor la   Biserica ”Sf. Pantelimon” din com. Stoicani, jud. Soroca. În primul an de ocupație sovietică (1940–1941), părintele Nicolae s-a stabilit la Chișinău, pentru a se repatria în România. În luna octombrie 1940,  se înscrie în listele celor care doreau să se repatrieze. Pentru a afla dacă le-a fost aprobată cererea, cei înscriși pentru repatriere, se adunau zilnic în fața sovietului orășenesc din Chișinău. Părintele Nicolae, pentru a grăbi procedura de repatriere a fost și inițiatorul expedierii unei telegrame pe adresa Consulatului român de la Moscova. La 12 decembrie 1940 a fost arestat de organele NKVD-iste și încarcerat în închisoarea din Chișinău. Judecata a avut loc la 17 mai 1941, în cadrul Comisiei Extraordinare pe lângă NKVD-ul URSS, cu urmtorul verdict: "Ciobanu Nicolai Isaevici, fiind un element social periculos, să i se aplice pedeapsa privațiunii de libertate pe un termen de 8 ani, într-un lagăr de muncă forțată, termenul de detenție să se socoată de la 12 decembrie 1940”109. În luna noiembrie 1941, se afla în lagărul din Vorkuta, RASS Komi, unde la 7 noiembrie, din cauza condițiilor insuportabile de detenție,  încetează din viață în spitalul închisorii. A fost reabilitat de către Procuratura RSSM, la 27 aprilie 1989110.

 

Ioan Coban, preot (01.02.1901–19.12.1941). S-a născut la 1 februarie 1901, în familie de țărani. Părinții săi erau Petru și Ecaterina Coban din satul Lencăuți, jud. Soroca111. După absolvirea studiilor seminariale în 1924, în următorul an a fost hirotonit preot, pe seama Bisericii ”Sf. Arhidiacon Ștefan” din Ochiul Alb, jud. Bălți112, cu începere de la 15 februarie 1924113. În primul an de ocupație sovietică (1940–1941) a fost arestat114. Era acuzat conform art. 54 p.13 CP al RSSU, activitate împotriva mișcării revoluționare. La 11 ianuarie 1941 a avut loc judecata, în cadrul Comisiei Extraordinare pe lângă NKVD-ul URSS, părintelui aplicându-i-se urmtoarea sentință, „fiind un element social periculos, să i se aplice pedeapsa privațiunii de libertate pe un termen de 8 ani, într-un lagăr de muncă forțată”. După judecată a fost trimis într-un lagăr din regiunea Gorki (Nijegorodsk, Rusia). Aici își găsește sfârșitul, la 19 decembrie 1941115, la 40 de ani pământești împliniți. A fost reabilitat de către Procuratura RSSM, printr-un decret, "Cu privire la restabilirea dreptății față de victimele represiunilor politice”116.

Ioan Comerzan, preot (1911–?). S-a născut în anul 1911117. În 1945 era preot la bisericile din satele Târnova și Plop, r-nul Târnova, jud. Soroca118. În anul 1947 a fost arestat și condamnat la ani grei de temniță. A fost dus și plasat într-un lagăr din interiorul URSS, de unde nu s-a mai întors. La 7 noiembrie 1991 a fost  reabilitat de către Procuratura R. Moldova119.

 

Partenie Cvasniuc, preot (1896–?). S-a născut la 2 februarie 1896, în familia lui Teodor și a Varvarei Cvasniuc din satul Mândâc, jud. Soroca120. După absolvirea școlii primare a învățat la Scoala de căntăreți bisericești. În anul 1928, după susținerea examenului pentru a ocupa un post de cântăreț, a fost numit slujitor la Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din satul Popeștii de Sus, jud. Soroca121. În anul 1945, era căntăreț la biserica din Băxani, raionul Zgurița, jud. Soroca. La 11 decembrie 1946 a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Popeștii de Sus. Peste doi ani de slujire în calitate de preot, în octombrie 1948 a fost scos de la evidența preoților slujitori din cauza arestatării lui122. Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat la 10 ani de lagăr, conform art. 54 CP al RSSU. După eliberare, în luna septembrie a anului 1955, revine în RSSM, fiind numit de autoritățile eparhiale slujitor la Biserica ”Sf. Nicolae” din Terebna, r-nul Brătușeni123, a mai slujit și la Biserica ”Sf. Nicolae” din Nădușita, r-nul Râșcani (actualmente s. Gribova, r-nul Drochia). În anul 1963124 a fost scos din evidență, apoi a fost închisă și biserica125.

 

Mihail Cvatcovschi, preot (2.12.1899–?). S-a născut la 2 decembrie 1899, în familia cetățeanului de onoare Xenofont Cviatcovschi și a soției acestuia, Maria, locuitori din satul Redi Cereșnoveț, jud. Soroca126. După absolvirea Seminarului Teologic din Chișinău în anul 1919, a activat în calitate de învățător. În urmărorul an a fost hirotonit preot pe seama parohiei Redi Cereșnoveț, satul său de baștină, cu Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”127. În anul 1926 a fost transferat la Biserica ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Racovăț, același județ128. În primul an de ocupație sovietică (1940–1941) a fost arestat129 și trimis în  lagărul din Ivdel, regiunea Sverdlovsk. Era acuzat de crimă, conform art. 58-13 CP al RSSFR, de luptă activă împotriva mișcării revoluționare. Judecata a avut loc la 21 martie 1942, în cadrul Comisiei Extraordinare pe lângă NKVD-ul URSS, cu urmtoarea sentință: „pentru activitate într-un partid contrarevoluționar, să i se aplice pedeapsa privațiunii de libertate pe un termen de 10 ani, într-un lagăr de muncă forțată”130. Despre viața de mai departe a fostului preot din Racovăț nu se cunoaște nimic.

 

Alexandru Dașcheev, preot (13.06.1893–4.12.1962). S-a născut la 13 iunie 1893 în com. Hotin, jud. Hotin131. După absolvirea școlii primare din localitatea natală a urmat studiile la Școala spirituală din Edineț, apoi, din 1909132, la Seminarul Teologic din Chișinău, pe care l-a absolvit în anul 1915133. A fost hirotonit preot la 12 octombrie 1915 pe seama Bisericii ”Sf. Voievozi” din Percăuți, jud. Hotin134, iar la 27 octombrie 1916 e transferat la Biserica ”Sf. Nicolae” din Putinești,  jud. Soroca135. La biserica din Putinești a slujit până în anul 1940, până la instaurarea puterii sovietice în Basarabia. Pentru neachitarea la timp a impozitului agricol de pe lotul de pământ pe care îl avea în posesie, autoritățile sovietice l-au arestat și l-au judecat la 10 ani de lagăr136. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr din Peninsula Ciukotka, pe râul Kolîma, suferind clima aspră și condițiile inumane de detenție. A fost eliberat în anul 1946137.După revenire, autoritățile eparhiale îl numesc slujitor la Biserica ”Sf. Cuv. Muceniță Parascheva” din Gura Căinarului, r-nul Florești, cu deservirea bisericii din satul vecin, Putinești, vechiul său loc de păstorie. În anul 1949, autoritățile sovietice locale îi interzic părintelui de a mai sluji la biserica din Putinești, iar în 1962, biserica a fost distrusă. Era chemat aproape zilnic la sovietul sătesc, pentru a renunța la preoție și a se pensiona. A fost batjocorit, înjosit și chiar amenințat. Aceste împrejurări îi grăbesc sfârșitul. Trece la Domnul la 3 decembrie 1962, fiind înmormântat în cimitirul din Gura Căinarului138. 

 

Ioan Dincă, preot (1.01.1911–?). S-a născut la 1 ianuarie 1911 în com. Corbești, jud. Gorj. A fost preot în parohia Climăuții de Jos, jud. Soroca. După 1944, a slujit la biserica din satul natal. A fost arestat și condamnat pentru ”agitație dușmănoasă”. Tribunalul Militar Craiova, prin sentința nr. 238 din 24 aprilie 1959, l-a condamnat la 10 ani de închisoare139.

 

Felix Dubneac, arhimandrit (29.06.1912–25.12.2008). Arhimandritul Felix, cu numele de mirean Petru Dubneac, s-a născut la 29 iunie 1912, în localitatea Voloave, jud. Soroca. La vârsta de numai 12 ani, își alege viața mănăstirească. Vizitând împreună cu mama sa Mănăstirea „Rudi”, o roagă să-i permită să rămână la acest sfânt lăcaș; era anul 1924. ”Și – potrivit mărturiei părintelui – am rămas de atunci în viața mănăstirească până astăzi (1997), când trec de vârsta de 85 de ani: doar un an de stagiu militar și șase ani jumătate de închisoare comunistă m-au separat de mănăstire”140. Între anii 1927–1931 a învățat la Școala de cântăreți de la Mănăstirea „Dobrușa”, apoi la Seminariile Teologice din Buzău și Cernica, la Facultatea de Teologie, Facultatea de Litere și Filosofie și la Academia de Arte din București. A fost tuns în monahism în anul 1938, intrând în obștea Mănăstirii ”Sfânta Ana” din Rohia. În anul 1939 a fost hirotonit în treapta de ierodiacon, iar în 1955 e hirotonit ieromonah141. Aflându-se la Mănăstirea „Antim” din București, în anul 1958 a fost arestat. Împreună cu alți membri ai „Rugului Aprins” erau învinuiți de uneltire contra ordinii sociale. Din mărturiile părintelui Sofian Boghiu aflăm că cei doi clerici erau învinuiți și de propagandă legionară. În dosar se menționa că, ”în anul 1957, inculpatul Boghiu Sofian a primit un caiet cu poezii legionare de la inculpatul Dubneac Felix, pe care, după ce l-a citit, l-a predat legionarului Zamfiroiu Grigore”. Părintele Sofian face și o precizare că poeziile erau scrise de Radu Gyr în închisoare142. Părintele Felix a fost eliberat din detenție în anul 1964. Tot în acel an este ridicat în treapta de protosinghel la Mănăstirea „Antim”, unde îndeplinea și funcția de iconograf. În anul 1967, pleacă în Statele Unite ale Americii, unde va fi numit preot-paroh la Biserica ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Kitchener, parohie din cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America. În anul 1973 a fost ridicat în treapta de arhimandrit, iar în perioada 1975–1994 a ocupat funcția de secretar eparhial143. În timpul aflării sale în America, a executat mai multe picturi de icoane pentru iconostase în bisericile din SUA și Canada. A scris și a publicat cărți religioase, istorice și de artă. În anul 1994, se retrage la mănăstire. Trece la Domnul la 25 decembrie 2008. După săvârșirea Sf. Liturghii și Slujbei înmormântării, a fost înhumat în Cimitirul ”Sfânta Maria” de la Vatra Românească, Grass Lake, statul Michigan144.

 

Leonid Efodiev, preot (8.08.1898–18.05.1980). S-a născut la 8 august 1898, în familia lui Ștefan Efodiev, cântăreț la Biserica ”Schimbarea la Față a Domnului” din Cobâlea Nouă, jud. Soroca145. A învățat întâi la școala parohială din Ghiduleni, jud. Orhei, unde tatăl său era cântăreț bisericesc, apoi, până în anul 1916 a  urmat studiile Școlii Spirituale din Chișinău. Tot în acel an a fost mobilizat în armata țaristă, fiind eliberat în 1918. O perioadă scurtă de timp a fost cântăreț la biserica din Minjir, jud. Cahul. În următorul an a susținut examenul de cântăreți bisericești, apoi a fost numit în funcția de cântăreț la biserica din satul Curleni, jud. Orhei146, unde a slujit până în 1921. A mai slulit și la biserica din Naslavcea, jud. Soroca și în 1927 a fost transferat la biserica din Micăuți (com. Sireț), jud. Lăpușna147. În anul 1946 a fost hirotonit preot. A slujit la bisericile din Ignăței, Scorțeni, Teleșova, r-nul Răspopeni148, până când a  arestat, la 13 noiembrie 1949. Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat conform art. 54 CP, aflându-se în detenție până în luna octombrie 1955, într-un lagăr de muncă forțată din orașul Gheorghevsk, Ținutul Stavropolie149. Revine în RSSM, fiind numit preot la biserica din satul Minjir, r-nul. Cărpineni150. Ultima parohie a părintelui Leonid Efodiev a fost satul Ermoclia, r-nul Suvorov151 (actualmente Ștefan Vodă), cu Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail”. În anul 1970, din cauza stării de sănătate, se retrage din activitatea pastorală. Trece la Domnul la 18 mai 1980, la vârsta de 82 ani de viață pământească, fiind înmormântat în cimitirul din satul Ermoclia152.

 

Pavel Florea, preot (26.06.1909–?). S-a născut la 26 iunie 1909 în com. Ceahlău, r-nul Călugăreni, reg. Bacău. După absolvirea Facultății de Teologie, a fost hirotonit preot, slujind în parohia Trifănești, jud. Soroca, cu biserica în construcție. A mai slujit într-o biserică din București, apoi a fost numit paroh în satul Negrenii de Sus, com. Tătărăștii de Jos, jud. Teleorman. La 13 august 1954, părintele Pavel Florea a fost arestat. Era învinuit de uneltire contra ordinii sociale, fiind judecat de Tribunalul Militar București la șapte ani de detenție. A fost eliberat la 19 iulie 1960153, fiind trimis cu domiciliu obligatoriu în jud. Ialomița. A fost eliberat în anul 1963154.

 

Petru Gherbanovschi, preot (1.08.1900–16.06.1978). S-a născut la 1 august 1900 în familia preotului Grigore și a preotesei Elena Gherbanovschi din satul Dercăuți, jud. Soroca155. După absolvirea școlii din localitate, a învățat la Școala spirituală din Edineț156, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău, pe care l-a absolvit în anul 1927157. În același an a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Mihuleni (com. Rezina-târg), jud. Orhei158. În anul 1942, era preot la Biserica ”Sf. Nicolae” din Holercani, jud. Orhei. La 1 septembrie 1942 a fost transferat la Biserica "Sf. Nicolae” din Ciocâlteni, același județ159. Din cauza apropierii liniei frontului, în martie 1944, împreună cu alți preoți basarabeni, se refugiază peste Prut. A slujit la biserica din Seliștea Crucii, apoi la biserica Ciuperceni, jud. Dolj. La Ciuperceni, părintele a participat la răscoala celor 100 de țărani împotriva colectivizării. La scurt timp au fost cu toții arestați. Părintele Petru a fost încarcerat în Penitenciarul Ocnele Mari, unde se aflau întemnițați mulți preoți160. După eliberarea din închisoare, a slujit o perioada îndelungată la biserica din Valea Răii, parohia ”Intrarea în Biserică” din orașul Ocnele Mari. În anul 1966, s-a pensionat, slujind în continuare ca preot ajutător la Biserica ”Buna-Vestire” din Râmnicu Vâlcea. Trece la Domnul la 16 iunie 1978, fiind înmormântat în cimitirul central din Râmnicu Vâlcea161.

 

Teodor Gherșteagă, cântăreț bisericesc (1915–27.09.1989). S-a născut în anul 1915, în familia lui Artemie Gherșteagă din satul Putinești, jud. Soroca162. A învățat la Școala de cântăreți de la Mănăstirea „Dobrușa” până în vara anului 1937, când instituția dată a fost transferată la Mănăstirea „Rudi”, susținând examenul pentru ocuparea postului de cântăreț la 25 noiembrie 1938163. A slujit în calitate de cântăreț la mai multe biserici. La 22 august 1946, Teodor Gherșteagă, slujitor la Biserica ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Băhrinești, r-nul Florești, a fost scos din evidență164, slujind în continuare la biserica din Prajila, același raion. În luna iulie a anului 1949 a fost deportat în Siberia, în regiunea Amur, unde la 4 decembrie 1951 a fost arestat. Era învinuit de propagandă antisovietică. Împreună cu un alt cântăreț, Grigore Lisnic, de la biserica din Gura Căinarului, Florești, săvârșeau în măsura posibilităților rugăciuni duminicale, la care participau un număr mare de creștini moldoveni. Se adunau și în alte zile după lucru, pentru a înăbuși nostalgia prin cântece fredonate în limba maternă165. Au fost denunțați, fiind arestați la scurt timp. Judecata a avut loc în cadrul Tribunalului Militar din Regiunea Amur, la 27 februarie 1952. Au fost judecați în aceeași ședința 11 basarabeni, fiind cu toții condamnați, conform art. 58-10, 58-11 CP al RSFSR, pentru activitate antisovietică la câte 25 de ani privațiune de liberate, lipsirea de drepturi civice pe o perioadă de cinci ani și confiscarea averii166. Au fost eliberați cu toții în anii 1955–1956. După eliberarea din surghiun, Teodor Gherșteagă se reîntoarce în RSSM abia în 1966. A slujit în calitate de cântăreț la bisericile din Susleni, r-nul Orhei, și Prajila, r-nul Florești. În anul 1988, după redeschiderea Bisericii ”Sf. Arhanghel Mihail” din Vărvăreuca, r-nul Florești, a fost cântăreț al acestui sfânt lăcaș până în anul 1990. Trece la Domnul la 27 septembrie 1990, fiind înmormântat în cimitirul din preajma Bisericii ”Sf. Nicolae” din Florești167.

 

Alexandru Guștiuc, preot (1906–?). S-a născut în anul 1906, în familia lui Ion Guștiuc din satul Moara Nouă, jud. Soroca. După absolvirea Facultății de Teologie a fost hirotonit preot. A slujit mai mult timp la biserica din localitatea Noua Suliță, jud. Hotin. În primăvara anului 1944, din cauza apropierii liniei frontului, împreună cu alți preoți basarabeni se refugiază peste Prut. Revine în RSSM și timp de câteva luni a slujit la biserica din Țaul, raionul Târnova, jud. Soroca, până în luna noiembrie 1944, când a fost arestat. Judecata l-a condamnat, pentru agitație antisovietică, la 5 ani de privațiune de libertate. A fost reabilitat de către Procuratura RSSM, la 16 martie 1989168. 

 

Dionisie Goncearuc, preot (03.10.1881–?). S-a născut la 3 octombrie 1881 în familia preotului Andrei Goncearuc de la biserica din Răileanca, jud. Cetatea Albă169. După absolvirea Seminarului Teologic din Chișinău, a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Nașterea Maicii Domnului” din Țâplești, jud. Bălți, cu începere de la 15 august 1904170, apoi a fost transferat la Biserica ”Sf. Aleksandr Nevski” din Țarigrad, jud. Soroca171. În primul an de prigoană împotriva credinței din timpul ocupației sovietice (1940–1941) a fost arestat și deportat în Siberia, iar despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic172. 

Nicolae Gontea, preot (01.12.1907–14.11.1974). S-a născut la 1 decembrie 1907 într-o familie de țărani. Părinții săi erau Petru și Efimia Gontea din satul Ghizdita (actualmente Fântânița), jud. Soroca173. În anul 1920, după absolvirea școlii primare din satul natal, își continuă studiile la Seminarul Teologic din Iași, apoi, în 1931, la Facultatea de Teologie a Universității din Cernăuți174. După absolvirea studiilor teologice, a fost hirotonit întâi în treapta de diacon, apoi hirotonit preot pe seama parohiei nebugetare Gara Dondușeni, jud. Soroca, cu începere de la 1 aprilie 1936175. Parohia dată era în proces de formare, nu avea biserică, lot bisericesc, nici casă parohială. Se prevedea ca viitorul candidat transferat sau numit în funcția de paroh să aibă obligația de a construi sfântul lăcaș176. Sub conducerea preotului-paroh și cu susținerea materială a enoriașilor, până în anul 1939, Biserica cu hramul ”Sf. Nicolae” a fost zidită până la acoperiș. În cadrul ședinței Consiliului eparhial al Episcopiei Hotinului din 23 martie 1939, s-a luat hotărârea să se acorde un ajutor financiar parohiei Dondușeni, pentru construcția bisericii177. După instaurarea puterii sovietice în Basarabia (1940–1941) a fost arestat, judecat și deportat în Siberia178. În anul 1948, părintele revine la locurile natale. La 1 iulie 1948, autoritățile eparhiale îl numesc paroh la Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului” din satul Carahasani, raionul Olănești. O perioadă a deservit și biserica din localitatea Caplani, r. Olănești179. Trece la Domnul la 14 noiembrie 1974, fiind înmormântat în cimitirul din Carahasani180.

 

Gheorghe Harghel, preot (05.02.1891–20.07.1978). S-a născut la 5 februarie 1891 în localitatea Soloneț, jud. Soroca. Tatăl său, Vasile Harghel, era cântăreț la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din localitate181. A învățat la Școala spirituală din Edineț, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău, pe care l-a absolvit în anul 1913182. La 11 septembrie 1913 a fost numit cântăreț la Biserica ”Sf. Nicolae” din orașul Bolgrad183, apoi a fost transferat la Biserica ”Sf. Ioan Gură de Aur” din Ismail184. O perioadă a îndeplinit și funcția de profesor de muzică bisericească la Școala spirituală din Ismail185. A fost hirotonit preot în anul 1915, pe seama Bisericii ”Sf. Arhanghel Mihail” din Hiliuți, jud. Bălți186. În anul 1921, își încheie studiile la Conservatorul din București și în următorii ani activează în calitate de profesor de muzică bisericească la Școala de cântăreți din Chișinău, unde a fost și director al acestei instituții până în anul 1938. În perioada 1930–1940 a fost profesor de muzică și de religie la Gimnaziul din Chișinău187. A desfășurat și o activitate componistică, realizând lucrări muzicale bisericești. Pentru prima dată, minunata poezie „Limba Noastră”, scrisă de marele poet-preot Alexei Mateevici, a fost cântată public fiind pusă pe note de părintele Gheorghe Harghel188. În anii 1941-1944 a activat în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. A fost numit slujitor la biserica greacă din Odesa, îndeplinind și funcția de protopop al Cercului I din oraș189. La începutul anului 1944 a fost numit slujitor la catedrala din Tulcin190. După reinstaurarea puterii sovietice în 1944 a fost arestat și judecat de Tribunalul Militar. A fost condamnat la 20 de ani de detenție pentru activitate antisovietică 191, fiind repartizat într-un lagăr de muncă forțată din Vorkuta192. Se reîntoarce la baștină în anul 1956, fiind numit paroh al Bisericii ”Sf. Dimitrie” din Chișinău193, unde a slujit până în anul 1962194, când biserica a fost închisă. Timp de 16 ani, părintele a fost fără serviciu, neavând nicio sursă de venit. Trece la Domnul la 20 iulie 1978, fiind înmormântat în cimitirul central din Chișinău195. 

 

Teodor Harghel, preot (16.12.1885–5.12.1956). S-a născut la 16 decembrie 1885 în familia cântărețului Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Țâra, jud. Soroca, Vasile Harghel și soția sa Maria196. A făcut studii la Școala spirituală din Edineț, pe care le-a absolvit în anul 1900197, și la Seminarul Teologic din Chișinău, absolvit în anul 1907198. Tot în acel an, la 12 iulie, a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Ioan Gură de Aur” din com. Nemțeni, jud. Lăpușna199. În anul 1936, potrivit cererii înaintate, se transferă la Biserica ”Sf. Nicolae” din satul Costești200. A slujit la Costești până în anul 1945, când a fost arestat. Era învinuit de activitate antisovietică, cum că, fiind președinte al căminului cultural din localitate, ”cuvântările sale antisovietice, rostite la adunările săptămânale, erau îndreptate spre a educa la cei prezenți spiritul dragostei față de România și ură față de Uniunea Sovietică, îi îndemna să sprijine activitățile ocupanților”201. Judecata l-a condamnat la șapte ani de privațiune de libertate. După eliberarea din temniță revine la baștină. La 20 august 1952, autoritățile eparhiale îl numesc paroh la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Tomai, raionul Ceadâr-Lunga202. Își încheie drumul vieții pământești la 5 decembrie 1956, fiind înmormântat în cimitirul central din Chișinău.

 

Grigore Lisnic, preot (12.04.1930–09.05.2006). S-a născut la 12 aprilie 1930 în com. Cobâlnea, jud. Soroca, într-o familie de țărani. Părinții săi erau Procopie și Ecaterina Lisnic. Din copilărie îndrăgește frecventarea bisericii, arătând un deosebit interes în a deprinde tipicul și cântările bisericești. La vârsta de 14 ani, când o bună parte din clerul bisericesc s-a refugiat peste Prut, ocupă funcția de cântăreț la biserica din satul natal. Moartea subită îi răpește ambii părinți, astfel că de la 14 ani rămâne orfan. În 1948 a fost numit cântăreț la biserica din Gura Căinarului, jud. Soroca. Aici se căsătorește cu Nadejda Curoșu, fiica fostului primar, judecat în 1944 la 20 ani de detenție. La 6 iulie 1949, cântărețul bisericesc, împreună cu soția sa și membrii familiei socrului, au fost arestați și deportați în Siberia, ajungând în localitatea Muhino, r-nul Șimanovsk, regiunea Amur. Aici trăia împreună cu soția sa într-o baracă, fiind scoși în fiecare zi la muncă, la tăiat pădurea. În zilele de duminică, împreună cu alt cântăreț, Teodor Gherșteoagă de la biserica din Prajila, Florești, săvârșeau – în măsura posibilităților – rugăciuni duminicale, la care participau un număr mare de creștini moldoveni. Se adunau și în alte zile după lucru, pentru a înăbuși nostalgia prin cântece fredonate în limba maternă. Cu „ajutorul” unui turnător, au fost denunțați la organele de resort, iar după scurt timp au fost arestați ca dușmani ai poporului și judecați de Tribunalul Militar în 1952, pentru propagandă antisovietică, la 25 de ani de privațiune, cu confiscarea averii. Drept probă materială de învinuire la judecată a servit Biblia românească, confiscată în urma perchezițiilor. „Am fost duși către Habarovsk – mărturisea mai târziu părintele Grigore –, la 11 km de gara Bureia. Eram 300 de deținuți politici, în zonă aparte. În celelalte două zone erau 5 mii. Săpam fundații pentru construcții. Iarna – iar acolo ea venea în septembrie și ținea până în mai – era un adevărat chin acest săpat. Căci gerul ajungea și la patruzeci, și la cincizeci, și chiar la mai multe grade. Făceam mai întâi focul, să se dezghețe pământul, apoi săpam până dădeam de îngheț și iarăși făceam foc. Eram hămesiți de foame, căci ne hrăneau numai așa, ca să nu murim (mulți, totuși, mureau!), și eram istoviți fizic, străbătuți de ger până la măduva oaselor. Dar n-aveam nici crezare, nici milă omenească [...] Așa am dus-o 3 ani și 4 luni”. În anul 1958, s-a reîntors în RSSM, reluându-și funcția de cântăreț la biserica din Ignăței, jud. Orhei, apoi din nou la biserica din Gura Căinarului. În anul 1962, când sfântul lăcaș din Gura Căinarului a fost închis, a fost numit cântăreț la biserica din Sălcuța, r-nul Căușeni. A fost hirotonit în treapta de diacon în anul 1968 și peste doi ani a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Cubolta, r. Sângerei. Avea să sufere în continuare din cauza ideologiei antireligioase, mai întâi în calitate de dascăl, apoi în cea de preot. Era chemat la sovietul sătesc, „la raion”, pentru a primi instrucțiuni și restricții, pentru a i se stabili impozite exagerate ș.a. În astfel de împrejurări a avut tăria să urmeze studiile la Seminarul Teologic și la Academia Teologică din Moscova, conferindu-i-se titlul de doctor în teologie. A fost preot în mai multe localități din Moldova, printre care Cubolta, Heciul Vechi (Sângerei), Prajila, Mărculești (Florești). Timp de opt ani a fost parohul Catedralei „Sf. Nicolae” din orașul Bălți. În 1989 s-a redeschis biserica „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Gura Căinarului (Florești), el fiind paroh al acestei biserici până în ultima zi. Trece la Domnul la 9 mai 2006, fiind înmormântat în cimitirul din Gura Căinarului203.

 

Dimitrie Mălinescu, diacon (24.11.1911-?). Diaconul Mălinescu este identificat cu diaconul-cântăreț Dimitrie Malinovschi de la parohia Bădiceni, jud. Soroca, transferat la 1 martie 1936, la parohia Fălești, jud. Bălți204. Diaconul Mălinescu era originar din Basarabia. Până la arestare îndeplinea funcția de diacon la Biserica ”Sf. Nicolae” din Iași. A fost arestat în anul 1959 și condamnat la închisoare, fiind învinuit de „uneltire contra ordinii sociale”. Anii de detenție i-a petrecut în penitenciarele Jilava, Văcărești și Botoșani. A fost eliberat în anul 1964205.

 

Dumitru Moldovanu, preot (26.10.1903–?). S-a născut la 26 octombrie 1903, în familia lui Ioan și a Agafiei Moldovanu. Tatăl său era cântăreț la Biserica "Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Salcia, jud. Soroca206. A învățat la școala primară de la Mănăstirea „Japca”, apoi la Școala spirituală din Edineț și la Seminarul Teologic din Chișinău. A urmat studiile la Seminarul din Edineț (înființat în 1923) și la cel din Dorohoi. După absolvirea studiilor teologice, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Iacobeni, com. Dângeni, jud. Botoșani207. În anul 1930 aderă la mișcarea legionară, iar în 1933 este arestat de Siguranța de Stat, fiind condamnat la un an de detenție. După eliberare, în 1934 organizează cuiburile legionare din Botoșani și participă la tabăra de muncă legionară de pe Muntele Rarău. În anul 1938, este arestat din nou, fiind eliberat din detenție peste doi ani, în 1940. În timpul Guvernului legionar a fost membru al Senatului legionar din Botoșani. A slujit la mai multe biserici din Botoșani, activând și ca misionar în cadrul Misiunii Ortodoxe în Transnistria. După reîntoarcerea în țară, la sfârșitul anului 1942, este arestat din nou, apoi eliberat și înrolat ca preot militar în armată. Pentru activitatea sa de pe front a fost decorat208. După instaurarea regimului comunist în România, la 15 aprilie 1952 a fost arestat de Securitate. Era învinuit de activitatea sa legionară din perioada interbelică și de ”activitate în partidele istorice și guvernele din Basarabia în 1929”. Judecata l-a condamnat la 24 luni de detenție, fiind internat în penitenciarul Gherla. A fost eliberat la 4 septembrie 1954, dar e arestat din nou la 21 septembrie1955. De această dată era acuzat de ”activitate contra clasei muncitoare”, însă la scurt timp a fost eliberat209. Din cauza suferințelor din detenție, a fost numit "apostolul” legionarilor210. 

 

Teodor Motuzoc, preot (?). A fost paroh la biserica din Alexeeni, jud. Soroca, la 1 decembrie 1938 a fost transferat la parohia Briceni, același județ211. După instaurarea puterii sovietice în Basarabia din primul an de ocupație (1940–1941), a fost arestat și deportat în Siberia212.

 

Gheorghe Murafa, preot (04.02.1922–08.05.1998). S-a născut la 4 februarie 1922, în familia preotului Nicanor Murafa, parohul Bisericii ”Sf. Nicolae” din Dercăuți, jud. Soroca213.  A învățat mai întâi la școala primară din satul natal, apoi la Gimnaziul-internat "C. Negruzzi” din Iași, absolvind 7 clase în 1939214. În anul 1940 devine student al Institutului Învățătoresc din Bălți, apoi, în perioada 1941–1943, a învățat la Școala militară de aviație, activând aviator în cadrul Armatei Române. După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, până în 1947 a lucrat învățător la școala primară de la Schinoasa, suburbia orașului Chișinău, apoi activează în cadrul Uniunii Pictorilor din Moldova215. La 26 noiembrie 1947 susține examenul de preot la Direcția Eparhială din Chișinău. A fost hirotonit preot în luna decembrie216, pe seama Bisericii ”Sf. Arhanghel Mihail” din satul Trăisteni-Plopi, raionul Târnova, cu începere de la 3 ianuarie 1948217. La 9 octombrie 1948, este transferat la Biserica ”Sf. Nicolae” din Isacova, raionul Orhei218, unde a slujit până în iulie 1952, când a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat din RSSM și judecat. Fiind învinuit de activitate antisovietică219, Judecătoria Supremă a RSS Moldovenești l-a condamnat la 10 ani de lagăr220. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr din orașul Ivdel, regiunea Sverdlovsk221, de unde se întoarce înainte de termen, la începutul anului 1956. La scurt timp după revenirea la baștină, autoritățile eparhiale l-au numit slujitor la Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din Ignăței, r-nul Răspopeni, Orhei222. A mai slujit la biserica din Costești, r-nul Hâncești, apoi la Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului” din satul Hâjdieni, r-nul Glodeni. Trece la Domnul la 8 mai 1998. Sf. Liturghie și Slujba înmormântării a fost săvârșită la 10 mai, în biserica din Hâjdieni, apoi a fost înmormântat în cimitirul localității223.

 

Sava Ouș, cântăreț bisericesc (28.10.1887–?). S-a născut la 28 octombrie 1887. După susținerea examenului pentru a ocupa postul de cântăreț, în 1918 a fost numit cântăreț la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Dubna, jud. Soroca224. În primul an de ocupație sovietică (1940–1941), a fost arestat, judecat și deportat în Siberia. În darea de seamă a protopopiei Cercului 3 Soroca din 24 noiembrie 1942 era publicată lista clericilor pensionați și deportați. Soția cântărețului Sava, deportat de bolșevici, avea să primească o primă de ajutor225. Preotul Ioan Bodiu de la biserica din Dubna avea să scrie, mai târziu, despre arestarea și deportarea lui Sava Ouș: ”Prin luna noiembrie a fost ridicat cântărețul meu Sava Ouș, condamnat la cinci ani exil, pentru că n-a transportat pâinea la stat la timp, în fond cauza a fost aceea că a plecat ginerele peste Prut. L-au judecat la Târgul Vertiujeni, două evreice și un evreu, toți trei în vârstă de 18 ani. Cântărețul nici până astăzi n-a venit...”226. 

Gheorghe Pescaru, preot (1900–?). S-a născut în anul 1900, fiind originar din județul Soroca. Era preot la Bucov, jud. Prahova. În perioada celui de Al Doilea Război Mondial a fost preot militar, luptând pe Frontul de Est, ajungând până la Odesa, în 1942. În 1954, aflându-se la Craiova, a fost arestat și judecat. Perioada de detenție a petrecut-o în închisorile comuniste până în anul 1959227.

Calinic Pogorevici, preot (20.08.1866–?). S-a născut la 20 august 1866228, în familia lui Vasile Pogorevici229. După absolvirea clasei a 3-a de seminar, la 20 decembrie 1893 a fost numit cântăreț la Biserica ”Sf. Treime” din satul Prajila, jud. Bălți230 (Soroca). În anul 1905, a fost hirotonit diacon și transferat la Catedrala ”Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca231, unde a slujit până la 6 martie 1908, fiind hirotonit preot pe seama Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Conovca, jud. Hotin232. A slujit și la biserica din Schineni, jud. Soroca, apoi la 1 mai 1922, conform cererii înaintate a fost transferat la Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din satul Băxani233, localitate situată la 2 km de Schineni234. În luna ianuarie 1918, când „armata rusească bolșevizată și anarhizată” se retrăgea de pe teritoriul Basarabiei, cete de soldați tulburau localitățile prin dezordini, jafuri și asasinări. Ajunși la Băxani au început să jefuiască gospodăriile localnicilor. Părintele, împreună cu unul dintre fiii lui și alți săteni au încercat să-i oprească pe războinici de la fărădelegi. În acea încăierare, soldații bolșevici l-au omoât pe fiul preotului. La fel și părintele Calinic avea să fie omorât. Asasinii l-au legat de mâini și de picioare, l-au bătut și l-au chinuit târăndu-l cu ei spre Soroca. Sătenii din Băxani s-au luat după ei, i-au urmărit și noaptea, când soldații bolșevici se îmbătase de-a binelea, l-au eliberat pe preot care din cauza suferințelor era abia viu. Întorcându-se la Băxani, părintele l-a îngropat pe fiul său, omorât de bandele bolșevice235. 

 

Teoctist Procopan, preot (03.09.1895–?). S-a născut la 3 septembrie 1895 în satul Sănătăuca, jud. Soroca. Tatăl său, preotul Teodor Procopan, era parohul bisericii din Hârtop, același județ236. După absolvirea școlii primare din Mateuți, jud. Orhei, unde tatăl său era preot237, tânărul Teoctist, în anul 1905, și-a continuat studiile la Școala spirituală, apoi la Seminarului Teologic din Chișinău238. În luna mai a anului 1917 a fost mobilizat în armata țaristă. Întors acasă, și-a finisat studiile Seminarului Teologic, după care a urmat Cursurile de învățător, activănd timp de un an în calitate de învățător la școala din Ialoveni, jud. Chișinău239. La 16 octombrie 1920 a fost hirotonit preot pentru Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din Seceteni, jud. Lăpușna, cu începere de la 1 noiembrie240, apoi, în anul 1925 a fost transferat la Biserica ”Sf. Nicolae” din comuna Costești, jud. Lăpușna241. Între anii 1927-1930 a continuat studiile la Facultatea de Teologie din Chișinău. În timpul războiului, era slujitor la Biserica ”Sf. Teodor Tiron” din Chișinău242, mai îndeplinea și funcția de protoiereu de plasă, cercul Ialoveni, jud. Lăpușna. După reinstaurarea puterii sovietice în Basarabia, a fost arestat și judecat în luna noiembrie 1944, conform art. 54 CP. Potrivit mărturiei părintelui, capul de acuzare a servit cuvântarea sa la dezvelirea și sfințirea monumentului Regelui Ferdinant I de la Ialoveni, din 29 iunie 1939, publicată în ziarul „Cuvântul Moldovenesc”. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr de muncă forțată din regiunea Kirov (Rusia). A fost eliberat din lagăr, în luna august 1950243. Întors la baștină, autoritățile eparhiale l-au numit slujitor la Biserica ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Țâbulevca, raionul Dubăsari, cu începere de la 25 februarie 1951244. A mai slujit la Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din Molovata, Dubăsari, transferat la 3 februarie 1952245. La 25 iunie 1957, după lungi și anevoioase formalități, se întoarce la membrii familiei sale, aflați în România, în orașul Cluj. „Reîntors în Basarabia, a fost repatriat în țară, unde și-a făcut datoria de preot, dar din cauza suferințelor avute a trecut la cele veșnice”246.

 

Gavriil Remizovschi, preot (13.07.1905–?). S-a născut la 13 iulie 1905 în familia lui Pantelimon și a Alexandrei Remizovschi din localitatea Bădragii Vechi, jud. Hotin247. După absolvirea Seminarului Teologic din Chișinău, a fost hirotonit preot, la 1 decembrie 1928248. A slujit în mai multe biserici din localitățile Revcăuți, jud. Hotin, Bogheni, jud. Bălți, și Recești, jud. Soroca249. În primăvara anului 1944, din cauza apropierii liniei frontului, împreună cu alți preoți basarabeni se refugiază peste Prut. Autoritățile bisericești l-au numit paroh în localitatea Râncăciov, jud. Dâmbovița250.  Slujind în această parohie timp de aproape 15 ani, la 20 august 1958 a fost arestat. Era învinuit de ”uneltire împotriva ordinii sociale”. Judecata a avut loc la 15 aprilie 1959, fiind condamnat de Tribunalul Militar București la zece ani de închisoare și cinci ani de interdicție corecțională251. Anii de detenție i-a petrecut în penitenciarele Jilava, Gherla și în lagărul de muncă din Bălțile Dunării252.

 

Dimitrie Revenco, preot (20.01.1891–28.06.1938). S-a născut la 20 ianuarie 1891 într-o familie de țărani. Părinții săi erau Gheorghe și Elena Revenco din satul Cureșnița, jud. Soroca253. În perioada 1909–1912 a fost în ascultare la Mănăstirea „Călărășeuca”, unde a deprins tipicul și cântările bisericești. În decembrie 1912 a fost recrutat în Armata flotei maritime din Marea Neagră. Peste trei luni a fost eliberat din serviciul militar și numit în funcția de cântăreț la Biserica militară ”Sf. Nicolae” din orașul Sevastopol254. La 11 ianuarie 1921 a fost hirotonit în treapta de diacon, continuând slujirea în calitate de cântăreț. La 29 septembrie 1930 a fost hirotonit preot și numit la o biserică din regiunea Zaporojie, apoi e transferat în regiunea Kostroma255. Ultima parohie a părintelui a fost localitatea Sviatocevo Gora, raionul Krasnoselie, regiunea Kostroma (1933–1938)256. La 8 februarie 1938 a fost arestat257. Fusese și anterior arestat și judecat în anul 1923, condamnat cu suspendare. În anul 1936, încercase fără rezultat să plece din URSS în România, la baștina sa, motiv pentru care i-a rugat pe cei apropiați ai săi din Basarabia să solicite o permisiune. Unul dintre motivele arestării în 1938 a fost învinuirea sa ca fiind membru al unei organizații monarhiste din regiunea Kostroma, înființată prin ”dispoziția” Arhiepiscopului de Kostroma, Nicodim (Krotkov, 1932–1936)258. Pe acest caz au fost arestați și judecați mai mulți preoți259. În dosarul de judecată al părintelui Dimitrie Revenco se menționa că a fost ”arestat în baza acuzațiilor ca fiind membru al unei grupări rebele de spionaj, create de siguranța română (a fost recrutat în anul 1918 în orașul Sevastopol) cu scopul de a stabili legături cu conducerea organizației antisovietice create de către arhiepiscopul Nicodim (Krotkov) în anul 1933; desfășurarea activității antisovietice; preamărirea dușmanilor poporului care au fost executați prin împușcare; calomnii aduse conducerii Partidului Comunist (b.)”260. A fost condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 28 iunie 1938. A fost reabilitat de Procuratura regiunii Kostroma, Federația Rusă, la 26 mai 1989261. 

 

Mitrofan Romanescu, preot (04.06.1884–?). S-a născut la 4 iunie 1884, în familia preotului Gheorghe și a preotesei Ana Romanescu din satul Cotova, jud. Soroca262. În timpul studiilor la Seminarul Teologic din Chișinău a fost numit temporar în calitate de cântăreț la Biserica ”Sf. Nicolae” din Dușmani, jud. Bălți263. La data de 8 iulie 1907, cântărețul bisericesc Mitrofan Romanescu se cunună cu absolventa Școlii eparhiale din Chișinău, Varvara, fiica preotului Constantin Loghin din satul Dușmani264. Soții Mitrofan și Varvara au avut un fiu, Boris, născut la 3 iunie 1908265. După absolvirea Seminarului, cântărețul Mitrofan a fost hirotonit preot și numit paroh la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din Cuhureștii de Sus, jud. Soroca, cu începere de la 22 septembrie 1908266. În anul următor este transferat la biserica în care și-a început activitatea de slujitor – cea din Dușmani, jud. Bălți267. După instaurarea puterii sovietice în Basarabia (1940–1941), în toamna anului 1940, părintele Mitrofan, împreună cu fiul său Boris se stabilesc temporar cu traiul la Chișinău, cu scopul de a se înscrie pentru a se repatria în România. Ambii au fost arestați în seara zilei de 10 decembrie 1940, la gara de cale ferată Ungheni. Peste 2 zile a fost sancționat mandatul de arestare, în care se menționa, că: „fiind în înțelegere cu alte persoane a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, din URSS în România”. Potrivit mărturiilor preotului din timpul interogatoriului, ar fi venit la Ungheni pentru a se angaja slijitor la biserică, după ce a aflat că în acel oraș era vacant un loc de preot. A negat acuzația că ar fi încercat să treacă ilegal frontiera.  Au fost condamnați pentru „trecerea ilegală a frontierei de stat”268, la ani grei de detenție în lagăre de muncă forțată din regiunile nordice ale URSS, unde s-au pierdut fără urmă269.

 

Sergiu C. Roșca, preot (06.10.1912–30.01.2010). S-a născut la 6 octombrie 1912 în satul Șestaci, jud. Soroca. A învățat mai întâi la școala primară din satul natal, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău (1924–1932), continuându-și studiile la Facultatea de Teologie din Chișinău și devenind licențiat în teologie în anul 1938. În anii 1938-1940 a urmat cursurile Seminarului Pedagogic Universitar din Chișinău, susținând examenul de capacitate la specialitatea Religie la București, perioadă când se afla în refugiu. Până în iunie 1940 a activat în calitate de supraveghetor de ordine la Facultatea de Teologie din Chișinău270. La 17 iulie 1939 a fost hirotonit în treapta de diacon, iari la 19 decembrie 1941 e hirotonit preot pe seama capelei Liceului ”Alecu Russo” din Chișinău271. În perioada 1932–1944 a desfășurat o prodigioasă activitate publicistică, colaborând la mai multe periodice din Chișinău. A ocupat și diferite funcții: secretar de redacție la ”Cuvânt moldovenesc”; redactor la ”Basarabia”, ”Gazeta Basarabiei”, ”Raza”, ”Basarabia, ziarul noii vieți românești”; prim-redactor la ”Gândul Basarabiei”; editor la ”Glasul tineretului” și director la ”Tribuna tineretului”. Părintele a mai colaborat la periodicele basarabene: ”Zorile”, ”Misionarul”, ”Luminătorul”, ”Buletinul Institutului Social Român din Basarabia” ș.a.272 După al doilea refugiu din 1944 a slujit la parohia "Sf. Nicolae Belivacă” din Craiova. În anul 1948 a fost transferat la capela Azilului ”Elena Doamna” din București, unde va preda religia la Liceul industrial de fete273. La 5 decembrie 1948, părintele a fost arestat. Fiind purtat prin închisori fără să fie judecat, a fost întemnițat la Văcărești și Jilava. Judecata a avut loc abia la 4 iunie 1952. Parchetul Curții București l-a condamnat pentru crimă de război la trei ani de temniță grea, 10 ani degradare civică și confiscarea averii. În perioada aflării în detenție a cunoscut înfometarea, bătăile sălbatice și batjocura. A fost eliberat la 21 ianuarie 1953. A slujit la parohia Tămași-Ilfov până în anul 1968, când a fost transferat la Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul” din București. A mai slujit și la parohia Militari I274. În anul 1976 a fost ridicat în rangul de iconom-stavrofor. Și-a petrecut ultimii ani de viață împreună cu preoteasa Antonina la Așezământul social de pe lângă parohia ”Precupeții Vechi” din București. A trecut la cele veșnice la 30 ianuarie 2010.

 

Teodor Rudeanu (Rudiev)275, preot (06.02.1899–?). S-a născut la 6 februarie 1899 în familia lui Mihail și a Eudochiei Rudev. Tatăl său era cântăreț la biserica din Popești, jud. Soroca276. După absolvirea școlii primare din satul natal a învățat la Școala spirituală din Edineț, pe care a absolvit-o în anul 1913, cu dreptul de a continua studiile la Seminarul Teologic277, absolvind Seminarul din Chișinău în anul 1919. A învățat și la Facultatea de Teologie, devenind licențiat în teologie. După absolvirea studiilor universitare a fost numit pedagog la Seminarul Teologic din Chișinău, activând aici în perioada 1924–1926. A fost hirotonit preot la sfârșitul anului 1926 pe seama Bisericii ”Sf. Trei Ierarhi” a Seminarului Teologic din Chișinău. La 1 septembrie 1926 a fost numit misionar eparhial278. În anul 1931, este transferat la Biserica ”Sf. Teodor Tiron”, numită „Ciuflea”, unde a slujit până în 1940. În timpul primului refugiului a slujit la Catedrala Mitropolitană din Craiova279.  La 20 decembrie 1941 a fost detașat pentru a face misionarism în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. A fost repartizat la Biserica ”Sf. Chiril și Metodie” din Odesa, îndeplinind și funcția de inspector misionar.  În primăvara anului 1944, din cauza apropierii liniei frontului trece peste Prut și se întoarce la Craiova, unde va fi numit slujitor la parohia ”Sf. Nicolae” – Craiovița. După instaurarea regimului comunist în România, părintele a avut de suferit. La 12 martie 1952 a fost arestat, fiind condamnat la 12 luni de detenție280. După ispășirea termenului de detenție, petrecut în colonia de muncă Galeș, la 12 martie 1953 a fost eliberat. A fost însă arestat din nou la 21 aprilie 1961, fiind acuzat de uneltire contra ordinii sociale. Tribunalul din Craiova l-a condamnat la un an de închisoare corecțională. Părintele Teodor Rudeanu a fost eliberat la 16 iunie 1962281. 

 

Epifanie Rusu, preot (1916–?). S-a născut în anul 1916, în familia lui Teodor Rusu din satul Coșernița, jud. Soroca282. A învățat la școala parohială din satul de baștină, apoi la Școala de cântăreți de la Mănăstirea „Dobrușa” până în vara anului 1937, când instituția dată a fost transferată la Mănăstirea „Rudi”, absolvind școala în anul 1939, cu media 8.40283. După absolvirea studiilor a fost mobilizat în armată. În următorul an, fiind  demobilizat s-a îndeletnicit cu agricultura, activând și în calitate de cântăreț bisericesc. La 1 iunie 1942 a fost numit cântăreț la bisericile din Ghindești și Cenușa, jud. Soroca284. În luna februarie a anului 1944 a fost mobilizat pe front. A luptat în armata română până în luna august 1944, când a fost luat prizonier de către soldații sovietici. Timp de 3 ani și 10 luni a fost încarcerat în lagăre pentru prizonieri, fiind eliberat în luna iunie 1948. Se întoarce în RSSM, activănd în calitate de cântăreț bisericesc.  La 11 mai 1950, după susținerea  examenului la preoție a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Zagaicani, raionul Criuleni. În 1953 a fost transferat la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail și Gavriil” din localitatea Alcedar, raionul Rezina. A slujit la biserica din Alcedar, doar câteva luni, până la 1 decembrie 1953285, apoi a fost transferat slujitor la biserica din satul Susleni, raionul Orhei286. Era caracterizat de către Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii, ca „personalitate vădit dușmănoasă, cu concepții antisovietice”287.

 

Teodor Sadovici, preot (1920–1958). S-a născut în anul 1920288. A studiat la Școala de cântăreți bisericești din Mănăstirea „Rudi”, jud. Soroca, în perioadele 1936-1940 și 1941-1942289. În anul 1945 era cântăreț la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Râșcani, r-nul Râșcani, jud. Bălți290. A fost hirotonit preot, cu examen de preot, iar la începutul anului 1952 e numit paroh la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din Soloneț, r-nul Vertiujeni, jud. Soroca, apoi este transferat la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Șipca, r-nul Rezina, jud. Orhei. A fost scos din evidență și trecut în rândul preoților și al acelora care oficiau servicii religioase ilegal291. La cererea credincioșilor din parohiile învecinate, oficia slujbe religioase în unele biserici scoase din evidență din r-nul Rezina. Îndruma credincioșii să scrie petiții pentru punerea în funcțiune a sfintelor lăcașe. În alte parohii, ajuta consiliile parohiale la inventarierea bisericilor, întocmind acte prin care bisericile respective urmau să fie deschise292. A fost arestat, fiind învinuit și de neachitarea la stat a unui impozit exagerat de mare, și a fost supus la chinuri cumplite. Temnița comunistă l-a condamnat indirect la moarte, prin boala dobândită în urma persecuțiilor. În vara anului 1958, la scurt timp după eliberare, trece la Domnul.

 

Nicolae Scalețchi, preot (06.12.1907–?). S-a născut la 6 decembrie 1907, în familia preotului Conon și a preotesei Elisaveta Scalețchi din satul Cotiujenii Mari, jud. Soroca. Tatăl său era preot la Mănăstirea „Cușelăuca”, acolo locuia întreaga familie293. Tânărul Nicolae a învățat la Seminarul Teologic din Chiținău, devenind absolvent în anul 1927294, apoi a învățat la Facultatea de Teologie295, până în anul III. În anul 1929, se înscrie la Facultate de Drept, la Universitatea din Iași și în 1933, devine Licențiat în drept. După absolvirea Universității, a activat în calitate de avocat la Cotiujenii Mari. După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, la 22 iulie 1940 a fost arestat de către colaboratorii secției raionale NKVD din Cotiujeni și încarcerat în închisoarea din Soroca. Era acuzat de apartenența sa la partidele politice, pentru că a activat în calitate de avocat, fiind socotit și mare proprietar de pământ, era acuzat conform art. 54 p. 13 CP al RSSU, de activitate împotriva mișcării revoluționare. La 4 noiembrie 1940 a avut loc judecata, în cadrul Comisiei Extraordinare pe lângă NKVD-ul URSS, avocatului Nicolae Scalețchi aplicându-i-se urmtoarea sentință, privațiune de libertate pe un termen de 8 ani, într-un lagăr de muncă forțată. A fost trimis pentru ispășirea termenului de detenție în lagărul, SibLAG din orașul Mariinsk, regiunea Kemerovo296. A fost eliberat înainte de termen, la 15 ianuarie 1947. Revine în RSSM în luna aprilie și înaintează o cerere, adresată cârmuirii eparhiale pentru a fi hirotonit preot. Cererea a fost acceptată și având studiile teologice corespunzătoare, la 27 aprilie 1947, a fost hirotonit preot. A slujit întâi la biserica din satul Pașcani, raionul Criuleni, apoi a fost transferat la biserica din sectorul Râșcani a orașului Chișinău. A activat și în calitate de membru al Consiliului eparhial297. În luna iulie a anului 1948, PS Benedict este numit Episcop de Ivanovo și Kineșma, împreună cu episcopul pleacă la Ivanovo și preotul Nicolae Scalețchi. La Ivanovo, a ocupat o funcție în conducerea eparhiei. La 6 ianuarie 1949, este arestat din nou și încarcerat în închisoarea Ministerului Securității de Stat (MGB) din Ivanovo. Inculpatul era acuzat de crimă, conform prevederilor art. 58-13 și 58-10, p. I CP al RSSFR, de activitate împotriva mișcării revoluționare. Judecata a avut loc la 18 iunie 1949, în cadrul Comisiei Extraordinare pe lângă MGB-ul URSS, părintelui aplicându-i-se sentința, de deportare în Ținutul Krasnoiarsk. La 31 martie 1989 a fost reabilitat de către Procuratura RSSM, printr-un decret, "Cu privire la restabilirea dreptății față de victimele represiunilor politice”298.   

 

Hrisostom (Ioan) Sochircă, arhimandrit (29.08.1913–11.09.1999). S-a născut la 29 august 1913 în satul Popeștii de Jos, jud. Soroca, la botez primind numele Ioan. A făcut studii la Seminarul Teologic din Huși, pe care le-a absolvit în anul 1933, și la Facultatea de Teologie din Cernăuți, pe care a absolvit-o în 1938. A fost hirotonit preot în anul 1939299. A slujit în mai multe parohii: Alexeeni, Racovăț, Șestaci și Cobâlea, toate localitățile fiind din județul Soroca. A avut de suferit în perioada primei ocupații sovietice, fiind amenințat cu moartea, bătut, batjocorit și înscris în listele pentru deportare300. După reinstaurarea puterii sovietice în 1944, părintele a fost arestat. Judecata a avut loc în luna martie 1945, fiind condamnat, conform art. 54 p. 10 (”Agitație sau propagandă contrarevoluționară”) și art. 54 p. 11 („Nedivulgarea faptelor și acțiunilor contrarevoluționare”) Cod penal al RSSU, la opt ani privațiune de libertate301. Anii de detenție i-a petrecut în lagărele de muncă forțată din Peciorsk302. După ispășirea termenului de detenție, la începutul anului 1953, revine la baștină. La 24 aprilie același an, autoritățile eparhiale îl numesc slujitor la Biserica ”Sf. Gheorghe” din satul Șestaci, r-nul Cotiujeni, apoi e transferat la biserica din Cobâlea, același raion303. La Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din Cobâlea, părintele Ioan a slujit până în anul 1999, când trece la Domnul. Pe parcursul activității sale pastorale a fost decorat cu mai multe distincții bisericești, fiind ridicat în treapta de protoiereu, apoi gratificat cu înalta distincție bisericească – mitra. După decesul preotesei Parascheva, părintele primește cinul monahal, fiind tuns în călugărie în anul 1988 și ridicat în rangul de arhimandrit. La călugărie a primit numele Hrisostom, adică ”Gură de Aur”, datorită scrierilor sale, a predicilor, a traducerilor din operele Sf. Părinți și a versurilor teologice304. După șase decenii de slujire ”în via Domnului”, la 11 septembrie 1999, părintele Hrisostom Sochircă își încheie drumul vieții pământești. După săvârșirea Slujbei înmormântării, oficiate de către un sobor de preoți, a fost petrecut în ultimul drum și înmormântat în cimitirul din satul Șestaci305. 

 

Anatolie Spinei, preot (16.05.1912–24.09.1942). S-a născut la 16 mai 1912, în satul Frumușica, jud. Soroca, în familia preotului Valerian și a preotesei Vera Spinei. Tatăl său era parohul Bisericii ”Sf. Arhanghel Mihail” din satul Frumușica306. Tânărul Anatolie, în anii 1924-1934, a învățat la Seminarul Teologic din Chișinău și în 1939, absolvește Facultatea de Teologie din Chișinău. În perioada anilor cât a învățat la facultate a îndeplinit funcția de cântăreț bisericesc la Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din satul Dolna, jud. Lăpușna. A fost hirotonit preot și numit paroh la biserica din Dolna, unde timp de patru ani a fost cântăreț bisericesc307. În anul 1935, pe atunci fiind cântăreț bisericesc și student, aderă la partidul ”Garda de Fier”, devenind peste ceva timp, președinte al organizației legionare din satul Dolna. Mai târziu avea să mărturisească cu tărie că în acestă postură n-a fîcut nici o agitație politică308. A fost arestat la 3 iulie 1941, de către colaboratorii secției raionale NKVD din Nisporeni. Era acuzat de apartenența sa la partidul ”Garda de Fier” și de activitate antisovieitică. „Adună în jurul său țărani religioși cu care petrce conversații provocatoare și contrarevoluționare cu caracter defetist”. La retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Basarabiei, deținuții politici au fost evacuați în interiorul URSS. Preotul Spinei a fost încarcerat în închisoarea nr. 1 din Irkutsk. Era acuzat conform  art. 58-4 și 58-10, p. II CP al RSSFR, de activitate contrarevoluționară. Judecata a avut loc la 22 august 1942, în cadrul Comisiei Extraordinare pe lângă NKVD-ul URSS, aplicându-i-se urmtoarea sentință: „pentru apartenența sa la un partid contrarevoluționar și agitație antisovietică, să fie împușcat. Averea personală să fie confiscată”. Sentința de judecată a fost executată la 24 septembrie 1942309. La 2 iunie 1989 a fost reabilitat de către Procuratura RSSM310.

 

Ioan Surmeli, preot (?). Era descendent dintr-o familie de origine greacă311. La începutul anilor 30 ai secolului trecut era preot la Biserica ”Sf. Treime” din satul Doroțcaia, raionul Grigoriopol, RASS Moldovenească. În anul 1931, pentru a scăpa de persecuții din partea autorităților comuniste, trece ilegal frontiera din URSS în România. Ajuns în Basarabia,  preotul refugiat a fost primit de către PS Episcop Visarion al Hotinului (1923-1935), slujitor în Eparhia de Bălți. La data de 1 iulie 1931, a fost numit în postul de al II-lea preot la parohia Moara Nouă, jud. Soroca312. În anul 1936, „Preotul Surmeli Ioan, cu Seminarul Teologic din Odesa, refugiat din Rusia Sovietică [era] suplinitor la parohia Heciul Vechi, jud. Bălți”313. Părintele a mai slujit și la bisericile  din Ghindești și Cenușa, jud. Soroca314. În anul 1942, era colaborator al Misiunii Ortodoxe din Transnistria. Autoritățile Misiunii l-au numit preot la parohia Doroțcaia315, de unde plecase în 1931. Cu ajutorul localnicilor a reușit să repare și să înzestreze biserica cu cele necesare și după sfințire, în locașul sfânt se oficiau slujbele divine316. A slujit și la biserica din satul Cerlina, jud. Soroca. În primele luni ale anului 1944, din cauza înaintării liniei frontului, împreună cu o parte de preoți din cadrul eparhiei s-a refugiat peste Prut. În anul 1946 a fost numit de către autoritățile bisericești, preot la parohia Țipar, jud. Arad317.

 

Porfirie Șoimu, preot (24.02.1904–8.08.1942). S-a născut la 24 februarie 1904, într-o familie de țărani. Părinții săi erau Mihail și Victoria Șoimu din com. Stoicani, jud. Soroca.318. A urmat studiile la Seminarul Teologic din Edineț, apoi la Seminarul Superior din Chișinău. După absolvire, în aprilie 1930 a fost hirotonit preot și numit paroh la Biserica ”Sf. Nicolae” din Heciul Vechi, jud. Bălți, cu începere de la 1 iunie 1930319. În anul 1931 a fost transferat la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din com. Parcani, jud. Soroca. În primul an de prigoană împotriva Bisericii din Basarabia, la 13 iunie 1941, părintele, împreună cu familia sa, au fost deportați în Siberia. Maria Șoimu, soția preotului, împreună cu copiii lor, Elena și Mihail, fiind înscriși în lista de ”chiaburi”, au fost deportați în regiunea Tomsk320, iar părintele Porfirie a fost repartizat într-un lagăr din regiunea Sverdlovsk. Potrivit datelor ce se conțin în dosarul penal, inculpatul  Șoimu P. M.  a fost interogat numai o singură data, după 5 luni de la arestare, când se afla în lagărul din Ivdel, regiunea Sverdlovsk. Era acuzat de crimă, conform art. 58-13 CP al RSSFR, de luptă activă împotriva mișcării revoluționare. La 20 iunie 1942 a avut loc judecata, în cadrul Comisiei Extraordinare pe lângă NKVD-ul URSS, aplicându-i-se urmtoarea sentință: "Șoimu Porfirii Mihailovici, pentru activitate într-un partid contrarevoluționar, să fie împușcat. Averea personală să fie confiscată”. Sentința de judecată a fost executată la 8 august 1942321 . La 30 martie 1989, părintele a fost reabilitat de către Procuratura RSSM, iar la 14 decembrie au fost reabilitați membrii familiei sale, deportați în 1941, în regiunea Tomsk322.

 

Antonie Ștefârță, preot (14.03.1902–?). S-a născut la 14 martie 1902. După absolvirea Seminarului Teologic în anul 1926, a fost hirotonit preot și numit la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Poiana Cunicii, jud. Soroca323, iar la 1 februarie 1938 a fost transferat la Biserica „Sf. Treime” din Grimăncăuți, jud. Hotin324. În primul an de ocupație sovietică (1940–1941), din cauza lipsei de preoți a suplinit mai multe parohii. Stabilindu-se la Briceni, săvârșea slujbe religioase în zile de duminică și la sărbători în bisericile din împrejurime. La îndemnul autorităților de a se lepăda de preoție, părintele le răspundea cu tărie că „jurământul dat la hirotonie trebuie păstrat până la mormânt cu cea mai mare sfințenie”325. Deseori era batjocorit de cei fără de Dumnezeu. Pentru a achita impozitul impus, a vândut până și covoarele din locuința sa. A avut curajul să săvârșească și parastase pentru eroii neamului. Astfel, la 23 mai 1941, cu o duminică înainte de Înălțarea Domnului, a săvârșit rugăciuni de pomenire în satul Tabani, citind și lista ostașilor căzuți în Primul Război Mondial326. Înainte de retragerea trupelor sovietice a fost prevenit de câțiva buni creștini să nu se întoarcă la locuința sa. Pentru a scăpa de arestare, a petrecut câteva nopți în cimitir și în podul casei unei rude327. După eliberarea Basarabiei, la cererea sa a fost înscris în lista preoților-misionari pentru Misiunea Ortodoxă din Transnistria328. Odată cu reinstaurarea puterii sovietice a fost arestat și judecat329. Despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic.

Tihon Șutu, cântăreț bisericesc (02.04.1919–20.10.1999). S-a născut la 2 aprilie 1919, în familia cântărețului Grigore Șutu de la Biserica ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Olișcanii de Sus (com. Răspopeni), jud. Orhei. A învățat mai întâi la școala din satul natal, continuându-și studiile la Școala de cântăreți din Chișinău, până în vara anului 1938330, apoi la Mănăstirea „Hârbovăț”331, unde această instituție a fost transferată. Până la înrolarea în armată, a slujit la biserica din Olișcanii de Sus, împreună cu tatăl său. În timpul războiului a luptat pe Frontul de Est, ajungând până la Stalingrad, unde a căzut prizonier împreună cu alți ostași români. Toți au fost condamnați la ani grei de muncă forțată în lagăr. Timp de 5 ani și 7 luni au fost scoși la muncă pentru a reface orașul Stalingrad, aflat în ruine. După eliberarea din prizonierat, revine la locurile natale. Era anul 1949, perioada deportărilor, și pentru a evita din nou surghiunul, se angajează în calitate de ajutor de mașinist pe locomotivă. În perioada 1956–1958, activează în calitate de cântăreț la bisericile din Răduleni și Dumitreni, r-nul Florești. Timp de trei decenii a fost cântăreț la Biserica ”Sf. Elisaveta” din satul Cubolta, r-nul Sângerei. Pentru activitate sârguincioasă în îndeplinirea funcției de cântăreț bisericesc, a fost gratificat cu binecuvântare arhierească de a purta stihar în timpul Sf. Slujbe. Trece la Domnul la 20 octombrie 1999, fiind înmormântat în cimitirul din satul Cubolta332.

 

Mihail Vasilache, preot (14.10.1900–28.06.1940). S-a născut la 14 octombrie 1900333 în localitatea Vadul-Rașcov, jud. Soroca334. După absolvirea Facultății de Teologie din Cernăuți, a fost hirotonit preot pe seama Bisericii „Sf. Arhanghel Mihail” din localitatea Alcedar, jud. Orhei335.  Pe parcursul anilor slujiți la biserica din Alcedar (1928-1940) a fost un colaborator activ al revistei eparhiale „Luminătorul”, a publicat numeroase articole în ziarul „Raza”, în revista „Misionarul” ș.a. În materialele publicate aborda diferite subiecte: specificul religiozității basarabenilor, condiția preotului din acea perioadă, misiunea grea a preotului, decăderea morală a unor credincioși etc.336. În urma înaintării notei ultimative de către guvernul sovietic, în care se cerea cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, când armata și administrația română se retrăgeau, au trecut Prutul și un număr mare de populație. Părintele, conștientizând că face parte din fruntașii intelectualității din localitate, a opinat în scris despre bolșevism și va fi supus persecuțiilor, s-a refugiat peste Prut împreună cu familia sa. Moare subit la Iași, la 28 iunie 1940337.

 

Petru Vasilache, preot (05.07.1872-20.11.1937). S-a născut la 5 iulie 1872 în familie de țărani. Părinții săi erau Ioan și Maria Vasilache din satul Sănătăuca, jud. Soroca338. Începând cu  anul 1901, Petru Vasilache își începe activitatea de slujitor bisericesc, fiind numit în calitate de cântăreț la biserica din Ianopol,  jud. Elisavetgrad (Uсraina). Potrivit datelor personale publicate în 1906, avea studiile scolii parohiale, era căsătorit și avea doi fii, de 2 și respectiv 3 ani339. În anii 30 ai secolului trecut era preot la biserica din satul Pokrovskoe, regiunea Kirovograd (Elisavetgrad). După închiderea bisericii din Pokrovskoe a locuit în continuare în această localitate. În anul 1937, pentru „încercarea de a deschide biserica”, părintele a fost arestat340. Era acuzat și de activitate contrarevoluționară, fiind judecat la 2 noiembrie 1937, în cadrul ședinței troicii NKVD din regiunea Nicolaev și condamnat la moarte prin împușcare341. Executarea sentinței a avut loc la 20 noiembrie 1937. A fost reabilitat de către Procuratura regiunii Kirovograd, în anul 1958342.