ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Astăzi, 8 august 2024, are loc prima sărbătorire oficială a Sfântului Alexandru al Basarabiei, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe 12 iulie a.c. împreună cu alți 15 martiri români ortodocși și sfinți ai închisorilor bolșevice de pe ambele maluri ale Prutului. În urmă cu șase ani, portalul Mărturisitorii, dedicat mucenicilor Secolului XX, scria UN MARTIR AL UNIRII CARE ÎȘI AȘTEAPTĂ, CUMINTE, CANONIZAREA. Astăzi s-a împlinit. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Iată și icoana sa:

Documentele de arhivă arată că Alexandru Baltaga s-a născut la 14 aprilie anul 1861 „în familia preotului din satul Lozova Ștefan a lui Andrei Baltaga și a soției legitime a acestuia Elena Prohorievna, ambii cu prima căsătorie, de credință ortodoxă”.

Educat în smerenie față de cele sacre, tânărul Alexandru, după Școala parohială din Lozova, își continuă studiile la Seminarul Teologic din Chișinău, pe care-l termină în anul 1883, fiind coleg de promoție cu Alexandru Ciugureanu, tatăl lui Daniel Ciugureanu, viitorul prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, unul din făuritorii Unirii Basarabiei cu România.

Activitatea de păstorie a sufletelor și slujitor al lui Dumnezeu o începe la 3 decembrie 1883, fiind numit paroh la Biserica cu hramul „Aleksandr Nevski” din localitatea Călărași-sat, hirotonit diacon la 26 ianuarie 1886, iar la 2 februarie 1896 – preot la aceeași biserică la care, cu permisiune prin derogare de la reglementările vremii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi permite activitatea până la sfârșitul vieții.

A fost persoana care, înainte de toate, a promovat cuvântul lui Dumnezeu, dar a fost și un activist pe tărâmul obștesc, promovând adevărul istoric despre Basarabia. Timp de 22 de ani (1903-1925) este președinte al Congresului Eparhial. Din 1908 colaborează la revista „Luminătorul”. În perioada 1899-1918 este învățător la școala primară din Călărași. Nu în zadar, în toamna anului 1917, la organizarea Sfatului Țării, preoțimea basarabeană l-a delegat deputat în forul legislativ al Basarabiei – Sfatul Țării. Mandatul său, validat la prima ședință a Sfatului Țării – 21 noiembrie 1917, îl deține până la ultima ședință – 27 noiembrie 1918. A fost singurul reprezentant al Bisericii în Sfatul Țării. Cum era firesc, la ceasul deșteptării, 27 martie 1918, Alexandru Baltaga votează pentru Unirea Basarabiei cu România.

Ulterior este desemnat membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare continuându-și activitatea ecleziastică și cea obștească. Educă doi copii adoptivi, Vsevolod și Margareta.

Năpasta se abate peste el odată cu anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940. În acele zile de restriște Alexandru Baltaga rămâne la Călărași, alături de enoriașii săi. Soția și copii reușesc să se refugieze peste Prut. Arestul preotului este sancționat de Iosif Mordoveț, locțiitorul șefului NKVD-ului moldovenesc, în primele zile de după ocupație, iar dosarul lui, pentru comoditate în anchetare, este împreunat cu cel al altor deputați în Sfatului Țării capturați de comuniști: Tudor Neaga, Pantelimon Sinadino, Grigore Turcuman, Nicolae Secară, Teodosie Cojocaru, Teodor Uncu, Vladimir Bodescu, Ion Ignatiuc, Constantin Bivol, Ion Codreanu, Ștefan Botnariuc, fostul ministru Emanoil Catelly și Luca Știrbeț, cu numărul 824.

Bogata experiență acumulată de NKVD în cei 22 de ani în RASS Moldovenească și URSS și-a spus cuvântul. Lui Alexandru Baltaga, deja la 31 august 1940, i se aduce învinuirea: „În anul 1918 a avut o atitudine dușmănoasă față de Rusia Sovietică, a fost membru [deputat] activ al Sfatului Țării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha pământ”. În consecință, se face vinovat de: acordarea de ajutor aripei reacționare a burjuaziei mondiale (art. 54, p.4 ); lupta activă împotriva clasei muncitoare și mișcării revoluționare (art. 54, p. 13) și sabotaj contrarevoluționar (art. 54, p. 14 Cod Penal al RSS Ucrainene), „fapte” care erau pedepsite cu ani grei de gulag, inclusiv cu moartea.

Iată cum a decurs ancheta acestui „proces”:

La 31 august 1940 este interogat pentru prima dată. Convins despre justețea votului din 27 martie 1918, Alexandru Baltaga declară în legătură cu cele incriminate:

Anchetatorul Cerepanov (călăul tuturor figuranților acelui dosar): Sunteți acuzat că, în anul 1918, fiind ostil Rusiei Sovietice, ați votat dezlipirea Basarabiei de Rusia și unirea ei cu România. Recunoașteți acest lucru?

Părintele Baltaga: Da, recunosc. Eu, Baltaga, într-adevăr am fost adversar al revoluției și, pentru a o evita, am votat unirea.

Tot la 31 august 1940 este interogat încă o dată. Anchetatorul insistă.

Anchetatorul Cerepanov: Care au fost motivele pentru care preoțimea în general dar și Dvs. ați votat unirea cu România?

Părintele Baltaga: Mie, basarabeanului naționalist, ca nimănui altui îmi sunt cunoscute faptele de atitudine ingrată a arhiereilor ruși Pavel, Serafim ș.a. față de preoțimea basarabeană. Prelați înalți ai bisericii din fosta Rusie au interzis ca în școlile din Basarabia să se predea în limba moldovenească, obligând ca și slujba religioasă să se țină la fel în limba rusă. Toate aceste fapte au stârnit nemulțămiri între preoțimea basarabeană față de biserica rusă și Rusia în general.

Mai este interogat doar o singură dată – la 10 februarie 1941.

Anchetatorul Cerepanov: Confirmați mărturiile anterioare precum că, în calitate de reprezentant al preoțimii, ați jucat un rol important în smulgerea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea ei la România?

Părintele Baltaga: Confirm. Într-adevăr, preoțimea a avut un rol important în dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea ei la România. Toată activitatea mea ulterioară a fost îndreptată pentru consolidarea poziției României în Basarabia, fapt care-l recunosc.

După asemenea răspunsuri soarta îi era decisă.

Ancheta preliminară este terminată la 13 mai 1941, iar a doua zi procurorul RSS Moldovenești, S. Bondarciuc, aprobă rechizitoriul și trimite dosarul Judecătoriei Supreme. Anchetatorul propunea „judecarea” cauzei în regim închis. În legătură cu începerea operațiunilor militare de la 22 iunie 1941, Alexandru Baltaga nu apucă să fie condamnat în Moldova. Alături de ceilalți deputați-confrați de dosar, este de urgență evacuat în renumita închisoare din orașul Kazan, RASS Tătară. Odată ajuns la destinație, mai avea de trăit până la 7 august 1941 când a decedat la spitalul închisorii. Mașina sovietică de exterminare și-a făcut datoria în cel mai scurt timp posibil. În certificatul de moarte diagnoza este următoarea: inflamație intestinală. Avea 80 de ani împliniți și a fost decanul de vârstă al tuturor deputaților Sfatului Țării la acea vreme.

Abia peste un an, la 29 septembrie 1942, anchetatorul semnează decizia privind clasarea dosarului în legătură cu decesul „inculpatului” Baltaga.

Reabilitarea vine peste 50 de ani – la 10 iulie 1991. În anul 1995, în cadrul Mitropoliei Basarabiei, s-a pus problema studierii vieții sale pentru canonizare.

Mihai Tașcă, dr. în drept - Cotidianul Timpul de dimineață, ediția online din 16 aprilie 2011

Prealuare de la Fericiți cei Prigoniți

Citiți de la Ziarul Lumina: Pr. Alexandru Baltaga: A pierit în lagăr la 80 de ani pentru că votase Unirea Basarabiei cu România

Protoiereul Alexandru Baltaga, mucenicul iubitor de Hristos și de patrie