Mănăstirea Paltin Petru-Vodă organizează sâmbătă un simpozion în memoria Părintelui Justin Pârvu, după cum a anunțat Basilica.  Vineri, 10 februarie, fiii duhovnicești ai Părintelui Justin au aniversat 104 ani de la nașterea Duhovnicului Neamului iar anul acesta, pentru că pe 16 iunie se împlinesc 10 ani de la trecerea sa la veșnice, este proclamat An Omagial „Părintele Justin Pârvu”. Maicile de la Petru Vodă ne-au oferit pentru cititorii ActiveNews un buchet de relatări despre minunile săvârșite de Sfântul de la Petru Vodă:

Întâmplări minunate cu Părintele Justin Pârvu

Din relatările credincioșilor:

Arătare minunată. Ajută doi tineri să se căsătorească

„Sigur că sunt aici. Unde aș putea să fiu?”

Mă numesc Ancuța, am 30 de ani și sunt din Piatra Neamț. Mi-aș dori să vă relatez minunea săvârșită de Părintele Justin pentru mine, atât cât era printre noi cât și după trecerea sa la cele veșnice.

Sufăr de o maladie incurabilă, dar motivul pentru care cu inima tremurândă am călcat pragul chiliei părintelui acum un an, era altul. Viața mi-a demonstrat că, acceptând ceea ce nu depinde de noi să putem schimba, putem fi fericiți. De aceea boala de care sufăr de mai bine de 17 ani, a reușit doar să îmi slăbească mușchii nu și credința, spiritul și inima, mi-a îngrădit și limitat puterea de a mă descurca singură, dar nu mi-a tăiat aripile. Un alt mare preot mi-a spus că Dumnezeu mi-a dat mie această sarcină grea, deoarece sunt destul de puternică să o port. Ne-am adunat câteva suflete, cinci la număr, pentru că, după cum știm cu toții, o vizită la părintele nu se pute face de unul singur, oricând mai găseai cel puțin pe cineva care să aibă nevoie de povața lui, și după serviciu am pornit fiecare în gând cu nevoia lui către Petru Vodă. Ajunși acolo, am realizat că după ora mănăstirii am ajuns prea devreme, astfel am luat loc în sala de așteptare. Liniștea și pacea acelui loc, gândurile și cuvintele care le pregăteam fiecare pentru părintele, făceau ca timpul să se scurgă cu mare repeziciune, astfel a venit vremea să intrăm.

Odată întâlnind privirea părintelui, parcă toate discursurile pregătite păreau lipsite de importanță, rămânând doar cu un gând: „O binecuvântare, Părinte!”. În cămăruța lui mică, ne-am așezat fiecare ca niște copii cuminți în jurul lui, așteptându-i binecuvântarea. Nu a fost nevoie să ne spunem păsul. Părintele, parcă știind gândul fiecăruia, ne-a transmis prin trei pilde, învățături cât pentru o jumătate de viață.

Timpul petrecut în preajma lui s-a oprit în loc. Am stat înăuntru 45 de minute care parcă au fost doar câteva secunde. Am rămas la final cu el doar eu și soțul meu (prietenul meu la vremea aceea). După cum am mai spus motivul pentru care am ajuns la părintele era altul decât boala mea. Aveam o relație de 13 ani, care nu puteam să o împlinim printr-o căsătorie datorită împotrivirii părinților lui, pentru care iubirea pentru fiul lor nu îi lăsa să mă cunoască mai departe de boala de care sufăr.

Părintele, rămas puțin pe gânduri, știind că e o decizie grea să alegi între dragostea părinților și cea a femeii iubite, fără a da un răspuns sau o povață, dându-ne senzația că alegerea este mereu a noastră dar toate se întâmplă doar cu voia Domnului,a trecut numele părinților lui pe o bucățică de hârtie, spunându-ne că asta este pentru Paraclisul Maicii Domnului.

Am plecat de la el împăcați și cu o liniște în suflete ce nu o poți descrie în cuvinte. Pe data de 8 februarie 2013 ne-am căsătorit și cu binecuvântarea socrilor mei, care și-au schimbat atitudinea radical față de mine.

Mi-am dorit mult să merg să îi mulțumesc părintelui pentru că știu că doar rugăciunile lui au făcut posibil ca visul nostru să se împlinească. Am așteptat să se mai încălzească deoarece iarna face drumul cu mașina spre mănăstire foarte greoi, iar eu nu mă pot deplasa pe jos. Apoi am aflat că e bolnav și nu mai poate primi vizite. Am tot sperat că va trece cu bine peste această încercare, dar Dumnezeu știe cum e mai bine și de ce l-a luat la El, astfel am rămas cu inima strânsă că nu am putut să îi mulțumesc personal și nici lângă el nu am putut să fiu când a fost înmormântat pentru că starea de sănătate nu îmi permitea. M-am tânguit cunoscuților că aveam atâtea să îi spun părintelui iar el nu mai este aici. Și ceva minunat s-a întâmplat într-o noapte.

Am visat că eram lângă racla părintelui, în jurul căreia era multă agitație. La un moment dat, așa cum stătea părintele, și-a trecut mâinile una peste cealaltă. Acest gest pe mine m-a speriat dar pentru călugării care îl înconjurau era ceva firesc. Rămasă singură cu el în cămăruța lui, pentru că acolo era în visul meu, părintele a deschis ochii, acei ochi de un albastru atât de frumos, s-a ridicat în șezut și, observându-mi spaima, a întins brațele spre mine. Am sărit cu ochii înlăcrimați în brațele lui și i-am simțit trupul cald și firav. Tot ce am putut să rostesc a fost: „Părinte ești aici!”.

Iar el, cu un zâmbet, mi-a spus: „Sigur că sunt aici. Unde aș putea să fiu?”.Și m-am trezit în brațele Părintelui Justin. Acum știu că rugăciunile lui mă vor ocroti și că el este aici în continuare, pentru noi toți.

„Mergeți acasă, fiica voastră își va reveni”

Eram în luna noiembrie a anului 2000. Fiica mea era însărcinată în ultima lună și se pregătea de naștere. Avea însă să treacă printr-o mare cumpănă. Sarcina se pare că era cu probleme. A născut un băiețel prin cezariană, dar fiica mea nu s-a mai trezit, a intrat în comă, iar apoi în moarte clinică. Medicii nu îi mai dădeau șanse și voiau să o deconecteze de la aparte. Eu însă m-am opus, pentru că nu îmi pierdusem nădejdea în Dumnezeu.

Era vineri când fiica mea fusese declarată de medici în moarte clinică. Am hotărât cu soțul meu să mergem la mai multe mănăstiri, cerând rugăciunile preoților și călugărilor. Duminică seară ajungem și la Petru Vodă. După 4 ore de așteptare, ne vine și nouă rândul să intrăm la Părintele. Părintele ne-a privit îndelung și ne-a zis cu durere în ochi:

„Ați ajuns foarte târziu”.

A scris pomelnicul, s-a rugat câteva minute, apoi, uitându-se într-o parte, ne-a spus:

„Mergeți acasă, fiica voastră își va reveni încet, încet”.

Și într-adevăr așa a fost. A doua zi, seara, fiica mea a ieșit din comă, spre uimirea medicilor care recunoșteau că este o minune. Și, după cum spusese Părintele, fata mea și-a revenit în timp, încet încet, cu ajutorul lui Dumnezeu și rugăciunile Părintelui Justin.

Acum sunt bucuroasă și dau slavă lui Dumnezeu că nepotul meu, Andrei, are o mamă sănătoasă, care i-a oferit și îi oferă o educație aleasă.

Mulțumim, Părinte!

(Monica, Tg. Neamț)

Cunoscător al tainelor omenești

De astăzi înainte se va numi Maria!

Părintele Justin a săvârșit o minune și cu mine, nevrednica, redându-mi înapoi credința și evlavia față de Maica Domnului.

Eram însărcinată și în urma ecografiei, am aflat că voi naște o fetiță normală, ce nu părea să aibă probleme de sănătate. Împreună cu soțul meu am hotărât să îi punem numele Bianca și Maria, în cinstea Maicii Domnului.

Mare ne-a fost însă durerea când la naștere fetița s-a născut cu un grav handicap – encefalopatie congenitală cu deficit locomotor, practic fetița nu va putea merge niciodată pe picioarele ei. Eram disperată și toată supărarea mea am vărsat-o împotriva Maicii Domnului – am hotărât ca fetița noastră să nu se mai cheme Maria, ci doar Bianca, crezând în mintea mea întunecată de atunci că Maica Domnului m-a nedreptățit și nu a vurt sa îmi dăruiască un copil sănătos.

Din pronia lui Dumnezeu, am ajuns după câțiva ani și la Părintele Justin Pârvu, pentru a-l ruga să mijlocească pentru însănătoșirea copilului nostru. Părintele Justin s-a uitat atent la fată și ne-a întrebat: „Cum se numește fetița?”, iar eu i-am răspuns: „Bianca”. Părintele a stat câteva secunde și a completat:„Maria, măi, o cheamă. De astăzi înainte se va numi Maria!”

Noi am rămas muți de mirare, pentru că nu îi povestise nimeni părintelui istoria numelui ei. Mi-am cerut iertare față de Maica Domnului pe care eu am nedreptățit-o și am necinstit-o. Părintele mi-a redat dragostea față de Măicuța Domnului. De atunci o strigăm Maria, acum are 8 ani și nădăjduim că Părintele Justin o va tămădui de cumplita ei boală.

„Tu să te faci medic chirurg”

În anul 2008, am venit iar în vară la părintele Justin. Ne-am așezat frumos la rând, că așa era cuviincios și am așteptat. Se făcuse 11.30 și părintele voia să meargă la slujbă. Atunci am intrat noi toate… Părintele se uită la noi și a început să râdă. Ne întreba: „Ce ați adus aici”? Noi îi spunem: „fructe uscate, ulei, nectarine, banane și suc”. Părintele se uită la noi și spune: „Măi, fetelor, vă văd fete care nu vă smintiți. Credeți-mă că nu am mâncat nimic toată ziua și mă roade un pic stomacul”. Avea pe noptieră o pâine neagră. A început să mănânce și ne-a rugat să-i dăm un pic de suc. Dar să nu credeți că a mâncat prea mult. Cât o vrabie. Ne-a mulțumit pentru răbdare și a început să ne spună să nu trecem pe cei pe care nu îi cunoaștem în pomelnice, că nu știm ce păcate are fiecare și noi tragem păcatele lor. Ne-a binecuvântat să ajungem la Aiud.

Cu noi era și o studentă dar nu-i spusese părintelui la ce facultate e. Se uită la ea și-i spune: „Tu să te faci medic chirurg”. Ea, sărmana, nu mai avea grai. Și tot părintele îi spune: „Ție ți se potrivește cuvântul - Vindecă-te pe tine însuți, doctore”. Tânăra îi mai spune cu voce stinsă că are un prieten și e la teologie. Părinte îi răspunde: „Ai să-ți iei un jug, ascultă la mine”. Și așa a fost. Acum e medic chirurg în Iași și are un jug greu de dus și ca medic dar și ca preoteasă.

Eu îmi doream foarte mult să-l întreb dacă-mi dă binecuvântare să am o părticică din sfintele moaște de la Aiud. Când l-am întrebat, părintele a spus prima dată: Nu. Eu nu am spus nimic. Apoi s-a lăsat o liniște totală și îmi spune: „Măi, dacă tot așa mult îți dorești și ai mare evlavie, fie așa cum vrei”. Și m-a binecuvântat. (Irina T.)

Ajutător în nașterea de prunci

Vă scriu cu mult drag și dor de părintele Justin Pârvu. Suntem o familie din București, care în primii 4 ani de căsnicie nu am putut concepe copii. Un părinte (Ioan) din București ne-a zis că are o frunzuliță de la palmierul sădit de Sf. Sava cel Sfințit, care ajută la nașterea de prunci, însă nu avea rânduiala care trebuie urmată, era vorba de ținerea unui post mai special. 

Deci noi aveam frunzulița și nu știam cum să ținem postul și prin niște împrejurări minunate am ajuns la Petru Vodă la părintele Justin, pe 9 mai 2009.  Am așteptat atunci de la ora 4 după masa până la 12 noaptea, când am intrat la el în chilie. Ne-am așezat în genunchi și am început să îi spunem necazul nostru și el, parcă îl văd și acum, s-a ridicat în picioare și de pe o poliță de pe peretele apropiat ia o foaie A4, și ne-o da, spunând: „Luați asta și faceți cum spune acolo și, poate, se va milostivi Dumnezeu de voi”.

Noi, când ne-am aruncat ochii pe foaie, nu ne venea să credem,era exact ceea ce căutăm: rânduiala  ce trebuie ținută cu frunzulița Sf. Sava!!!Și am exclamat imediat: „dar noi avem frunzulița!!!", iar el era foarte bucuros.

Acum, când stau și mă gândesc, cu siguranță părintele o avea acolo pregătită pentru noi când vom veni, știa el foarte bine totul. Fericirea noastră era mare, dar totuși aveam unele îndoieli, de ce a zis părintele „poate”, s-ar putea și să nu avem copii? ... Rânduiala trebuia ținută în afara postului, așa că am ales perioada între postul adormirii Maicii Domnului și cel al Crăciunului. 40 de zile au trecut pe neobservate, cu toată asprimea lui, căci nu se mânca nici ulei, însă se lua câte un pic de vin. Pe toată perioada postului frunzulița a stat în altar la o mănăstire al cărui patron este Sf. Ioan Rusul. 

După ce a trecut postul, în a 40-a zi am mers la mănăstire să luăm frunzulița din care trebuia preparat un ceai. L-am rugat pe părintele de acolo, P. Macarie, să ne prepare ceaiul pe care l-am băut. Și mare a fost minunea când, peste câteva săptămâni,exact de praznicul Sf. Nectarie (9 noiembrie) am aflat că sunt însărcinată!

Când aveam vreo 6-7 luni de sarcină, ne-am dus la părintele Justin să îi spunem minunea, să ne binecuvânteze și să se roage pentru naștere ușoară. Părintele Justin, când i-am spus toată povestea, așa cum stătea în scaunul lui, s-a dat pe spate și a zis: „Mare minune, măi copii, mare minune!”,ne-a miruit, ne-a binecuvântat, și mi-a zis: „Câți ai să faci pe toți să îi naști!”.

Cam peste un an iar ne-am dus la p. Justin, deja cu fetița noastră - Elena, care pe atunci avea 8 luni, să îi spunem minunea și să primim binecuvântare. El s-a bucurat nespus de mult și i-a dăruit fetiței o iconiță cu Sf. Parascheva.

Ultima dată am fost la părinte anul trecut, prin martie, când soțul traversa o perioadă mai grea cu serviciul și eram însărcinată cu al doilea copil. Părintele ne-a sfătuit că cel mai bine e să fii pe cont propriu, să îți faci o grădină de zarzavaturi sau o seră de flori... „că astea merg bine acum” și, desigur, ne-a binecuvântat și mi-a urat naștere ușoară.

Atunci când l-am văzut ultima dată arăta foarte bine, plin de viață. N-am mai reușit, din cauza tumultului vieții, să mergem la el și cu băiețelul - Victor, îmi pare foarte rău, dar îmi doresc mult să ajungem să ne închinăm la mormântul lui, cu siguranță o să se bucure și noi vom primi binecuvântare.

Vreau să îi mulțumesc Părintelui Justin Pârvu pentru intervenita minunată în viața noastră, pentru că s-a rugat pentru noi și n-a dăruit Dumnezeu copilașii aceștia sănătoși și cuminți spre bucurie, mângâiere și mântuire.

Tămăduiește un tânăr de hemoragie și de cancer

O cunoștință are un văr din Galați, care din naștere a avut probleme cu sistemul circulator, în sensul că s-a născut cu un fel de pungi cu lichid (limfatic) din loc în loc.

Aceste pungi erau mici la început, dar când a ajuns la vârsta de 2 ani, părinții au hotărât să extirpe un fel de pungă de la picior, în ciuda faptului că un doctor care a văzut copilul, a fost de părere să nu se facă operația. Acest lucru a declanșat o reacție în lanț, în sensul că s-au înmulțit astfel de pungi cu lichid în mai multe zone.

Acum, ajuns la 26 de ani, tânărul avea ca un fel de tumoare mare la șold și în culmea deznădejdii a venit la spitalul Fundeni să se opereze (nici de mers nu mai putea merge bine). Iarăși un doctor din zona Galațiului a fost de părere să nu se facă operația.

La Fundeni, doctorii au încercat să facă o endoscopie pentru a pătrunde în zona tumorii/pungii cu lichid pentru a vedea de ce natură este, dar s-a pornit o hemoragie care nu se mai oprea.

La câteva zile doctorii îi făceau anestezie generală tânărului și îl operau pentru a putea extrage sângele ce se strângea în urma hemoragiei.

Situația dura de mai mult de o lună, anesteziile generale erau tot mai dese și speranța de viață era zero.

Doctorul a chemat-o pe mama tânărului (erau oameni săraci cu care doctorul s-a purtat frumos) și i-a spus ca să se pregătească de moarte, fiindcă viața de abia mai pâlpâia în el.

O femeie de la reanimare, fiindu-i milă de tânăr, le-a spus mamei și surorii tânărului că este un părinte Justin la Mănăstirea Petru Vodă, să se ducă acolo să ceară ajutor, pentru că e păcat de tinerețea baitului. Mama a ajuns peste câteva zile la Pr. Justin, care a primit pomelnicul, dându-i înapoi banii pentru pomelnic și a pus-o să-i repete de 2 ori ce s-a întâmplat cu băiatul după care i-a răspuns:

- Printr-o minune dumnezeiască se va face bine.

Următoarele câteva săptămâni au fost critice. Băiatul era aproape în comă, doctorul le-a spus că moartea poate surveni în orice clipă. Ajunseseră să-i facă anestezie și operație la 1-2 zile pentru extragerea sângelui și, când l-au deschis într-o zi pentru absorbirea sângelui, au constatat că sângerarea se oprise!

Apoi, după ce s-a mai întremat, l-au operat de tumoarea respectivă și de încă una (fără să se mai pornească nicio hemoragie) și a plecat acasă pe picioarele sale, doctorul nevrând să primească nimic și spunându-le că este pacientul său de suflet.

Îl rugăm pe Părintele Justin să ne ierte și să ne pomenească și pe noi, cei care am avut bucuria să îl cunoaștem pe dânsul.

Călătorie minunată la priveghiul Părintelui Justin

Știam din ziare că Părintele este grav bolnav și mă rugam să pot și eu ajunge măcar să-mi iau rămas bun. Așa că duminică seara primesc mesaje că părintele a trecut la cele veșnice și îmi doream și eu să ajung. Eram tare supărată și mă tânguiam unei măicuțe de la m-rea Râmeț și îi spuneam că nu cred că am cu ce ajunge. Maica îmi spunea să mă rog și dacă va rândui Dumnezeu să ajung înainte de ziua înmormântării, să mă duc. Nu mult după ce am închis telefonul mă sună o prietenă, Doamna (E), să îmi spună că marți mergem după-amiaza la Petru Vodă și să mai anunț pe cine știu eu, pentru că în microbuz mai încăpeau 11 persoane. Eu, bucuroasă nevoie mare, am sunat pe toată lumea care știam că ar vrea să meargă.

O prietenă mă sună și îmi spune: „Uite ce ispita mare am eu, lucrez de dimineață marți și când m-am dus la serviciu șefa a început să țipe la mine și să mă trimită acasă, poruncindu-mi să vin după-amiază la serviciu”. Plângea așa de tare, încât eu i-am spus că dacă e de la Dumnezeu să ajungă, o să ajungă. Toată ziua a plâns, sărmana. Dar părintele Justin i-a văzut dorința ei cea mare și miercuri a ajuns la Petru Vodă cu un coleg și cu șefa ei. Pe drum i-a spus șefei: „Să știți că numai lacrimile mele v-au făcut să mergeți azi la Petru Vodă”.

La ora 10 seara luni, mă sună o colegă și îmi spune: „Știi că eu îmi doream tare mult să ajung și nu aveam cu ce, și aș vrea să merg și eu”. Eu îi spun că părintele Justin i-a păstrat și ei ultimul loc din microbuz. Marți după amiază, pe la ora 16.00, am plecat.

Am ajuns și rândul era deja trecut de clopotniță. Eram toți cu flori în mână și așteptam la rând. Toți eram emoționați. Am intrat în biserică și eu, când am ajuns să sărut mana părintelui, mâinile părintelui miroseau a mir, erau moi și calde… După ce ne-am închinat cu toții le-am spus că ar fi bine să mergem și la cimitir la Părintele Gheorghe Calciu. Am mers, am aprins lumânări și când ne-am întors în dreptul bucătăriei ne întâmpină un părinte care ne roagă să venim să ajutăm la treabă, că e mult zarzavat de curățat și de ales. Două doamne i-au spus părintelui că ne grăbim. Eu eram în spatele lor, fără să spun nimic dar îmi doream mult să ajut la treabă. În spate Doamna (E) care organizase, mă întreabă: „Ce a spus părintele?” I-am spus că e nevoie la treabă. Atunci Doamna (E) și soțul ei, foarte bucuroși, au spus să mergem. Erau de curățat saci cu morcov, țelină, ceapă. Ne-am apucat de treabă dar parcă mâinile mergeau așa de repede că se minunau și doamnele care se ocupau cu pregătitul mâncării.

Mare bucurie a fost pentru mine când am întâlni acolo, la zarzavat, și o bună prietenă, Doamna (C), care vine la mine și îmi spune: „Știi, mai avem de ales loboda, măr și pătrunjel”. Eu îi spun doamnei (E) care a organizat și dansa îi spune soțului. Domnul a strigat: „Piatra Neamț să vină la mine să terminăm și verdeața”. Ne-am dus aproape de brutărie și ne-am apucat de treabă.

Prietena mea, Doamna (C) vine și îmi spune să-i dau geanta că vrea să-mi dea ceva. I-am dat-o și nu m-am uitat ce mi-a pus. Noi ne-am apucat de treabă pe la ora 19.30. Vreau să menționez că părintele a ținut timpul în loc. Am terminat toată treaba la ora 22.30. Doamnele care se ocupau cu pregătitul mâncării pentru parastas erau așa de bucuroase și ne tot mulțumeau. Și ne-au servit cu cozonac. Soțul doamnei(E) îmi spune: „Dar cum plecăm așa fără să facem nimic”? Și am cântat cu toții: Cuvine-se cu adevărat.

Ne-am luat rămas bun și am plecat spre mașină și nu vă spun că am ajuns acasă ca gândul. La ora 00.30 eram acasă. Mă uit în geantă și văd că prietena mea, Doamnă (C), îmi pusese trei plăcinte în geantă. Am început să plâng și i-am spus mamei că atunci când veneam la Petru Vodă, Părintele mă întâmpina cu plăcinte, la plecarea sa de pe pământ tot plăcinte am primit ca niciodată să nu uit de Sfinția Sa. (Irina din Piatra Neamț)

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!