Macron vrea să-l ducă iar pe Zelenski la Casa Albă
Purtătoarea de cuvânt a guvernului francez, Sophie Primas, a declarat miercuri că Parisul ia în calcul o vizită a președintelui Franței, Emmanuel Macron, la Washington, împreună cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski și cu premierul britanic Keir Starmer, scrie AFP, potrivit Cotidianul.
Purtătoarea de cuvânt citată nu a precizat data la care ar putea avea loc această vizită, care ar urma să aibă loc ‘cât de curând’, în timp ce Emmanuel Macron urmează să se adreseze francezilor miercuri seara, înainte de summitul de joi de la Bruxelles consacrat apărării europene.
Vizita celor trei lideri la Washington pentru a-i prezenta președintelui american Donald Trump un plan unic de soluționare a războiului în Ucraina ar putea avea loc săptămâna viitoare, a relatat Daily Mail.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european
Armistițiul care i-a lăsat mască pe ”Profeții” Apocaliptici. Iranul a acceptat încetarea focului. ”Cei care au luat ultimatumul lui Trump la propriu sunt niște idioți. Cei care se prefac că îl iau la propriu sunt niște escroci”. MIZA OPERAȚIUNII SPECIALE
A VENIT Sfânta Lumină la Biserica Sfântului Mormânt - Ora 14.13. HRISTOS A ÎNVIAT! ÎNVIEREA DOMNULUI - Transmisie în Direct de la Ierusalim. Când ajunge la București
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
Un medic binecuvântat - Părintele Ștefan Mindea, din nou atacat. O jurnalistă cu demnitate și fermitate - Liliana Naclad: ”Sunt rari astfel de oameni și, din păcate, prea des ne îngropăm valorile” - VIDEO
BOMBĂ! Curtea de Apel București suspendă decizia abuzivă a CNA. Realitatea Plus nu se închide. Av. Gheorghe Piperea: CNA a fost trimisă la locul său de instanță. Excesul de putere a fost oprit, abuzul nu mai are efecte, pe moment
Recomandările noastre
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE
Secțiuni: Dezvăluiri Eveniment Externe Politic Prima pagină Știri
Persoane: Donald Trump Emmanuel Macron Volodimir Zelenski
Subiecte: Zelenski în SUA
Organizații: Administrația Donald Trump
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)