ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Într-un interviu pentru presa rusă, premierul Maia Sandu a afirmat că Republica Moldova și România au multe în comun, precum „o istorie comună, cultură, legături strânse de rudenie” etc, însă politicenii speculează pe subiectul Unirii cu România, fapt ce ar duce la dezbinarea societății”, informează Agerpres.

Sandu a subliniat că disputele geopolitice fără sfârșit divizează societatea și sunt folosite de politicieni iresponsabili în interesul propriei îmbogățiri, iar integrarea în UE este calea cu cele mai multe persepctive de dezvoltare pentru Republica Moldova și că temelia politicii externe moldovenești o reprezintă Acordul de Asociere cu UE.

Șefa guvernului de la Chișinău a adăugat că apropierea Moldovei de UE „nu reprezintă o amenințare pentru Rusia, deoarece acolo nu există componenta strategico-militară”. „Mai mult decât atât, aceasta (apropiere de UE) deschide noi persepctive, când țara noastră poate deveni un câmp de negocieri, precum s-a întâmplat în luna iunie” (când Rusia, SUA și UE ar fi ajuns la un acord privind înlăturarea lui Vlad Plahotniuc de la putere).