În 21 noiembrie 1997 am întrat ca viețuitor al mănăstirii Petru Vodă. Era obțte de monahi, dar la o căsuță mititică, aproximativ la 30 metri de mănăstire era maica Heruvima (născută Zvetlana Tănase) împreună cu câteva surori tinere care o îngrijeau.

Unii comentau "ce caută maici în mănăstire de călugări", dar nu toți știau misterul. Nici eu nu știam, doar am bănuit că ceva e...

Nu degeaba Părintele Justin o ținea acolo. În ianuarie 1998, am primit ascultarea să îi duc lemne cu brațul și apă cu găleata, până în primăvară când a venit căldura.

Pe masă avea multe plante medicinale și manuscrise vechi, în alte limbi pe care nu le deslușeam. Atunci nu înțelegeam care e situația, nici nu știam prea multe, aveam doar câteva luni de stat în mănăstire.

Părintele Ioan Șișmanian o spovedea aproape zilnic sau săptămânal.

Cu "meteahna" de jurnalist am încercat sa deslușesc misterul. Astfel am aflat in cele din urmă care era explicația pe care unii cârtitori nu o înțelegeau sau poate că vroiau să facă pe "corecții" apelând la canoane: "ce caută asta în obște de bărbați".

La puțin timp am aflat că Părintele Justin o ținea acolo pentru a o proteja.

Zvetlana a fost studentă la Iași, limbi clasice. A primit o bursă Șoros în Ungaria unde trebuia sa traducă din manuscrise vechi ale Sfinților Părinți. Interesantă pasiunea lui G. Șoros (si a oamenilor lui) pentru ortodoxie. Prin această bursă Zvetlana începuse sa participe la ședințe de ezoterism, un fel de reiki, bioenergie și altele similare.

În timpul traducerilor Zvetlana a observat câteva "greșeli" pe care le-a semnalat profesorilor de acolo. Acele "greseli" erau foarte importante deoarece schimbau sensul ortodoxiei. Zvetlana a insistat ca traducerile nu sunt corecte, la care i s-a raspuns: "Noi te plătim, stai aici pe cheltuiala noastră. Scrii asa cum îți spunem noi". Acesta a fost momentul când la Zvetlana i-a căzut valul de pe ochi.

Deși i s-a promis o carieră cu ascensiune rapidă, ea s-a gândit ca nu trebuie sa mai continuie așa.

Văzând finanțatorii ca au probleme cu ea, la următoarele ședințele ezoterice i-a indus un cancer la piele. A venit pentru o vacanță în țară și a mers pe la mai mulți ierarhi și la mănăstirii mai mari povestind neliniștea ei. Nimeni nu a vrut să se implice, toți se temeau.

În cele din urmă a ajuns la Pătintele Justin Pârvu la Petru Vodă care i-a spus sa meargă în Ungaria sa recupereze tot ce poate din manuscrise și să se întoarcă cu ele la Hașca (în m. Petru Vodă).

Finanțatorii i-au spus că ei pot să o vindece de acel cancer de piele dacă se va răzgândi, dar ea a mers pe drumul ei.

A ajuns la Petru Vodă și Păritnele Justin i-a oferit un loc de lucru și dormit. Ea nu prea ieșea din căsuță, surorile care o ingrijeau ii duceau mâncare, tratament și toate celelalte.

Zvetlana avea un cancer galopant la piele, își făcea mereu comprese cu ceaiuri din plante medicinale și scria neîntrerupt la mașina de scris. Era conștientă ca timpul ei e scurt și dorea sa lucreze cât mai mult posibil. Își dorea să mai ajungă măcar sărbătoarea Sfinților Arhangheli pe 8 noiembrie.

Obștea a început să înțeleagă situația. Pentru felul ei de a fi a fost tot mai apreciată și îndrăgită. A fost tunsă în monahism cu numele Heruvima. La rasoforie a fost Mihaela.

De Sfinții Arhangheli, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, după Liturghie, părintele Ieremia, unul dintre foștii cârtitori, a venit și mi-a spus: "Măi Petrule, a murit maica Heruvima de la vale". Avea pe față o tristețe. În ultima perioadă, după ce a înțeles situația, venea și el să mă ajute să ducem lemne și găleți cu apă. O făcea cu mult drag, a înțeles tot.

Părintele Ioan Șișmanian era trist, peste toată obștea s-a așternut o părere de rău pentru ea.

Atunci părintele Irineu a spus: "De azi înainte avem o sfântă care să mijlocească pentru noi în Cer". Atmosfera de tristețe a început să se îmbine cu speranță și acceptarea a situației.

Am întrat în chilie. Părintele Mihail, colegul meu de chilie (mai în vârstă ca mine), era trist și el. La înmormântare a participat toată obștea împreună cu familia și prietenii Zvetlanei...

Am trimis foștilor colegi un articol despre acest caz, dar mi-au spus ca șeful de redacție nu îl poate publica deoarece riscă sa întâmpine greutăți la distribuția ziarului.

Mormântul ei se află în cimitirul mănăstirii, peste vale.

După trecerea ei la cele veșnice, foștii profesori de la Budapesta au instituit pentru "cele mai bune lucrări", un premiu intitulat: "Premiul Zvetlana Tănase". Unii consideră o ironie că numele premiului purta numele ei. Nu e ironie, dar nici întâmplător. E mult mai grav. O viclenie prin care vinovații sa se pună la protecție când cineva îi vor acuza pentru ceea ce au făcut. Prin aceasta ei vor spune că au apreciat-o pe Zvetlana și între ei si ea nu ar fi fost divergențe de nici un fel.

Am fost toamna aceasta prin Moldova, am mers și la cimitir sa ma întâlnesc cu cei vârstnici pe care i-am prins cât am fost acolo. I-am văzut mormântul și in mintea mea s-a derulat tot filmul. Noaptea aceasta după priveghere, m-am gândit sa scriu despre Heruvima. Nu am făcut parte dintre apropiații ei, dar povestea ei îmi va rămâne mereu în amintire. M-am gândit sa o împărtășesc și cu voi.

Dumnezeu să o odihnească în pace, iar celor care au cunoscut-o îndeaproape le sugerez să înceapă să adune informațiile necesare pentru întocmirea unui dosar de canonizare. Nu cred ca exagerez cu asta.

Ieromonah Eftimie Mitra

Schitul Sfinții Români / Alte articole despre Maica Heruvima AICI