Mămică de gemeni dată în judecată de spitalul din Bistrița, pentru o postare pe Facebook

O mămică de gemeni din Bistrița a fost dată în judecată de spitalul din Bistrița, pentru o postare pe Facebook. Femeia a stat o lună în spital cu micuții de 8 luni, apoi a fost transferată la Cluj.
Rebeca Rebrean a ajuns la spitalul din Bistrița pe 1 decembrie 2018, din cauza unor probleme respiratorii a copiilor ei gemeni în vârstă de 8 luni, scrie Libertatea.
Ea susține că după o lună a fost transferată cu micuții la un alt spital din Cluj, starea celor doi copii fiind din ce în ce mai gravă.
Imediat după realizarea transferului, tânăra a postat un mesaj pe Facebook în care îi numește "handicapați" pe doctorii Spitalului Județean de Urgență Bistrița, acuzându-i că i-au neglijat copiii.
"Dacă nu le dai bani, te lasă să mori. Copilul meu era să moară la mine în brațe și doamna doctor Cojol de la Bistrița nu a făcut nimic, m-a lăsat să urlu pe coridorul spitalului de la ora 8 dimineața până la 3 după-amiază când s-a albăstrit copilul tot la față. Copilul era sub tratament de o lună de zile la doamna doctor Cont, dânsa era plecată în concediu și a înlocuit-o doctorița Cojol. (…) Când am ajuns la Cluj cu copilul, medicii de aici, de la Pediatrie, mi-au spus că viața copilului era contra cronometru, deci era să moară.
M-a ținut o lună la Bistrița și m-a trimis cu copilul la Cluj aproape mort.", a scris femeia pe Facebook.
Tânăra a mai spus că în momentul în care va ieși din spitalul din Cluj îi va chema în instanță pe cei care au avut grijă de micuții ei.
„Aveți salarii pe lună și mai faceți și figuri, handicapaților. De mine nu scăpați până nu zburați de la Pediatrie, că nu sunteți în stare de nimic.", a scris femeia pe Facebook.
În urma postării, care a fost distribuită de sute de ori pe Facebook, directorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a reacționat.
"Ca manager al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, pot spune că reprezint o instituție onorabilă, în care muncesc aproximativ 1300 de persoane (medici, asistente, personal administrativ etc.), unii dintre ei având în urmă zeci de ore de studiu, ore pe care le-au pus în slujba pacienților. Consider că, această postare este jignitoare atât la adresa instituției pe care o reprezint, cât și la adresa întregului personal, sub nicio formă nu reprezintă o cale legală și morală de remediere a unei situații, motiv pentru care voi proceda în consecință.", a scris Lazany pe Facebook.
Astfel, pe 3 ianuarie, Consiliul Director al unității medicale s-a reunit pentru a discuta măsurile care se vor lua în acest caz și anunță că o vor acționa în instanță pe femeie.
Lazany arată că femeia nu a fost internată timp de 30 de zile în spital, așa cum susține. Ea ar fi părăsit spitalul pe 8 decembrie, pe propria semnătură, întorcându-se cu gemenii ei, într-o stare foarte gravă, pe 14 decembrie. De la 1 ianuarie, femeia se află în spitalul din Cluj.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

Israelul vrea să-L interzică pe Iisus. Cei care propovăduiesc Evanghelia ar putea fi trimiși la închisoare

Lovitura de Grație: “Niciodată nu l-am văzut pe Joe Biden atât de speriat!”

ȚINTA ESTE HRISTOS! Să țineți minte lucrul acesta! Dr. Oana Mihaela Secară a exprimat sinteza atacului pandemic mondial. Conferințele Medicilor pentru Libertate: Dictatura medicală vs studiile validate academic - VIDEO și PDF

Andrei Dîrlău: China se pregătește de război. Și nu doar China. MARELE RĂZBOI GLOBAL

Xi: “Acum au loc schimbări cum nu au mai fost în ultimii o sută de ani”
Recomandările noastre

Apelul lui Liiceanu, Șora și Patapievici pentru “violență contra violență” în Iugoslavia și susținerea lui Andrei Pleșu și Zoe Petre pentru bombardarea poporului sârb de Sfintele Paști 1999 - “un act de civilizație”. ISTORIA NU SE PRESCRIE

Seymour Hersh aruncă o nouă bombă: După sabotarea Nord Stream, CIA a lansat Operațiunea "Acoperirea"
Bătălia pentru Valea Uzului este de-abia la început. Românii nu vor permite demolarea crucilor cu nici un chip! Buldozerele vor trebui să treacă peste trupurile militanților naționaliști. CONFERINȚĂ DE PRESĂ EXTRAORDINARĂ LA GUVERN. VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)