Mănăstirea Putna a publicat un nou videoclip din seria „Pe drumul  

Unirii românilor” cu titlul „Firea ortodoxă a poporului român”.

În Duminica Ortodoxiei, Părintele Protosinghel Hrisostom a împărtășit  

câteva gânduri legate de poporul român, smerenia lui, credința noastră  

ortodoxă și un îndemn la trezire a neamului românesc, o chemare la  

aducere aminte a ceea ce suntem, a modului în care ne-am format, în  

contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

Publicăm mai jos cuvintele Părintelui Protosinghel Hrisostom:

„Dacă un loc este frumos, românul va spune că este o gură de rai. Dacă un om este bun, va spune despre el că este pâinea lui Dumnezeu. Ce înseamnă „pâinea lui Dumnezeu” decât că este chipul lui Hristos? Ne aducem și noi aminte cum ne învățau bunicii noștri să avem respect față de pâine pentru că, spuneau ei, pâinea este obrazul lui Hristos.   

Românii nu au înțeles niciodată să separe credința de neam și de limbă, astfel încât cultura populară și spiritualitatea s-au format în leagănul acesta, pe făgașul acesta biblic.

Un preot sas spunea despre români că nu citesc epistolele Sfântului Apostol Pavel și Evangheliile în limba lor, ci într-o limbă străină, care era, desigur, limba slavonă, mirenii neînțelegând nimic, însă preotul lor tălmăcindu-le cele spuse în biserică. Înțelegem că biserica a fost cea care a adus și a tradus Cuvântul lui Dumnezeu pentru popor. Se întâmplă cu poporul român ceea ce se întâmpla cu creștinismul în vremurile sale primare, care păstra învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin predica apostolilor, care pe cale orală transmiteau viața și învățăturile Mântuitorului Hristos celor de lângă ei și cei de aici mai departe, astfel încât se pare că acest popor parcă a fost modelat de Dumnezeu în felul acesta mai cuminte al ascultării cuvântului, mai degrabă decât al citirii lui.

 

Credința a fost cea care a ajutat cultura să crească, de aceea, până și astăzi poporul nu cunoaște altă terminologie decât cea ortodoxă, pentru că poporul s-a născut ortodox și simte ortodox. Ortodoxia pentru el este un fel de a fi, este însăși firea lui.

 

Smerenia poporului român, deși înțeleasă de multe ori ca fiind o slăbiciune, este poate sinteza cea mai frumoasă dintre orientalismul de multe ori abisal și luciditatea prea superficială a Occidentului. Această smerenie a poporului român este expresia vie a învățăturii apostolice prin care, după cum spunea Sfântul Apostol Pavel, fiecare cu smerenie să-l socotească pe celălalt mai de cinste decât pe sine însuși (cf. Filipeni 2, 3), astfel încât, dacă cineva ar vrea să definească printr-un singur cuvânt poporul român, acel cuvânt cu siguranță ar fi „ospitalitate”. Această ospitalitate a românilor este smerenia pe care Ortodoxia a învățat-o și o învață, iată, de peste 2000 de ani.

Poporul român nu a știut să trăiască decât alături de biserică. Nu găsim la niciun alt popor ortodox această grijă față de biserică și față de cei adormiți.

 

Poporul român se duce cu o sfială și aproape cu o voioșie evlavioasă la mormintele străbunilor. Ei se întâlnesc la căpătâiul celor adormiți nu ca să plângă deznădăjduitor, ci ca să se întâlnească între ei și cu cei de dincolo. Dacă Ortodoxia se evidențiază și se deosebește de celelalte denominațiuni creștine prin această legătură dintre cei vii și cei adormiți, poporul român a reușit să facă din acest lucru un crez în egală măsură și evlavios, dar și familiar.

Așa cum spunea odinioară într-un psalm Sfântul Proroc David: „de te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea” (Psalmi 136, 5), tot așa și poporul român nu înțelege să își părăsească locul în care s-a născut, pentru că nu înțelege să se despartă de moșii și strămoșii față de care este dator în primul rând pentru această credință pe care ei i-au transmis-o.

 

Nu poți să fii ortodox și să nu simți românește. Și dacă, astăzi, noi ne bucurăm la sărbătorirea celor 100 de ani de la Marea Unire, aceasta nu este o simplă comemorare; aceasta este, mai degrabă, un semnal, o chemare la trezire a neamului românesc, o chemare la aducere aminte a ceea ce suntem, a modului în care ne-am format. Și toți să-și aducă aminte că au o datorie față de înaintași și față de bunii și străbunii care ne-au învățat să facem cruce și să stăm toți în jurul bisericii, căci biserica este leagănul în care poporul român s-a format.