ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, precum și ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, vor fi duse, duminică, în procesiune, anunță Patriarhia Română.

Astfel, începând cu ora 7,00, moaștele vor fi duse în procesiune și așezate spre închinarea clerului și credincioșilor sub baldachinul din vecinătatea Catedralei Patriarhale. De la ora 9,15, va fi oficiată Sfânta Liturghie în Altarul de vară al Catedralei Patriarhale.

Manifestările vor continua la ora 12,00 cu festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului național de creație "Icoana și Școala mărturisirii", organizat de Patriarhia Română pentru copiii, preoții și profesorii de religie implicați în programul național catehetic "Hristos împărtășit copiilor".

De la ora 13,00, în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, vor fi premiați câștigătorii concursului național "Icoana ortodoxă — lumina credinței'' — ediția a VI-a, organizat de Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios — Centrul pentru Patrimoniu Cultural Sfântul Constantin Brâncoveanu și Sectorul Teologic Educațional ale Patriarhiei Române.

Expoziția cu lucrările premiate va fi deschisă publicului în perioada 22 — 25 mai.

Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena reprezintă hramul istoric al Catedralei Patriarhale, precizează sursa citată.