Marcel Ciolacu, primit de Papa Francisc la Vatican
Marcel Ciolacu va pleca pe 14 și 15 februarie într-o vizită oficială în Italia, unde e va întâlni cu Papa Francisc, la Vatican, dar și cu președintele țării și premierul Georgia Meloni, transmite Realitatea.
Prim-ministrul va avea mai multe întrevederi la nivel înalt cu oficiali italieni și se va întâlni cu reprezentanți ai comunității de români din Italia, anunță Guvernul într-un comunicat oficial.
Astfel, premierul Ciolacu va avea convorbiri cu prim-ministrul Republicii Italiene, Georgia Meloni, și va participa la întrevederea în plenul celor două delegații oficiale și la ceremonia de semnare a unor documente bilaterale sectoriale.
Programul vizitei va include și o întrevedere cu primarul orașului Roma, Roberto Gualtieri. O componentă importantă a vizitei este cea economică, context în care mai mulți membri ai delegației vor participa la Forumul Economic româno-italian.
”Organizarea celui de-al treilea Summit Interguvernamental este o dovadă a caracterului strategic și privilegiat al relației bilaterale dintre România și Italia și reflectă potențialul extraordinar pe care îl vom dezvolta împreună, în beneficiul statelor și cetățenilor noștri. Românii formează o comunitate puternică în Italia, iar italienii reprezintă cea mai mare comunitate de antreprenori din România, fapt ce întărește colaborarea noastră specială. Italia este între cei mai importanți parteneri economici ai României, iar organizarea Forumului Economic axat pe domenii precum IT&C, energie, industria prelucrătoare și mecanică, infrastructură, industria agro-alimentară este încă un prilej excelent pentru creșterea cooperării noastre economice”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu va fi primit în audiență de Sanctitatea Sa Papa Francisc, la Vatican, și va avea o întrevedere cu Cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin.
Din delegația guvernamentală care-l va însoți pe șeful Guvernului în Italia vor face parte vicepremierul Marian Neacșu, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, și ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Radu Oprea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO
Furtuna Trump la Davos: Discurs Anti-Globalism în fieful WEF: Europa este de nerecunoscut din cauza imigrației. Energia verde, cea mai mare escrocherie a lumii. China vinde eoliene pentru proști. Ce a pățit Macron la ochi? Benzina în SUA: 2 lei litrul!
Ecuația Trump – Iran: De ce a eșuat Operațiunea Fulger
Gușă: Rețeaua securisto-masonico-homosexualistă devoalată de Cristian Rizea. Și totuși, de ce nimeni nu contestă?! - VIDEO
ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri
Analiștii avertizează: Cel mai mare colaps al forței de muncă din istorie cauzat de Inteligența Artificială – Situația din România și cele mai amenințate locuri de muncă. Roboți umanoizi la evenimentul CES 2026 - VIDEO
Recomandările noastre
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
TRUMP surpă Noua Ordine Mondială - UE&ONU&OMS, venezueleanca ”prigonită” de SUA vine la Casa Albă iar ”suveraniștii de podcast” plâng de mila inuiților. Apropo, de unde vin inuiții? Povestea cu TORTUL: a cui Transilvanie e Groenlanda?
Zoe Dantes: Europa a devenit continentul care cere scuze istoriei. Uniune, fată, te-ai declarat profund îngrijorată de discursul lui Trump?
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Știri
Persoane: Giorgia Meloni Marcel Ciolacu Papa Francisc
Locații: Vatican
Subiecte: audiență papală
Organizații: Biserica Catolică Vatican
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)