În vârstă de 73 de ani, marele actor român Vladimir Găitan a trecut la Cele Veșnice marți, 10 noiembrie 2020, în urma unei lungi suferințe, cauzate de o maladie incurabilă. El a murit la domiciliul său. Anunțul a fost făcut pe social media de colegul său, actorul Vlad Neagu Rădescu.

„Vladimir Găitan a trecut dincolo și a lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri...

Condoleanțe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duțu!”, a scris, marți, pe Facebook, actorul Vlad Rădescu.

Actorul Vladimir Găitan a fost una dintre marile voci ale scenei și cinematografiei românești. A rămas în memoria publicului mai ales pentru rolul jucat în filmul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Pe 13 decembrie 2002, el a fost distins de Președinția României cu Ordinul Național „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”. 

 

 

În urmă cu un an actorul făcea o radiografie a teatrului, în exclusivitate pentru Q Magazine, vorbind despre protestele actorilor,  tinerii din breaslă, public, regrete și împliniri:

De pe scenă pe trotuar

„Implicarea în politică a actorilor nu o văd fericită. Noi trebuie să ne implicăm pe scenă și să ne vedem de misiunea noastră. Nu avem ce căuta pe scările teatrului cu bilețele în mână. Nu a fost deloc fericită această idee. Din păcate, se demonstrează că al nostru coleg Tudor Chirilă a luat-o puțin razna pentru că de curând s-a bătut. Este un fapt trist. Înțeleg că a tras un pumn unui om, l-a umplut de sânge. Asta nu ne face nouă bine, breslei noastre. Nu așa trebuie să ne comportăm.

Protestele noastre trebuie să fie pe scenă, în personajele noastre, în lumea pe care o creăm, pe care o înfierăm.

Au fost ani grei, am jucat într-un frig îngrozitor, cu spaima cenzurii și, totuși, am supraviețuit. Nu avem voie, ca actori, să ne manifestăm așa. Sunt foarte trist, mai ales că este Ziua Teatrului. Este vorba despre un coleg de-al meu, altfel un actor bun, dar asemenea manifestări nu onorează pe mine.

Am un actor pe care-l iubesc fără rezerve. Este vorba despre Mihai Constantin, băiatul marelui George Constantin. Mi se pare unul dintre vârfurile generației lui, un actor excepțional și, pe lângă el, mai sunt și alții, dar, unii dintre ei se risipesc în manifestări stradale, care nu fac parte din menirea noastră.

Nu-l înțeleg pe Marius Manole care stă pe trotuarul Teatrului Național și adună semnături. Pentru ce să aduni semnături? Du-te, băiete pe scenă și joacă acolo! Se adună ele semnăturile, sunt alții pentru treaba asta. Menirea ta este să stai pe scenă, nu în fața teatrului și să aduni semnături. Mi se pare atât de degradant.

Mă gândesc la marii noștri actori care nu mai sunt printre noi, începând cu generația genială a lui Finteșteanu, Calboreanu, Amza. Ce ar spune oamenii ăștia? Cred că se întoarce Amza în mormânt. Fata lui adună semnături și mi se pare atât de trist.

Suntem atât de fericiți că putem să ne exprimăm pe o scenă, să ne spunem durerile și probleme noastre, piesele noastre, mesajul este întotdeauna acolo, pe scândură, nu pe un trotuar în fața teatrului.

Cei care au protestat au fost niște iluștri necunoscuți, care nu ne reprezintă pe noi, pe breasla noastră.

Uitați-vă la ce s-a ajuns! Să te bați ca un huligan și să-i spargi unuia nasul. La asta s-a ajuns și e degradant pentru meseria noastră. V-ați putea imagina vreodată că Finteșteanu sau Ștefan Iordache sau Amza să se bată pe stradă cu unul care nu știu ce i-a zis? Vi-i imaginați?

Ce se întâmplă cu acești colegi ai mei de au luat-o razna în halul ăsta? Nu asta e menirea noastră. Pentru asta pledez. Avem posibilitatea să ne exprimăm pe scenă, cum am făcut-o pe vremuri de restriște. Pe vremea lui Ceaușescu jucam într-o cheie anume. În Hamlet, de pildă, eram dizident, dacă voiam să joc astfel. Avem piese foarte bune cu care manifestam și venea lumea fericită să ne vadă. Iar când a trebuit, am ieșit alături de popor, în stradă. Sunt foarte mulți actori care au fost acolo.

Nu am nimic să reproșez publicului, sălile sunt pline, oamenii au nevoie de noi, dar au nevoie de noi pe scenă, nu pe trotuar, cu un bilețel în mână.

Dacă îi întrebi pentru ce protestează,  nici nu știu ce scrie pe biletul ăla. Nu știu. Întrebi un actor despre legile Justiției, el habar n-are. Măcar să știi despre ce este vorba. Sunt dezamăgit. M-am închis în carapacea mea, în casă, cu niște oameni care îmi sunt dragi și atât tot. Eu nu pot să asist la situația asta care degenerează.

Patima asta, ura asta între români…. Cum este posibil, după ce am trecut prin nenorocita asta de Revoluție?  Aș vrea să-i întreb pe băieții ăștia care au stat cu bilete și au protestat: de câte ori s-au dus la cimitirul și la biserica Eroilor să pună o lumânare pentru tinerii care au murit pentru ca ei să stea pe stradă, să adune semnături? Să treacă pe la cimitirul ăla, atât.  Facem pariu că nu a fost niciunul? Nici Chirilă, nici Caramitru, nici Oana Pellea, nici… nimeni! Nici nu știu unde e. Dar, ei protestează. Ce protestați mă, fraților? Mergeți la copiii ăia și puneți-le o lumânare!

Ce se întâmplă cu copiii ăștia? Ce e în capul lor?”, se întreabă retoric actorul Vladimir Găitan pentru Q Magazine.

Vladimir Găitan s-a născut într-un mic orășel din județul Suceava pe 2 februarie 1947. A absolvit în 1970 Institutul de artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie, clasa prof. George Carabin și Elena Negreanu. A jucat în 14 distribuții ale Teatrului de Comedie București, în două ale Teatrului Nottara, în 54 de filme din 1969 până în 2002 și în 3 seriale difuzate de Acasă TV. Biografia acestuia este disponibilă pe pagina web a Teatrului de Comedie.