Teodor M. Popescu s-a născut acum 130 de ani la 1/9 iunie* 1893 în Boteni, comuna Conțești, Dâmbovița. Toată viața și-a dedicat-o Ortodoxiei. Între anii 1905-1913 a urmat Seminarul Central din București. După absolvire a fost cântăreț la biserica Sf. Ștefan din București. De la 1 sept. 1915 a fost pedagog la Seminarul Central.

Între anii 1913-1919 a urmat Facultatea de Teologie din capitală, remarcându-se ca un student excepțional, absolvind-o ca șef de promoție. La 30 mai 1919 va cere consiliului profesoral obținerea unei burse de studii și astfel este trimis ca bursier, mai întâi la Facultatea de Teologie din Atena. Aici depune proiectul tezei de doctorat la 17 mai 1921, cu subiectul: Cauzele persecuțiilor religioase din punct de vedere istoric și psihologic, (Atena, 1922, 171p.). Între 1 oct. 1921 și 1 sept. 1922 a fost cancelar interpret al Legației române din Atena.

Între anii 1922-1923, a urmat cursuri de specializare în domeniul Istoriei Bisericești Universale la Facultatea de Litere și Filosofie din Leipzig. Mai apoi, 1923-1925, a continuat documentările la Paris și Sorbona. La 8 ianuarie 1926 s-a căsătorit cu sora lui Goga Ionescu, Sofia, care provenea dintr-o familie cu 16 copii.

Reîntors în țară este numit profesor de științe religioase la Seminarul Central din București. Se prezintă la examenul de docență la Facultatea de Teologie din București, la 10 iulie 1926. În toamna aceluiași an, la 1 noiembrie, va deveni profesor suplinitor de Istorie Bisericească la Facultatea de Teologie din Chișinău, recent înființată și afiliată Universității din Iași (1926-1927). Devine profesor la București (1927-1959) de Bizantinologie, Patrologie (suplinitor), Istoria Bisericii Române (1947-1948) și Istoria bisericească universală. Este coautor al manualului de Istorie bisericească universală în 2 volume, 1956. A tradus Noul Testament alături de arhiereul Irineu Mihălcescu, publicat în edițiile din 1937 și 1942.

Venirea comuniștilor la putere va face ca profesorul să fie atent supravegheat și chemat adesea la securitate. De sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, patronii Facultăților de Teologie, pe 30 ianuarie 1959, este chemat la securitate și interogat. Arestat în noaptea de 4-5 martie 1959, „în interesul Securității Statului”, va fi dus la Jilava. Capetele de acuzare erau: activitate legioană, acțiune intensă contra clasei muncitoare, grave calomnii la adresa Uniunii Sovietice, că a ținut în mod public în Sala Dalles, următoarele conferințe : Anticreștinismul comunist, De la Nero la Stalin, Misiunea creștină a Statului, Actualitatea creștinismului, Cazul Vinnitza. Cu mare curaj, el a mai spus adevărul despre crimele făcute de comuniști în Polonia la Katin și în Bulgaria.

În timpul anchetelor a fost bătut, umilit, torturat, amenințat cu moartea, înjurat și insultat în modul cel mai josnic, tratat cu bestialitate și cu o vulgaritate. Logica securistă era: „Ești legionar pentru că ești teolog, și fiind teolog ești anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar”. A fost condamnat la 15 ani închisoare, sentința 118/2 iunie 1959, confiscarea totală a averii și obligat să dea 400 lei cheltuieli de judecată.

Arestarea sa a stârnit un val de proteste în lumea creștină. La Conferința panortodoxă de la Rodos din anul 1963, un ierarh grec a întrebat: „ce este cu profesorul T. M. Popescu?”. Vaticanul a radiodifuzat știrea arestării lui.

De la Jilava a fost transferat la Aiud în 23 octombrie 1959, unde a rămas până la eliberare. Aici a devenit „coleg” cu foștii săi studenți: Bartolomeu Anania, Grigore Băbuș, Mitoiu Dumitru. Viitorul mitropolit Bartolomeu Anania își amintește peste timp: „La Aiud, celula unde se afla Profesorul devenea academie teologică: frații de suferință învățau grecește și se dumireau de ce Euharistia le este, prin excelență, Mulțumire”.

Va fi eliberat odată cu decretul de grațiere 5/1963 la data de 15 ianuarie. Patriarhia a aprobat ca T. M. Popescu să țină un curs de neogreacă în anii universitari 1964-1966, Va fi numit bibliotecar principal la Administrația patriarhală, apoi diortositor la Editura Institutului Biblic, la tipărirea cărților de cult. Suferințele fizice și morale la care fusese supus în anii detenției, l-au slăbit însă zilnic. La 4 aprilie 1973, titanul teologiei românești a trecut la Domnul. A fost înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri, București.

Opera sa este impresionantă. A publicat enorm, original și cu o mare putere de abordare a tematicilor: cărți, studii, articole, traduceri, cronici, recenzii, note și predici. Unele studii au caracter apologetic și polemic; altele au conținut de filosofie a istoriei și a culturii; altele privesc Istoria Bisericii primare, sinoadele, viața creștină, Schisma, Uniatismul etc.

De câțiva ani s-a publicat o carte dedicată martiriului lui Teodor M. Popescu, cu documente din arhivele securității. Este o figură luminoasă și demnă a Ortodoxiei românești în lupta contra ateismului, constituind un model vrednic de urmat pentru profesorii universitari de azi, lipsiți marea majoritate de orice verticalitate și curaj creștin.

(cf. Vasile M. Popescu, „Un martir al Crucii. Viața și scrierile lui Teodor M. Popescu”, ed. Christiana; pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, „Dicționarul teologilor români”, 1996, p.350)

* dupa alte date, la 9 iunie

Extras din: Fabian Seiche, "Martiri și mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociația pentru Isihasm, Făgăraș, 2010.

Citiți despre Teodor M. Popescu, în documentele Securității la Mărturisitorii.ro

Cititi si Profesor Teodor M. Popescu – CUM SA PRIMIM, CUM SA NE PREGATIM SI SA SAVARSIM VREMEA POSTULUI PENTRU SUFLETUL SI MANTUIREA NOASTRA – PDF