În Florarul acestui an se vor împlini 1910 ani de la inaugurarea, la Roma, în Forum, a Columnei lui Traian, operă a celebrului arhitect Apollodor din Damasc, ridicată, din ordinul împăratului, atât pentru a-i comemora victoriile, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa acestuia fost depusă într-o urnă de aur, în încăperea de la bază).

"Valoarea prăzilor de război și a comorilor regelui Decebal duse la Roma au restabilit și completat visteria Imperiului Roman, iar serbările din capitala imperiului, care au ținut 123 de zile, cu spectacolele celor circa 10.000 de gladiatori care au desfătat mulțimile, cu luptele din arene cu animalele sălbatice, confirmă bucuria victoriei asupra lui Decebal, dovedită, de asemenea, și prin scutirile de obligații financiare și acordarea de recompense locuitorilor Romei.” Istoricii consemnează că Traian a distribuit câte 65 denari pe cap de plebeu, după primul război daco-roman, iar după cel de al doilea, câte 450 denari.

"După ocuparea Daciei de către Imperiul Roman, timp de aproape 165 de ani «prefecții» din zona Auriferă a Apusenilor trimiteau, anual, peste o sută de «cântare» (10.000 phunți - 1 phunt = 0,5 kg) aur curat la Roma, ceea ce înseamnă, după un calcul aritmetic simplu, circa 85 vagoane de aur, pe lângă cel ce a urmat căile neoficiale. Din aceste surse, de la strămoșii noștri s-a asigurat și construirea Forului lui Traian, care cuprindea o suprafață de 116m X 95m, și care cuprindea, la intrare, un Arc de triumf înălțat împăratului Traian, o statuie ecvestră de bronz aurit a împăratului, iar în continuare Basilica Ulpia și două biblioteci. Între acestea s-a înălțat Columna lui Traian.”

Terminată în 113, înaltă de aproximativ 30 de metri și alcătuită din 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone, Columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat în formă de spirală, care reproduce artistic, sub o formă epică, războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei. Basorelieful prezintă scene de luptă din anii 101-102 (în partea de sus a Columnei) și 105-106 (în partea de jos). Peste 2.500 figuri, delimitate în două segmente aproape egale, corespunzătoare celor două confruntări războinice, reprezintă pregătirile de război ale romanilor, "inclusiv plecarea acestora către Dacia, din portul Ancona, armatele romane în zona cetăților dacice, tehnici de luptă, asaltul cetăților dacice, luptele desfășurate, și victoriile obținute etc.

În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele Forumului Traian, din ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. În 1589-1590, în locul statuii lui Traian, aflată inițial în vârful Columnei, dar dispărută încă din Antichitate, a fost așezată o statuie a Sfântului Petru.

"Atingând apogeul basorelie-fului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează «Comentariile» lui Traian despre «Războaiele dacice» - «De bello dacico» -, prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat «act de naștere» al poporului român.”

Puțini români mai știu că o copie a monumentului Antichității există și la București, în Muzeul Național de Istorie a României, inaugurat la 8 mai 1972.

"În curtea interioară a vechiului palat s-a construit un corp de clădire modern, Lapidarium, destinat copiei Columnei lui Traian. Printre scenele cele mai importante de pe Columnă sunt Lupta de la Tapae, din 101, și portretul regelui Decebal, scena păcii de la sfârșitul primului război (anul 102), relieful cu podul construit peste Dunăre, în anii 103-104, de Apollodor din Damasc, relieful cu scena tragică a împărțirii ultimelor rezerve de apă în munți și a apărării disperate a vetrei strămoșești de către daci, scena ce reprezintă capturarea tezaurelor dacice de către romani, scenele ce au ca subiect sinuciderea lui Decebal și cea în care capul regelui dac îi este prezentat lui Traian, act confirmat de inscripția ofițerului Tiberius Claudius Maximus, descoperită la Philippi, al cărei mulaj se găsește și el în Lapidarium.”

Ideea unei copii a Columnei în România i-a entuziasmat pe cărturarii, oamenii de litere și de artă din secolul al XIX-lea. "Eforturile și tenacitatea lui Mihail Kogălniceanu, ale lui Alexandru Odobescu, Al. Tzigara-Samurcaș sunt impresionante, cu atât mai mult cu cât s-au lovit de lipsa de interes a clasei politice, care a refuzat finanțarea, se arată pe site-ul muzeului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pictorul bănățean Nicolae Popescu (1835-1877) pledează, de la Roma, în corespondența sa cu Iosif Vulcan, pentru o copie a Columnei, "fiind interesant și folositor pentru națiunea noastră... a arăta fiecărui român originea sa, cine au fost strămoșii noștri glorioși”. El a întreprins copierea basoreliefurilor de pe Columna lui Traian pentru a fi litografiate și răspândite în popor.

Aceste dorințe ale clasei intelectuale românești deveneau din ce în ce mai serioase și pe punctul de a fi realizate.

Între anii 1934-1939, un determinant merit l-a avut arheologul Emil Panaitescu, director al Școlii Române din Roma, care a făcut o serie de memorii adresate Academiei, Ministerului Instrucțiunii Publice, Ministerului de Finanțe, Parlamentului, obținând, în 1939, ca statul român să comande copia Columnei Traiane unor meșteri de la Vatican, sub conducerea lui Francesco Mercatalli. La început a fost comandat numai fusul coloanei, pe urmă și soclul. Lucrările mulajelor s-au efectuat în timp de război, fusul coloanei a fost terminat în 1940, iar soclul în 1943. Din raportul lui Panaitescu, rezultă că statul român a plătit pentru copia Columnei 769.000 lire.

După multe demersuri și tratative diplomatice, Columna a venit în țară în iunie 1967, intrând în patrimoniul Muzeului Satului, întrucât vechiul Palat al Poștei din București, construit la 1900 de arhitectul Alexandru Săvulescu, nu fusese încă transformat în Muzeu de Istorie.

În prezent, copia de la București a Columnei lui Traian (care a costat statul român suma de 4 milioane de lei/aur, achitată integral), imposibil încă de asamblat, continuă să zacă "la orizontală” într-un subsol, în bucățele, fiind prezentată vizitatorilor în programul restrictiv al oricărui muzeu. Incompetență sau "ordin”?

 "De teamă să nu înviem,

 Ne-au risipit cetățile, ne-au ucis altarele,

Toate frumusețile, ca-ntr-un blestem,

Ni le-au schilodit. Și-am rămas doar cu soarele.

Din el ne-am croit poteci în pădure, în munte,

Lângă vetre mărunte.

Dacă te uiți bine, înapoi,

În pietre, nemuritori, suntem noi, numai noi”.