Marii cicliști cad pe capete din șa răpuși de Vaccin

Doar în luna martie, trei dintre cicliștii de top ai lumii au suferit atacuri de inimă. Doi dintre ei au murit. Sunt ultimii dintr-o lungă listă neagră.
Ciclistul belgian Cédric Baekeland (foto) a murit pe 14 martie în urma unui atac de inimă, în orașul spaniol Mallorca. El se afla aici, din 12 martie, în cantonament cu echipa sa Body & Bike – BMB Boeckhounding, pregătind începutul de sezon.
Sportivul de 28 de ani a suferit o criză cardiacă. A apucat doar să îl alerteze pe colegul său de cameră după care s-a prăbușit și a murit.
„Fusese examinat medical recent, testele arată că starea sa de sănătate era perfectă.”
Potrivit ziarului Niewsblad, la solicitarea familiei, echipa B&B a refuzat până acum să facă alte declarații presei.
Toți cicliștii din echipa lui Baekeland erau vaccinați.
Vestea morții belgianului a venit la doar câteva zile după ce un al ciclist de top, scoțianul John Paul, de asemenea de 28 de ani, a decedat subit pe 9 martie.
John Paul era membru al echipei naționale a Marii Britanii și fost campion mondial la sprint,
Cum cauza morții sale nu a fost făcută publică. S-a spus doar că a murit în somn. Misterul din jurul decesului acestui sportiv profesionist, despre care se presupune că era cu toate testele medicale la zi și monitorizat în permanență, a alimentat speculațiile că ar fi murit ca urmare a vaccinului.
Pe 21 martie, un alt nume mare al ciclismului mondial, italianul Sonny Colbrelli, s-a prăbușitîn timp ce trecea linia de sosire în prima zi a Turului Cataluniei.
Relatările inițiale au vorbit de un atac cardiac. Din fericire, a fost resuscitat cu succes și diagnosticat cu „aritmie cardiacă”. Aceasta este unul dintre efectele secundare ale vaccinului COVID.
Pe 22 martie, echipa sa, Bahrain Victorious, a emis un comunicat de presă în care spunea:
„Echipa noastră medicală poate confirma că Sonny Colbrelli a suferit un stop cardiac care a necesitat o defibrilație. Cauza rămâne să fie determinată, iar ciclistul italian va fi supus unor teste suplimentare la Spitalul Universitar din Girona.”
Cauza stopului cardiac nu a mai fost anunțată.
Anul trecut, nu mai puțin de trei tineri cicliști belgieni, din lotul echipei Kempen, au avut probleme de inimă.
Juniorul Joppe Erpels a ajuns la ATI, după o cursă, Xander Verhagen a avut probleme la un antrenament, iar Yarno Van Herck a simțit ca o lovitură de cuțit în piept, în timpul cursei Hermann Van Springel.
Franța, care găzduiește în vară cea mai importantă competiție din ciclismul mondial, a votat o lege care îi obligă pe toți cicliștii profesioniști care participă la Turul Franței să fie vaccinați.
La fel ca în tenisul profesionist, zguduit de scandalul Djokovic și de accidentările în serie ale sportivilor de top - cel mai spectaculos caz de abandon recent fiind al lui Rafael Nadal - și în ciclism participarea la marile curse este condiționată de vaccinarea obligatorie.
În acest timp, rata deceselor în rândurile tinerilor bărbați a suferit o creștere explozivă. Singura explicație posibilă o reprezintă vaccinurile.
We call this the money chart…the rate of change (blue) in excess millennial deaths can’t be explained by suicides, drug overdoses & cancer deaths. The only thing that happened for this cohort was mandates. pic.twitter.com/37cxOA7HwA
— Ed ☯️Free Thinker & Oracle (@DowdEdward) March 27, 2022
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)