Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR: Antonescu, produsul epocii Iliescu-Năstase, revine cu susținerea coaliției toxice PSD-PNL

”Crin Antonescu, simbol al epocii Iliescu-Năstase, este împins de coaliția toxică PSD-PNL să candideze pentru președinția României. Această revenire este dovada clară că sistemul refuză să se reformeze, preferând să scoată la înaintare figuri compromise din trecut. Antonescu reprezintă vremuri întunecate, marcate de corupție și decizii care au tras țara înapoi – vremuri de care românii nu mai vor să audă”, scrie prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, pe Facebook.
„Dar jocul murdar al PSD-PNL este ușor de intuit. Îl vor folosi pe Antonescu doar ca pe o marionetă, exact cum au făcut cu Ciucă și cu Cîrstoiu, candidatul retras de la funcția de primar al Bucureștiului. După ce își vor atinge scopurile, vor începe să scoată la lumină toate scandalurile și mizeriile din trecutul lui Antonescu, doar pentru a-l elimina din cursă și a aduce în față un alt „candidat salvator”. Este aceeași strategie murdară pe care au aplicat-o mereu.
România nu are nevoie de astfel de jocuri de culise și de reciclarea unor politicieni din trecut. Antonescu este doar o unealtă temporară, o față a unui sistem care refuză să se schimbe. Românii merită o alternativă reală, nu o reluare a politicii corupte a epocii trecute”, a conchis Lulea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Crin Antonescu Marius Lulea
Locații: România
Subiecte: Alegeri prezidențiale
Organizații: AUR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)