Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR: Remus Pricopie protejează prădătorii sexuali de la SNSPA

„Remus Pricopie ar trebui să își prezinte demisia deoarece, timp de mulți ani, a protejat haita de prădători sexuali de la SNSPA. Nu știu dacă și el era parte a acestei haite, dar numai gândul că proteja astfel de crime este grav.
AUR a atras atenția de nenumărate ori cu privire la conducerea defectuoasă a acestei universități și la legăturile suspecte cu personaje libidinoase din, sau protejate politic. Unii au fost miniștri în mandatele PSD-PNL, se știe că normalitatea prin politică este excepția, tot felul de specimene ajung să abuzeze de poziția lor.
Mulți au început să se creadă "Dumnezeu" și să profite de slăbiciunea celor din jur, manipulându-i. Ei se prezintă în spațiul public ca mari specialiști, pentru ca apoi să desfășoare activități contrare învățăturilor creștine.
Domnule "profesor", dacă mai aveți o minimă onoare, deși am mari dubii, plecați din conducerea instituției”, a scris Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, pe Facebook.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Alfred Bulai Remus Pricopie
Subiecte: agresiune sexuală
Organizații: SNSPA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)