Marșuri în capitală: Marșul normalității vs parada gay

În București se desfășoară sâmbătă Marșul anual pentru normalitate, împotriva căsătoriilor și adopțiilor homosexuale, organizat de Noua Dreaptă. Tot sâmbătă, dar de la altă oră, pe străzile Capitalei are loc o nouă paradă gay.
Pentru al 11-lea an consecutiv, în București au loc, în aceeași zi, două marșuri: cei de la Noua Dreaptă, promotorii familiei tradiționale, ies în stradă în contrapartidă cu marșul comunității gay și al susținătorilor acestora.
În jurul orei 12:00, cei care militează pentru normalitate, pentru căsătoria între un bărbat și o femeie, începeau să se strângă în Piața Victoriei și intenționau să defileze tăcut până pe Dealul Mitropoliei.
De la ora 17:00, susținătorii comunității gay se adună la Arcul de Triumf și vor defila pe șoseaua Kiseleff.
Parada gay are loc la o lună după ce Coaliția pentru familie a depus la Parlament cele 3 milioane de semnături pentru revizuirea Constituției în sprijinul familiei. La finalul anului trecut, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, al legii supreme a statului cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor".
Într-un text acid pe tema homosexalității și a posibilității legalizării căsătoriilor între persoane de același sex, Cristian Tudor Popescu scria în Adevărul, în urmă cu 15 ani, următorul comentariu:
(...) Se va adăuga, colac peste pupăză, sau, mai exact, colac peste closet, spectacolul preluat din Vest al carelor alegorice cu "fetițe" epilate, coafate, belciugate, dansând în desuuri de piele și mătase, precum și al "băieților" care se chinuiesc să-și ascundă sânii și să-și îngroașe vocea. Iar pentru televiziuni, porcăriile homo ale grupului Vacanța Mare vor deveni opera unor precursori iluștri".
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Coșmarul de 15 minute – Te culci Om și te trezești, Doamne ferește, Gândac!

Mărturisirea lui Zelenski care pune Războiul din Ucraina sub Semnul Întrebării

Exclusiv EVZ. Ion Cristoiu o deconspiră pe influențărița cîțistă Ana Morodan, reținută pentru droguri și alcool la volan: ”Se confirma mașinăria infernală pusă la cale de servicii”

Când or să cadă avioanele din cauza vaccinării piloților cine o să plătească? Comandantul aeronavei aterizate de urgență pe Otopeni și-a pierdut cunoștința în timpul zborului. Dacă secundul era la toaletă azi aveam 184 de morți plus personalul TAROM

Ucraina zdrobește România: Intră cu Bîstroe în rețeaua transeuropeană de transport pentru Dunăre - Marea Neagră

Elena Radu: Vor să înstrăineze peste 240 de regii și peste 1.000 de întreprinderi cu capital de stat, între care Nuclearelectrica, CEC Bank, Salrom, Hidroelectrica, Romgaz, Romsilva, Portul Constanța. PETIȚIE CONTRA JEFUIRII ROMÂNIEI
Recomandările noastre

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: „Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 82 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. MĂRTURII de la fața locului și VIDEO cu supraviețuitorul Petru Huțanu
Persoane: Cristian Tudor Popescu CTP
Locații: București
Organizații: Coaliţia pentru Familie şi Constituţie Noua Dreaptă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)