Am participat de curând la ceremonia de absolvire a facultății. Universitatea a organizat evenimentul conform regulilor actuale împotriva răspândirii virusului. Spațiul de pe platforma universității a fost îngrădit de garduri înalte, accesul fiind permis doar pentru studenți pe anumite porți. Unele dintre ele erau păzite de unii bărbați care se întreceau pe ei în adâncirea ridurilor faciale, atunci când li se părea că regulile nu sunt respectate.

Când eram mai mică mă mai duceam cu tata la o stână să luăm brânză. Mă uitam cum ciobanii mulgeau oile. Prindeau câte una și apoi o băgau într-un țarc. Nu știu de ce în capul meu a apărut această analogie. Mă simțeam ca oaia aia prinsă de cioban, doar că, spre deosebire de ele, eram așteptată de cerberul care își lua prea în serios atribuțiile. Și pe deasupra primeam o mască „chic” cu emblema universității, care se asorta perfect cu rochia mea. Nu o să mai spun că masca era doar o cârpă colorată ce nu avea prevăzută nicio lamelă metalică pentru a se plia pe forma nasului.

Nu știu dacă sunt în măsură sau nu să pun la îndoială utilitatea măștii, dar pe mine altceva m-a frapat. Ipocrizia noastră colectivă. Ne-am întâlnit toți colegii dimineață, ne-am pupat, ne-am îmbrățișat,că doar nu ne mai văzuserăm de atâta vreme. În afara gardurilor părea clar că nimeni nu crede în utilitatea măștii. Apoi în fața camerelor am stat cuminți și cu masca pe față. Ne-am prefăcut că credem, ne-am prefăcut că respectăm regulile. Eram cetățenii orwellieni perfecți.

Opțiunea mea a fost să nu port mască pe parcursul evenimentului. Nu am făcut asta cu intenția să sfidez prezentatorul care se tot uita mustrător la mine și care mai atrăgea atenția. Nici să pun în pericol colegii, care, fie vorba între noi, oricum s-au autoexpus virusurilor până la venirea la cursul festiv. Pur și simplu eram într-un spațiu deschis, așezați la o distanță destul de mare unii de alții și am considerat că nu pot face ceva ce mi se pare un nonsens.

Un alt moment șocant a fost fost când colegii aveau permisiunea pentru câteva momente să își dea masca jos pentru a face o fotografie. Mulți dintre ei au ales să o păstreze. Probabil viața multora dintre noi e destul de goală, lipsită de acțiune. Acum pare un moment destul de prielnic să fim actori în propriile noastre vieți, nu-i așa? Și pe deasupra facem și în așa fel încât să nu supărăm autoritățile.

Dacă crezi cu adevărat în anumite principii, dacă ești sincer în crezul tău, te respect foarte mult. Dar dacă doar te prefaci că ai avea un crez, de ce ai avea pretenții să fii respectat? Facem ca mister Orban? Una spunem în fața camerelor de filmat iar când nu ne mai vede nimeni bem whiskey și fumăm trabucuri în grup, ținând masca sub bocanci?

În fine, ceremonia s-a terminat. Camerele de filmat s-au stins iar noi, nerăbdători, ne-am adunat în grupuri să facem poze, să vorbim și să râdem fără nicio mască. Fotografii ne întrebau dacă vrem poze cu mască sau fără. „Una cu mască și una fără!”, s-a auzit glasul unei colege. Aaa,deci se pare că masca nu are nicio utilitate. O poză e cu mască pentru mai mult mister, iar alta fără... Părinții așteptau, lipiți de garduri și majoritatea fără măști, să ieșim de la curtea ce părea un Zoo. Încă o tură de felicitări și pupături „pline de virusuri” au continuat și după garduri...

Ehh...asta e. Doar n-oi schimba eu lumea acum, că nici buricul pământului nu sunt, nu? Am plecat împreună cu colega mea spre o cafenea să mă întâlnesc cu restul grupei. Nici nu am apucat să mă așez că toate colegele mele au sărit: „De ce nu ai purtat mască?”, „Din cauza ta ne-a luat pe toți prezentatorul...” O altă colegă, care e mamă: „Îți spun eu că dacă aveai un copil nu mai făceai așa.” Fiecare să tragă concluziile, să fie sincer cu el înainte de a ridica piatra și a lovi în cei ce gândesc altfel.

Să nu ne apucăm sa țipăm și să-i înjurăm pe cei ce nu gândesc ca noi. Să vedem dacă ceea ce spunem noi nu este o redare a plăcii „autorităților” din mass media. Îmi povestea o prietenă care se plimba fără mască cum niște tineri foarte serioși i-au spus: „Poartă mască! Fii responsabilă! Masca salvează vieți!”. Nimic nu era schimbat din placa din reclame...

Zilele trecute o puștoaică umbla prin tren și atenționa lumea să poarte mască. Văzând că unii oameni nu o ascultă, a sunat la Poliție. Fata împreună cu „milițienii” căutau neascultătorii pentru a-i „urechia” prin vagoane.

Morala să o tragă fiecare. Aici nu e vorba de mască. E vorba de câtă libertate mai avem pentru a gândi și a pune la îndoială ce ni se impune.
 
Și încă ceva: citate motivaționale tot au fost rostite pe scenă...au fost pomeniți Steve Jobs, Mahatma Ghandi, Martin Luther King ca oameni de succes pe care trebuie să-i admirăm și să-i urmăm. Ciudat și dureros mi s-a părut că numele lui Dumnezeu provoacă panică și nedumerire când e rostit. Dacă ai rostit „Hristos”, deja lumea intră în alertă, considerându-te ori pocăit, ori sectar, chiar dacă majoritatea suntem creștini ortodocși. Cei care rostesc numele Lui sunt mai disprețuiți mai mult ca niciodată acum. Sunt disprețuiți și trebuie trimiși iar în catacombe atunci când cred altfel decât majoritatea, nu-i așa?