Mediafax Grup se duce de râpă. Directorul editorial, Claudiu Pândaru, părăseşte trustul condus de Adrian Sârbu

Încă un nume important din conducerea trustului Mediafax Grup, deţinut de Adrian Sârbu, părăseşte corabia.
Claudiu Pândaru, director editorial Mediafax, şi-a dat demisia din această funcţie, invocând motive personale.
Este al treilea nume important care pleacă de la Mediafax, după Cristian Tudor Popescu (senior editor) și Florin Negruțiu (redactor-șef Gandul.info).
"Mi-am anunțat plecare miercurea trecută, din motive personale. Am încredere în brandurile și în oamenii de aici, alături de care am muncit atâția ani. Este o parte din viața mea”, a declarat Claudiu Pândaru pentru Paginademedia.ro.
Plecarea lui Claudiu Pândaru vine într-o perioadă în care Mediafax Grup este în insolvență, iar compania se află în proces de restructurare.
După plecarea lui Florin Negruțiu, poziția sa va fi preluată de Clarice Dinu, până acum redactor-șef adjunct.
Claudiu Pândaru a venit la Gândul în 2008, ca redactor-șef adjunct. Din această poziţie a ajuns director editorial Mediafax Grup. Claudiu Pândaru a fost şi moderator al talk-show-ului După 20 de ani, difuzat de Pro TV
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)