ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


România are cea mai ridicată rată de avorturi din Europa.  Dar suntem și țara cu cele mai multe tinere însărcinate din Uniunea Europeană, iar jumătate dintre ele folosesc avortul ca metodă de contracepție.  Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara trage un semnal de alarmă asupra acestui fenomen, care după 1989 a luat amploare.

"O rată uriașă a avortului în România. După 27 de ani de la Revoluție, de democrație, nu cred că este normal să ne mândrim că suntem pe primul loc la numărul de avorturi raportate, dacă le mai punem și pe cele neraportate, cred ca nu vom fi ajunși în următorii ani, niciodată. Trebuie să ne punem foarte multe probleme și să vedem ce avem de rezolvat în continuare, dacă vrem să avem într-adevăr o țară sănătoasă, un popor sănătos, pentru ca din punctul meu de vedere, educția și sănătatea sunt două domenii vitale pentru orice națiune de pe planetă”, a spus Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara, scrie banatulazi.ro.

Libertatea a mai adus un fenomen nou în România: mamele adolescente, încă de la 10 – 12 ani. Statisticile arată că cele mai multe femei sunt reținute în a merge la un control ginecologic, acestea scoțând în evidență că un sfert dintre femeile din România nu se adreseaza medicului ginecolog decât atunci când resimt diverse simptome supărătoare sau când suspectează o sarcină, ceea ce e prea târziu, iar peste 20% nu obișnuiesc să meargă la controale ginecologice anuale.
 
Reamintim însă că în Timișoara tot mai mulți medici ginecologi au decis să refuze să mai facă întreruperi de sarcină. Legea permite avortul la cerere până la vârsta de 14 săptămâni a fătului, dar medicii pot refuza să facă acest lucru.  18 dintre acești doctori timișoreni au fost decorați pentru decizia lor de către Patriarhul României.

„Noi nu suntem obligați să facem avorturi la cerere. Suntem obligați ca medici, în timpul gărzii, când o femeie gravidă ni se adresează și este într-o situație gravă, îi este pusă în pericol viața, atunci sigur că o să fac avortul respectiv. Este foarte greu pentru un medic, mai ales femeie, să facă avorturi la cerere. Este foarte greu atunci când faci o asemenea intervenție și sarcina este până la 14 săptămâni, când este legal. Trebuie să extragi fătul bucăți, mâini, picioare, capul. Femeia de pe masă nu conștientizează că pe noi ne afectează manevra pe care o facem. Din 2010 eu nu mai fac avorturi la cerere”, declara  anul trecut Olimpia Oprea, medic primar obstetrică-ginecologie la Clinica Odobescu din Timișoara.

În 2015, Patriarhul României decora cu medalia Sfinții Martiri Brâncoveni, 18 medici din Timișoara care au refuzat să mai facă avorturi la cerere. Aceștia sunt: Cristina Valea, conf. dr. Dan Păscuț, Ionel Cioată, Mariana Luca, Dănciulescu Carmen, Oana Cristina Damaschin, Gheorghe Budău, conf. dr. Ioan Sas, Gabriela Cristea, Marius Forga, Florica Al Jobory, Anca Hudițeanu, Alexandru Moscu, Zoran Popa, Olimpia Oprea, Florina Todoruț, Olivera Iordache și Ionel Spătaru.