Părintele Ghelasie, unul dintre ultimii ucenici ai Sfântului Părinte Arsenie Boca, a trecut la cele veșnice în urmă cu o săptămână, după ce fusese internat la spitalul din Târgu Mureș. Inițial, cauza morții a fost considerată infectarea cu Covid-19, însă ultimul test făcut înaintea decesului a fost unul negativ. Poliția anchetează acum medicii care l-au tratat pentru a descoperi dacă este vorba de o speță de malpraxis, scrie StiriPeSurse.

Organele de anchetă investighează această situație și medicii de la Târgu Mureș ar putea fi acuzați de malpraxis, pentru că i-au administrat medicamente foarte puternice împotriva Covid-19, deși testul era negativ, potrivit sursei citate. Părintele, încă tânăr putem spune, la nici 60 de ani, era bolnav de inimă, afirmă ucenici ai săi.
 
 
Părintele Ghelasie s-a născut la 27 mai, 1962, la Măgheruș, comuna Nadeș (Mureș), ca cel de-al șaselea din cei opt copii ai unei familii cu mare credință de Dumnezeu. Părintele Ghelasie a intrat în monahism la mănăstirea Sâmbăta de Sus. A absolvit Facultatea de Teologie Sibiu în anul 1997 și Facultatea de Drept București în anul 2006.
 
Părintele Stareț Ghelasie Țepeș a fost hărăzit cu darul de a readuce, duminică de duminică, în fața credincioșilor veniți din toate colțurile țării la Sfintele Liturghii ținute la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Sighișoara, chipuri de demult, sfinți mutați în sinaxare. Vreme de patru ani, a fost stareț al Mănăstirii Lupșa (Alba). Ulterior, împreună cu cinci călugări, a pus bazele Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Sighișoara.
 
Ultimele sale predici au fost foarte puternice, țintite la adresa Dictaturii Covid și a celor care interzic pelerinajele la sfintele moaște ale Sfintei Parascheva și Sfântului Dimitrie. Le puteți urmări mai jos.
 
"Uitați-vă dumneavoastră că din boala asta au făcut ca o religie. Și au îndemnat lumea să se închine, domnule! Nu vedeți că o să se lupte să va închinați bolii, să nu i va mai închinați lui Hristos?", spunea Părintele.
 
„Vor să vă închidă, să nu vă mai lase să vă spovediți, să nu vă mai împărtășiți, că acolo e boala, la potir, auzi! Greșit! După toate greutățile noastre, nu vedeți că vor să vă închidă sărbătorile?” 
 
"Mergeți și împărtășiți-vă! Cel care va scăpa Omenirea de această cădere mare va fi Sfântul Potir. Acolo e Hristos! Acolo e Lupta!" 
 
Părintele stareț Ghelasie a primit Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție acordată în Patriarhia Română.

Starețul Ghelasie Țepeș s-a numărat printre cei care au avut fericirea să-l cunoască în viață pe părintele Arsenie Boca. De nenumărate ori el a povestit despre întâlnirea cu acesta și despre impresia puternică pe care Sfântul Ardealului a lăsat-o asupra sa.

„Eu am văzut în dânsul numai harul Lui Dumnezeu. Și, în plus, am aflat după aceea că Părintele Arsenie Boca spunea: «eu am călugări albi în lume». Este vorba aici de curăția sufletească pe care pot s-o aibă și oamenii din lume nu numai călugării. Chiar Părintele spunea :«Măi, nu toți cei din mânăstire se mântuiesc, așa cum nici toți din lume se prăpădesc»”, spunea părintele Ghelasie Țepeș într-un interviu, în urmă cu ceva vreme.

Părintele Ghelasie a trecut la Domnul cu doar două săptămâni înainte de împlinirea a 31 de la trecerea la Domnului a Sfântului Ardealului. Părintele Arsenie Boca a fost primul fost deținut politic propus spre canonizare, cu dosarul completat și studiat de o comisie specială, dosar care, în mod inexplicabil, este pus pe pauză.
 
Redăm mai jos ultimele predici, tulburătoare, ale Părintelui Ghelasie Țepeș, din ziua de hram, a Sfântului Dimitrie Izvărâtorul de Mir, cât și cea anterioară, din seara de priveghere. De asemenea, poemul Părintelui, La moartea mea: 

 Adăugăm și această înregistrarea despre închiderea Bisericilor:

 

La moartea mea
 
de P. Ghelasie Țepeș
 
Când Dumnezeu la El o să mă cheme
Și tot ce-i pământesc în urmă voi lăsa,
De-o fi târziu sau poate prea devreme,
Să nu uitați, vă rog, de rugăciunea mea!
 
La moartea mea, aș vrea ca nimeni să nu plângă,
Nici rude, nici prieteni și nici frați,
Iar dacă fără voie lacrimi o să curgă,
Ștergeți-le! Nu plângeți, ci vă bucurați!
 
Că moartea-i doar o punte ce ne trece
De-aici, de pe pământ, spre veșnicie,
Nu vă-ntristați că trupul îmi e rece,
Am sufletul arzând de bucurie,
 
C-am părăsit de-acum viața păcătoasă
Și sufletul mi-e parcă, mult mai ușurat,
Nu plângeți după mine, căci moartea e frumoasă,
Atunci când te găsește cu sufletul curat!
 
La căpătâiul meu, aș vrea să nu fie tristețe
În ceasul când veți sta să privegheați,
Ștergeți-vă deci, lacrimile de pe fețe
Nu vreau să plângeți, vreau doar să vă rugați!
 
Rugați-vă așa cum știți mai bine
Ca sufletu-mi s-ajungă sus în cer,
E tot ce-ați mai putea să faceți pentru mine,
Și tot ceea ce eu aș mai putea să sper!
 
În jurul meu, aș vrea să nu fie-ntristare,
Chiar dacă trupul mi-e rece și pustiu,
În loc de plâns, aș vrea s-aud cântare
Căci sufletul îmi va rămâne veșnic viu.
 
Cântarea îmi aduce-n suflet pace,
Cu ea slăvit-am tot mereu pe Dumnezeu,
Cântați-mi tot ceea ce știți că-mi place
S-aduceți bucurie sufletului meu!
 
Și-n clipa grea, în ceasul despărțirii,
Să țineți minte ce v-am spus, să nu uitați,
Nu vreau să plângeți, asta-i legea firii,
Căci rând pe rând, cu toții, morții vom fi dați!
 
În urma mea, aș vrea să nu rămână jale,
Cum am văzut de-atâtea ori și eu,
Căci fi-voi ca o umbră, în a voastră cale
Și lângă voi, cu sufletul, voi fi mereu.
 
Iar pe mormântul meu, când puneți câte-o floare,
Nu vreau să fiți cu ochii-nlăcrimați,
Vreau doar să v-amintiți că viața-i trecătoare,
Și n-aveți prea mult timp să cugetați!
 
Și ruga mea v-o las ca pe-o povață,
Să o purtați în suflet tot mereu,
Și-atâta timp cât veți trăi în viață:
SĂ VĂ RUGAȚI NEÎNCETAT LUI DUMNEZEU!