Medicii Ioan Lascăr și Alexandru Macovei au fost trimiși în judecată, în cazul licitației de la Secția de Arși a Spitalului Floreasca

Profesorii Ioan Lascăr și Alexandru Radu Macovei au fost trimiși în judecată, fiind acuzați de abuz în serviciu, în dosarul licitației de echipamente medicale de la Secția de arși a Spitalului de Urgență Floreasca, informează DNA, într-un comunicat.
Ioan Lascăr, fostul șef al Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, a fost trimis în judecată. Medicul este acuzat de abuz în serviciu în dosarul legat de dotarea Unității de Arși. Procurorii DNA l-au mai trimis în judecată și pe Radu Macovei, fost manager al Spitalului Floreasca. Potrivit anchetatorilor, cei doi medici, fosta șefă a Biroului de achiziții a spitalului și reprezentanta unei firme au prejudiciat unitatea medicală cu peste 8 milioane de lei. Pentru Unitatea de Arși de la Floreasca a fost cumpărată inclusiv o barocameră foarte scumpă, despre care fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu spunea că poate fi folosită doar pentru tratamente anti-îmbătrânire.
Iată comunicatul DNA:
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1468 din 29 noiembrie 2016 procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
MACOVEI ALEXANDRU RADU, la data faptei manager al Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca),
LASCĂR IOAN, la data faptei șeful Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă din cadrul aceluiași spital
GONTARIU MARINA-MAGDALENA, la data faptei șeful biroului achiziții al aceluiași spital,
toți cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,
GALEA AUREL CĂTĂLIN, administrator al S.C. Gemedica S.R.L.,
S.C. GEMEDICA S.R.L.,
cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În anul 2013, inculpații Macovei Alexandru Radu, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgență București, Gontariu Marina-Magdalena, în calitate de șef Birou achiziții publice și de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului și Lascăr Ioan, în calitate de șef Clinică chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă și de membru în comisia de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului, în urma unei licitații fictive, au încheiat cu societatea GEMEDICA S.R.L., reprezentată de inculpatul Galea Aurel Cătălin, un acord-cadru. Pe baza acestui acord cadru, s-au achiziționat, cu încălcarea prevederilor legii privind achizițiile publice și la prețuri supraevaluate, un număr de 54 de echipamente medicale necesare dotării „Unității de îngrijire a arșilor grav”.
Această conduită a dus la prejudicierea spitalului cu suma de 8.213.831 lei (inclusiv TVA) din care:
- 4.791.431 lei reprezentând diferența dintre prețul plătit de spital pentru echipamentele medicale și prețul la care au fost achiziționate de S.C. Gemedica S.R.L. de la furnizorii săi,
- 3.422.400 lei reprezentând contravaloarea barocamerei (care nu a funcționat vreodată).
Concomitent, s-a obținut un folos necuvenit în favoarea societății SC Gemedica SRL, echivalent cu valoarea prejudiciului.
Concret, la data de 3 noiembrie 2004, Ministerul Sănătății a emis un ordin privind înființarea unităților de arși în cadrul spitalelor de urgență.
În acest context, în cursul anului 2013, după edificarea spațiului "Unității de îngrijire a arșilor grav”, inculpații Gontariu Marina-Magdalena și Lascăr Ioan, în calitate de președinte, respectiv membru al comisiei de evaluare a ofertelor, de comun acord cu administratorul S.C. Gemedica S.R.L., au întocmit documentația necesară achiziționării aparaturii medicale.
În cuprinsul acestei documentații s-a prevăzut printre altele:
- valoarea totală estimată stabilită ca sumă a valorii fiecărui echipament medical în parte, fără să se regăsească în dosarul achiziției justificarea modului privind determinarea acesteia sau un alt document din care să rezulte fundamentarea acestor valori (studiu de piață, oferte furnizori, etc.),
- atribuirea să se facă într-un singur lot, ceea ce a condus la îngrădirea accesului altor firme la procedura de achiziție, având în vedere numărul mare de echipamente medicale (54) ce urmau a fi achiziționate.
De asemenea, la baza întocmirii specificațiilor tehnice nu au existat documente din care să reiasă o consultare a pieței, având în vedere că aceste echipamente aveau un grad ridicat de complexitate tehnică.
Documentația respectivă, necesară atribuirii acordului-cadru, a fost aprobată într-un singur lot și de managerul unității medicale, inculpatul Macovei Alexandru Radu, fapt ce a condus la imposibilitatea participării la licitație și a altor operatori economici, fiind astfel împiedicată concurența între aceștia și ofertantul care a câștigat licitația, respectiv Gemedica S.R.L
Astfel, în urma procedurii de atribuire (licitație deschisă) a fost declarată câștigătoare oferta SC Gemedica SRL (singurul ofertant), administrată de inculpatul Galea Aurel Cătălin, cu care la data de 23 iulie 2013, a fost încheiat un acord cadru pe o perioadă de 24 de luni.
Ulterior, au fost încheiate (fără licitație publică, această procedură nemaifiind necesară), șapte contracte subsecvente pentru furnizarea de echipamente medicale supraevaluate.
Barocamera nu este funcțională și nici instalată. Cu toate acestea, reprezentanți ai autorității contractante, împreună cu cei ai furnizorului, au semnat procese-verbale de recepție și procese-verbale de punere în funcțiune.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului și măsurii asigurătorii a popririi, asupra unor bunuri aparținând inculpaților: Macovei Alexandru Radu, Gontariu Marina-Magdalena, Lascăr Ioan, Galea Aurel Cătălin și S.C. Gemedica S.R.L. De asemenea, s-a mai dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi, asupra unor sume de bani deținute în conturile bancare de inculpatul Galea Aurel Cătălin.
Ministerul Sănătății s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.213.831 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpații Galea Aurel Cătălin și Baytar (fostă Bouroșu) Andreea Maria, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Ioan Lascăr
Locații: București
Subiecte: Medici români
Organizații: DNA Ministerul Sănătății Spitalul de Urgenţă Floreasca
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)