„Pentru că foarte mulți prieteni și cunoscuți mi-au cerut să le povestesc „cum a fost”, m-am hotărât să prezint transcriptul ședinței. Având în vedere că în Codul de etică și deontologie profesională universitară al UMF Iași nu se stipulează că ședințele Comisiei de etică ar fi secrete și nu se interzice expres publicarea conținutului discuțiilor, am decis că pot face cunoscut măcar ceea ce am spus eu în cadrul audierii, fie doar și pentru caracterul extrem de instructiv al modului în care mi-am formulat apărarea. Cum – exceptând președintele comisiei (care a și condus audierea) – niciunul dintre ceilalți membri nu a luat cuvântul, textul va fi prezentat sub forma unui dialog între mine (RC), cu replicile redate întocmai, mot a mot, și doamna președinte (P), cu replicile în rezumat succint (doar cât este necesar pentru păstrarea coerenței expunerii).

După ce am semnat consimțământul pentru înregistrarea audierii și mi-a fost prezentată componența comisiei, am solicitat date despre circumstanțele în care s-a luat decizia convocării mele.

RC: – Comisia de etică se poate și autosesiza sau este nevoie de o reclamație?

P: – Se poate și autosesiza, dar, în cazul dumneavoastră, e vorba de o reclamație.

RC: – Studiind Codul de etică și deontologie, am văzut că reclamantul va rămâne neștiut. Eu (râzând) știu despre cine este vorba, textul reclamației poartă patina magiei domnului profesor Mircea Onofriescu, mă rog, știu că nu puteți confirma sau infirma; dumnealui susține că eu aș fi denigrat universitatea, dar nu precizează fraza sau cuvintele denigratoare, ci dă, așa, un text mai amplu de-ale mele și vă lasă pe dumneavoastră să deslușiți singuri unde ar putea fi eventuala „denigrare”.

Pentru mine, convocarea în fața Comisiei de etică este o umbră, o pată și – sigur, așa prevede Codul – dar eu nu cred că este în regulă ca oricine să poată reclama pe oricine… Dacă vine cineva și spune că eu am fluierat acum trei luni în biserică, comisia ia în seamă, este obligată să dea curs reclamației?

P: – Nu, dar aici e vorba de o declarație care implică totuși imaginea UMF-ului și am decis s-o luăm în considerare deoarece are legătură cu valorile Codului de etică.

RC: – Bun, deci această comisie își asumă, practic, reclamația. Am primit și eu textul, dar nu am înțeles unde-i „denigrarea”. Ca să vă pot răspunde aplicat la întrebări, v-aș ruga să-mi spuneți la ce articol/paragraf/literă din Codul de etică s-ar încadra prezumtiva mea faptă.

(panică generală, 20 de secunde de tăcere, apoi intervine doamna jurist al instituției indicând articolul și litera; eu știam unde mă va trimite, eram cu degetul la pagina respectivă, astfel încât am luat la interpretat formulările vizate din Cod)

RC: – L-am găsit. Art. 21 punctul (4): „constituie încălcări ale obligației de loialitate…” ș.a.m.d., litera d) „desfășurarea de acțiuni menite să discrediteze Universitatea sau să afecteze în mod grav imaginea și prestigiul acesteia” și litera e) „să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea Universității”. Eu nu am „desfășurat acțiuni”, eu am exprimat o opinie, nici vorbă să afectez „în mod grav” (auzi!) prestigiul Universității. Din contră, eu îmi respect obligația de a apăra imaginea Universității, tocmai arătând că, în mediul nostru universitar, există o diversitate de opinii, există medici care, pe de-o parte, își exprimă liber părerile, pe de altă parte nu sunt de acord cu măsurile discriminatorii care nu sunt, conform Art.13 paragraful (3), prevăzute de vreo lege; în felul ăsta, lumea zice „uite, la UMF este democrație, sunt oameni care se opun unor decizii discutabile”… așa înțeleg eu să apăr imaginea Universității.

Eu am criticat o decizie; dacă aș critica o decizie a premierului Cîțu, asta ar însemna că denigrez România?! La punctul e) scrie „să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea”… Dar cine stabilește dacă sunt neconforme sau conforme cu realitatea? Uite, de exemplu, ieri, Curtea de Apel Cluj a desființat o Hotărâre de Guvern care tocmai asemenea discriminări conținea: test sau vaccinare pentru a participa la nunți, competiții sportive, manifestări artistice ș.a.m.d.; până alaltăieri, criticile ar fi fost neconforme cu realitatea, astăzi ele sunt, invers, conforme cu realitatea (!)

Dacă ne uităm la definiția din DEX a termenului „denigrare”, vedem că este echivalent cu „ponegrire”, „defăimare”, „calomniere”; păi, „calomniere” nu înseamnă să spui că cineva e prost (asta e injurie), ci să spui că cineva a săvârșit ceva ilegal, ceva rău – aia e calomnie! Cum ar veni, eu n-am calomniat, dar sunt acum calomniat prin această reclamație, că am denigrat Universitatea. Dacă, de exemplu, aș fi zis așa: UMF-ul a vândut diplome false unor cetățeni italieni, în timpul mandatului rectorului Vasile Burlui, sau că acum zece ani mă rugam prin telefon de doamna profesor Carmen Dorobăț să înceteze circul din curtea spitalului de Infecțioase, cu studenți stând la coadă cu carnetele cu 100 de euro în ele (că veneau plângând la mine), sau că membri ai comunității academice din care și eu fac parte s-au dus la DNA și au depus denunțuri mincinoase la adresa rectorului în funcție, Vasile Astărăstoae, astea – da – ar fi constituit lucruri grave, denigratorii, dacă ele nu erau adevărate. Dar, ce să vezi, ele s-au dovedit ulterior a fi adevărate, deci „denigrarea” inițială nu mai era acum deloc denigrare.

Eu am protestat împotriva unei decizii care chiar încalcă etica universitară, conform acestui Cod (fluturându-l)! Iată, la Art.13 paragraful (3), precum și la Art. 42 litera c) – că mi-am notat conștiincios – scrie așa: „În UMF Gr. T. Popa nu sunt admise discriminări pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare, cu excepția măsurilor afirmative prevăzute de lege” (iar la paragraful 5 se precizează că se referă și la evaluarea academică a studenților), or testarea și vaccinarea nu sunt deocamdată măsuri afirmative prevăzute de lege.

La Art. 42 litera d) se spune așa: „abuzul de autoritate pentru a impune nejustificat propriile teorii, concepte sau rezultate asupra persoanelor din subordine” – adică teoriile astea care încep să cadă, și-n Statele Unite, și-n Europa, rând pe rând, cu măștile, cu virusul de la lilieci etc. Deci mie, în calitate de cadru didactic care are examen pe 17 iunie, mi se impune de către superiorii ierarhic o teorie și sunt discriminat prin măsuri care nu sunt prevăzute în vreo lege. De asta am protestat eu! Și cred că în felul acesta am apărat acest Cod de etică pe care-l folosiți: el interzice discriminarea, eu am atras atenția că este încălcat. Iată, acum apar într-o lumină favorabilă. Mai ales că scrie aici, la Art.7, că printre valorile și principiile promovate în mediul academic din UMF Iași figurează, chiar la punctul 1), libertatea academică; și este descrisă mai jos, la Art.9 paragraful (2): „presupune dreptul oricărui membru al comunității academice de a-și exprima deschis opiniile…” Iar la punctul următor scrie: „este garantat tuturor membrilor comunității academice a UMF Gr. T. Popa dreptul de a critica public, întemeiat și argumentat, încălcările standardelor profesionale…” Am adus argumente, deci am respectat acest punct. Și am argumentat că Universitatea – n-am formulat chiar așa, ca să nu fie prea… „defăimător” – vrea să se înscrie în cohorta asta de, cum să le spun eu, „colaboraționiști”, că și Timișoara s-a înscris în campanie, la fel și Bucureștiul, acum, iată, și Iașul vrea să se remarce. Eu am numeroase grupe, mi-am notat, în care erau 4 studenți vaccinați din 9 și, imediat după această decizie, s-au vaccinat încă 4; adică a fost o relație directă între această Decizie, atacată de mine, cu caracter de constrângere și amenințare (că pierd anul dacă pierd sesiunea), și „maratonul de vaccinare”. Ca ulterior să raportăm și noi, uite, am mai vaccinat 6000 de tineri… Și al 9-lea student mă suna plângând: „Eu ce fac?” La fel cum mă sunau prin 2010 studenții doamnei profesor Dorobăț. Ce puteam să le răspund?

Nu înseamnă că avem o conducere proastă, oricine poate greși. Și aceasta este o decizie, după părerea mea, greșită și eu nu ezit să afirm asta. Și-am mai scris acolo ceva, cu caracter negativ, din păcate: că am fost de multe ori mândru – și voi mai fi, probabil – de apartenența mea la această instituție, dar de data asta îmi este rușine, că suntem universitate unică în țară cu asemenea decizie; adică am vrut să avem exces de zel ca să fim acolo, în frunte…

P: – Are cineva din comisie întrebări?

(pauză compensatorie)

P: – Domnule doctor, nu este obiectul acestei ședințe dacă Decizia Consiliului de Administrație al UMF a fost bună sau nu. Însă ar fi fost preferabil ca aceste argumente să le aduceți mai întâi în fața comunității științifice, înainte de a le face publice. Diferențele de opinie le discutăm în cadrul instituției și după aceea ne exprimăm în afara cadrului academic. Nu este locul acum să discutăm argumentele pro și contra vaccinării. Dumneavoastră ați afirmat, cu durere, sunt convinsă, că vă este rușine că sunteți membru al UMF-ului, ceea ce evident creează un curent de opinie nefavorabil UMF…

RC: – Nu, că este un sentiment de moment, trecător, nu-l poți reprima, nu-l poți reține.

P: – Dumneavoastră ați abordat direct calea publică, fără a discuta aceste opinii înainte cu cineva, un responsabil din UMF, trebuiau mai întâi discutate aceste probleme în comunitatea științifică.

RC: – Doamnă doctor, nu aveam altă cale, mai erau câteva zile. Eu nu am avut intenția de a iniția o dezbatere de opinie, un seminar, un simpozion în care să ne sfătuim unii cu alții, eu am inițiat un protest public, singurul care putea avea eficiență sau putea alina mâhnirea celor care se simțeau discriminați. În această privință, nu există alternativă, decât cea publică.

Eu sunt surprins: nu am făcut Etică în facultate (sunt bătrân și disciplina a fost introdusă în program mai târziu), dar îmi place domeniul și am citit după aceea; din cărțile și cursurile profesorului Astărăstoae și ale dumneavoastră am aflat și mi s-a întipărit în minte următorul lucru extrem de important pentru profesia de medic: că orice act medical necesită consimțământ – până aici, nimic nou – și anume un consimțământ LIBER. „Liber” înseamnă fără constrângeri sau amenințări. Cum mai poate fi un consimțământ „liber” când apare constrângerea „nu intri la examen!”? E ca și cum eu aș avea un pacient cu suspiciune de cancer gastric și, după ce i-aș explica în ce constă, cum se face și la ce folosește, i-aș rezuma: „domnule Ionescu, pentru a pune diagnosticul și a alege cea mai bună cale de tratament, este absolut necesară această endoscopie digestivă superioară; vă rog să fiți de acord și să semnați consimțământul informat”, iar el mi-ar răspunde că are încredere în mine, a înțeles că riscurile sunt infime și disconfortul minim, dar îi este frică totuși și refuză explorarea, mă roagă să nu mă supăr… și atunci eu i-aș spune „bine, atunci să știți că eu nu mai vin la vizită, va veni doar rezidentul meu”. În cazul în care, în consecință, pacientul ar semna acum foaia de consimțământ, ar mai fi acel consimțământ „liber”? Eu cred că acestea sunt lucrurile care ar putea preocupa Comisia de etică, nu pârele unui reclamagiu cunoscut! N-am văzut Comisia de etică să ia vreo atitudine față de acea Decizie a Consiliului de Administrație care este un abuz. Și aș mai avea un subiect important în atenția Comisiei, tot așa, poate vă autosesizați: că Decizia asta, pe care-am atacat-o eu și în instanță, îndeamnă studenții noștri să participe la un experiment medical care folosește terapie genică (însuși producătorul spune că e în fază de testare până la finalul lui 2023), ceea ce cred eu că este cea mai gravă abatere de la etica medicală!

P: – Mai doriți să adăugați ceva?

RC: – Nu, nu, eu speram că membrii comisiei mă vor întreba lucruri… Aș vrea să sintetizez, la final, răspunsul meu la această audiere: 1. Nu am denigrat nimic, din contra. 2. Nu aveam altă cale. Asta cu „comisia”, să așteptăm…

P: – De ce?

RC: – Pentru că mai erau doar câteva zile până la sesiune. Și eu am acum examen, pe 17, și-mi grăbesc avocatul să finalizeze cererea de suspendare a Deciziei. Studenții au pierdut procesul, dar acuma am eu! Vreau și eu la examen! Și eu nu doresc să fac niciun test! Nu-i prevăzut în lege, nici în contractual meu de angajare, că trebuie să fac teste înainte de examene. Să văd și eu dacă îndrăznește cineva să mă dea afară din examen!

P: – Ar trebui să anunțați conducerea UMF.

RC: – Da, eu am fost convocat de domnul Rector, eram extrem de bolnav în acele zile, l-am sunat, dar nu mi-a răspuns… Altădată colaboram, vorbeam în unele zile de două-trei ori… Acum sunt un dușman al politicii partidului. Eu am văzut lucrurile astea și în liceu, de asta nu mă tem și voi rămâne de neclintit. Oameni care-l încurajau, în particular, pe tatăl meu, că-l susțin și admiră, dar în public, când se uita în jurul lui, vedea gol. Îl lăsau singur. Ca urmare, a devenit transfug și proscris și eu nu l-am putut vedea cinci ani. Deci nu e o noutate pentru mine. Așa se instalează dictatura. Cât o să pot, o să lupt din toate puterile. Cu politețe față de comisiile de anchetă și de toate celelalte. Urmează Colegiul Medicilor. Să mă iertați că v-am ocupat timpul aiurea.”