ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Către: Camera Deputaților 
            Senatul României  
 
În atenția tuturor senatorilor și deputaților 
 
Noi, Cetățenii României, constituiți în adunarea publică în ziua de 2 octombrie 2021 în Piața Victoriei din București, pentru a ne exprima nemulțumirea față de situația în care a ajuns România, în prezent, când democrația constituțională și statul de drept sunt periclitate fundamental de chiar osatura instituțională a acestuia, toate cele trei puteri în stat și autoritățile publice părăsind matca constituțională, arogânduși atribuții pe care Constituția nu li le conferă și ignorându-și atribuțiile și rolul constituțional care le revin, solicităm tuturor celor trei puteri în stat și tuturor autorităților publice să reintre în matca constituțională. 
 
În acest sens:  

1.solicităm tuturor senatorilor și deputaților să adopte legi care să fie conforme cu Constituția României și să respecte principiile constituționale fundamentale, drepturile și libertățile fundamentale;  

2.solicităm tuturor senatorilor și deputaților ca proiectele de legi să fie dezbătute în comisiile parlamentare cu participarea reprezentanților societății civile, organismelor nonguvernamentale, sindicatelor și patronatelor; 
3.solicităm tuturor senatorilor și deputaților să nu voteze niciun proiect de lege care să prevadă introducerea vaccinării obligatorii în România sau obligativității Certificatului verde (Covid-19);  

4.solicităm ca în cadrul ședințelor comisiilor care emit avize și rapoarte cu privire la proiectele de lege înregistrate la Camera Deputaților sub nr. PL-x nr. 393/2021 și PL-x nr. 399/2019 să aibă loc dezbateri publice cu participare fizică și on-line a tuturor organizațiilor și persoanelor interesate să participe;  

5.Solicităm deputaților României să respingă Proiectul de lege înregistrat la Camera Deputaților sub nr. PL-x nr. 393/2021 care prevede introducerea certificatului Covid-19 pe teritoriul României putându-se solicita  prezentarea acestuia pentru exercitarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenilor pe teritoriul României; 

6.Solicităm deputaților României să respingă Proiectul de lege înregistrat la Camera Deputaților sub nr. PL-x nr. 399/2017 care prevede introducerea obligativității vaccinării în România;  

7.solicităm senatorilor și deputaților României să respingă proiectul de lege înregistrat la Senat sub nr. L335/2021 care prevede acordarea de compensații bănești persoanelor care se vaccinează sub forma tichetelor de masă în valoare de 100 lei, precum și loteria de vaccinare; 

8.solicităm senatorilor și deputaților adoptarea, de urgență, a unei legi care să prevadă o procedură de soluționare rapidă de către instanțele judecătorești a acțiunilor în anularea actelor normative emise în temeiul Legii nr. 55/2020; 

9.solicităm senatorilor și deputaților României adoptarea, de urgență, a unei legi prin care să oblige Guvernul: să procedeze la efectuarea de studii, la nivel național, cu privire la impactul virusului Sars-Cov 2 asupra cetățenilor români; să prezinte zilnic informații corecte și complete cu privire la situația epidemiologică generată de virusul Sars-Cov 2; să prezinte zilnic situații corecte și complete cu privire la numărul persoanelor vaccinate din total persoane testate, confirmate pozitiv cu Sars-Cov 2 sau decedate; să prezinte informații corecte, complete și detaliate cu privire la efectele adverse apărute în urma administrării vaccinurilor Covid-19 asupra cetățenilor români.  

10.solicităm senatorilor și deputaților României adoptarea, de urgență, a unei legi prin care să fie sancționate penal acțiunile și declarațiile prin care se încearcă segregația cetățenilor pe criteriul vaccinării și se incită la ură împotriva cetățenilor care au ales să se vaccineze sau împotriva cetățenilor care au ales să nu se vaccineze; 
 
 
11.solicităm parlamentarilor României să oblige, prin lege, Guvernul României să facă publice contractele pentru achiziția vaccinurilor încheiate de Statul Român, prin Ministerul Sănătății, cu producătorii de vaccinuri Covid-19. 
 
 
Potrivit Constituției României: 

România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. 
România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate. 
Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale. 
În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. (art. 1) 
 
Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. 
Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. (art. 2). 
 
Statul are ca fundament unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi. 
 
România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială. (art. 4) 
 
Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea. (art. 15) 
 
Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. 
Nimeni nu este mai presus de lege. (art. 16) 
 
Puterea legislativă în România este Parlamentul - organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării. 
 
În exercitarea atribuțiilor lor, Senatul și Camera Deputaților adoptă legi care trebuie să respecte principiile constituționale fundamentale, drepturile și libertățile cetățenilor.  

Potrivit art. 69 din Constituție, deputații și senatorii au un mandat reprezentativ, iar în exercitarea mandatului aceștia sunt în serviciul poporului. 

Constatăm că de mult timp senatorii și deputații României nu își mai exercită mandatul în serviciul poporului român, adoptând legi care nu sunt în favoarea și interesul poporului român.  

Această situație s-a agravat începând cu luna martie 2020, senatorii și deputații adoptând legi care afectează drepturile și libertățile fundamentale ale tuturor cetățenilor României și chiar statul de drept și democrația constituțională în România, cu încălcarea prevederilor Constituției.   

În procedura de legiferare, senatorii și deputații nu consultă sub niciun aspect societatea civilă, sindicatele și patronatele, nu analizează care este impactul legilor pe care le votează asupra cetățenilor și nici care sunt problemele cu care aceștia se confruntă după intrarea în vigoare a legilor.  

Constatăm că proiectele de lege care sunt supuse dezbaterii parlamentare par a fi redactate de către persoane străine de poporul român, iar senatorii și deputații par a executa numai dispozițiile care vin de la puteri străine, fără a fi interesați de impactul pe care aceste legi îl vor avea asupra poporului român în serviciul căruia ar trebui să fie.  

Începând cu luna martie 2020 au fost numeroase legi adoptate de către Parlament în procedură de urgență, fără consultarea poporului român.  

Una dintre legile care a afectat cel mai grav democrația, drepturile și libertățile cetățenilor români este Legea nr. 55/2020 care a fost votată de cele două camere ale parlamentului în 48 ore și care a permis Guvernului să restrângă drepturile și libertățile poporului român după bunul plac.  

Cu toate că Guvernul și-a arogat dreptul de legiferare prin includerea în hotărârile de Guvern prin care a prelungit starea de alertă a unor măsuri care nu erau prevăzute în Legea nr. 55/2020, niciunul dintre președinții celor două camere ale Parlamentului României nu a investit Curtea Constituțională cu o sesizare pentru analizarea conflictului juridic de natură constituțională astfel apărut.  

Analiza proiectelor de lege de către comisiile parlamentare este formală și nu există dezbateri reale cu privire la normele pe care acestea le prevăd.  

Regulile, astfel instituite în societate, cărora cetățenii trebuie să li se supună creează nemulțumire în rândul populației.  

Constatăm că de mai bine de 1 an de zile, cu toate că Guvernul a restrâns nelegal drepturile și libertățile cetățenilor, prelungind din 30 în 30 zile starea de alertă fără îndeplinirea condițiilor legale, cetățenii nu au nicio pârghie legală pentru a stopa abuzul la care sunt supuși de către Guvern și celelalte autorități. Toate acestea din vina Parlamentului care nu a prevăzut în Legea nr. 55/2020 o procedură prin care să poată fi soluționate, în mod definitiv, acțiunile în anularea actelor normative emise de Guvern și Ministere, în termenul de aplicabilitate al acestora.  

Aceste aspecte au fost constate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 392 din 08 iunie 2021. Însă, până în prezent nu s-a inițiat niciun proiect de lege de vreun parlamentar în acest sens, permițându-se în continuare Guvernului să dispună ce norme dorește și să restrângă drepturile și libertățile cetățenilor după bunul plac.  
Parlamentul a renunțat la rolul său constituțional de putere legiuitoare în România și de organ reprezentativ suprem al poporului român.  

Cu toate că virusul Sars-Cov 2 a apărut în România încă din luna martie  a anului 202, până în prezent nu s-a efectuat niciun studiu, la nivel național, cu privire la impactul acestui virus asupra cetățenilor români.  
În notele de fundamentare ale actelor emise de autoritățile publice prin care sau instituit măsuri care au restrâns  drepturile și libertățile cetățenilor  nu s-a invocat niciun studiu care să justifice necesitatea impunerii acestor măsuri și nici că aceste măsuri ar avea un impact efectiv în combaterea transmiterii virusului Sars-Cov 2.  
Toate acestea au creat incertitudini și suspiciuni în rândul cetățenilor.  

Constatăm că toate măsurile instituite nu au avut un efect real în combaterea transmiterii virusului Sars-Cov 2, fiind numai măsuri prin care s-a urmărit restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților cetățenilor. Dovadă în acest sens fiind si situația epidemiologică actuală, când numărul de cazuri zilnice este ridicat, în condițiile în care drepturile și libertățile cetățenilor sunt restrânse de mai bine de un an și jumătate, aflându-ne într-o permanentă stare de alertă.  

Constatăm că Guvernul și autoritățile publice nu au luat nicio măsură efectivă pentru a preîntâmpina introducerea în țară și transmiterea virusului Sars -Cov 2, dar în schimb au sancționat cetățenii prin restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților, invocându-și propria culpă.  

Constatăm că Guvernul nu a luat măsurile necesare pentru a ocrotirea sănătății cetățenilor prin pregătirea sistemului medical pentru a trata atât cetățenii infectați cu virusul Sars-Cov 2, cât și cetățenii care suferă de diverse afecțiuni medicale, în condițiile în care mereu ne-a amenințat că peste câteva luni urmează să apară un nou val epidemiologic. Însă, în schimb, a crescut datoria publică a României cu 157,772 miliarde lei în perioada 01 martie 2020 – 31 iulie 2021.  

Constatăm că, în anul 2021, Guvernul României a desfășurat o campanie de promovare a vaccinarii anti-Covid-19 înșelătoare, în cadrul căreia nu a adus la cunoștința cetățenilor în mod clar și faptul că aceste vaccinuri nu sunt 100% eficiente și generează efecte adverse, pentru ca cetățenii să ia o decizie în cunoștință de cauză. 
 
Constatăm că Guvernul și autoritățile publice nu oferă nicio informație reală cu privire la numărul zilnic al persoanelor vaccinate din totalul persoanelor testate, confirmate pozitiv cu Sars-Cov 2 sau decedate. Se invocă numai în discursurile publice cifre și procente, dar în schimb, niciuna dintre instituțiile abilitate nu oferă informații în acest sens, susținând că nu dețin date, ceea ce creează suspiciuni cetățenilor cu privire la situația reală a impactului pe care îl au vaccinurile Covid-19.  

Constatăm că din măsurile luate de autoritățile publice și din discursul reprezentanților acestora se încearcă segregația populației pe criteriul vaccinării, aspect cu care cetățenii români nu sunt de acord și nu vor să fie părtași la o asemenea segregație. Totodată, se instigă la ură împotriva cetățenilor care au decis să se vaccineze sau  a cetățenilor care au decis să nu se vaccineze, aspect dezaprobat de cetățenii români.   
 
Drept urmare, se impune o intervenție legislativă prin care să se stabilească în sarcina Guvernului obligații pentru remedierea celor constatate și să fie sancționate penal acțiunile și declarațiile care dus la segregarea populației și incitarea la ură pe criteriul vaccinării.  

Sub pretextul așa-zisei pandemii Covid-19 se încearcă introducerea vaccinării obligatorii în România și obligativitatea Certificatului verde (Covid -19) pe teritoriul național pentru restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, cetățenii români nefiind de acord cu aceste obligativități. Dovadă în acest sens stă faptul că peste 70% din populația României a decis să nu se vaccineze până la această dată. 

Vaccinurile Covid-19 au primit autorizație condiționată de punere pe piață la nivel european. Ele se află într-o continuă monitorizare în privința efectelor adverse pe care le produc, lista efectelor adverse fiind actualizată lunar de către organismul de autorizare E.M.A. (European Medicine Agency).  

Numărul efectelor adverse și numărul persoanelor decedate ulterior administrării vaccinurilor sunt într-o permanentă creștere.  

Vaccinarea nu contribuie în mod indubitabil la combaterea transmiterii virusului Sars-Cov 2, dovadă în acest sens stând situația țărilor în care gradul de vaccinare este ridicat, precum și faptul că persoanele vaccinate se pot infecta în continuare și pot transmite virusul în societate.  

În acest sens, chiar organismul de autorizare al vaccinurilor Covid -19 la nivel european, E.M.A., menționează în fișele vaccinurilor. În aceste fișe, răspunsul E.M.A. la întrebarea:  Poate vaccinul Covid-19 să reducă transmiterea virusului de la o persoană la alta? este ” nu se cunoaște încă impactul vaccinării cu vaccinul Covid-19  asupra răspândirii virusului sars-cov-2 în comunitate, nici cantitatea de virus care poate fi purtată și transmisă de persoanele vaccinate”.

1. Dreptul la viață și dreptul la sănătate sunt drepturi individuale, nu colective.  

Nu suntem de acord să se adopte legi prin care să se impună obligativitatea directă sau indirectă (prin introducerea certificatului verde Covid -19 la nivel național) a vaccinării care să aibă ca implicații afectarea stării de sănătate sau decesul unei părți din populație, chiar minoritară, sub pretextul interesului general.  

Menționăm că în prospectul vaccinului Astrazeneca s-a menționat deja decesul ca efect advers2.  
Cetățenilor trebuie să li se pună la dispoziție informații corecte și complete, atât în privința efectelor adverse ale acestor vaccinuri care au autorizație condiționată de punere pe piață și se află sub monitorizare în privința efectelor adverse, cât și în privința efectelor pe care le poate cauza virusul Sars-Cov 2 asupra stării de sănătate, astfel încât fiecare cetățean să decidă singur ce risc își asumă.  

Din aceste motive, solicităm tuturor senatorilor și deputaților să nu voteze niciun proiect de lege care să prevadă introducerea vaccinării obligatorii în România sau a obligativității certificatului verde (Covid -19) la nivel național, deoarece prin asemenea legi ar pune în pericol starea de sănătate și viața unei părți din cetățeni. Surse:
 
 
2. Tulburări ale sângelui 

Cazuri foarte rare de cheaguri de sânge în asociere cu un număr scăzut al trombocitelor în sânge, în unele cazuri însoțite de sângerări, au fost observate după vaccinarea cu Vaxzevria. Aceasta a inclus câteva cazuri severe de formare de cheaguri de sânge în locuri diferite sau neobișnuite (de exemplu, creier, intestin, ficat, splină) și coagulare excesivă sau sângerare în mai multe zone ale corpului. Majoritatea acestor cazuri au apărut în primele trei săptămâni de la vaccinare. Unele cazuri au avut ca rezultat decesul.” Surse:

În prezent, în procedură legislativă se află următoarele proiecte de lege cu privire la care solicităm tuturor senatorilor și deputaților României să nu le voteze
:  
a)  Proiectul de lege înregistrat la Camera Deputaților sub nr. PL-x nr. 399/2017 care prevede introducerea obligativității vaccinării în România.  

Acest proiect de lege a fost inițiat încă din anul 2017 și a existat o opoziție intensă împotriva adoptării acestuia.  
 Camera Deputaților este camera decizională.  

La data de 22.01.2021, proiectul a fost trimis la comisii pentru raport suplimentar, raport care nu a fost întocmit până în prezent.  

Nu suntem de acord cu introducerea vaccinării obligatorii în România, mai ales ca urmare a modalității în care Guvernul a înțeles să forțeze cetățenii să se vaccineze prin instituirea de măsuri de constrângere.  

Adoptarea unei asemenea legi care lasă la latitudinea unui număr mic de persoane să instituie obligativitatea unui vaccin tuturor cetățenilor (chiar parlamentarilor), care poate fi și în faza de testare, fără a se cunoaște efectele adverse ale acestuia, poate duce la punerea în pericol a stării de sănătate și vieții cetățenilor.  

Mai mult, lăsarea la latitudinea unui număr mic de persoane a stabilirii unui vaccin obligatoriu poate duce la situația în care, în urma mituirii acestora de către companiile farmaceutice, toți cetățenii români să devină cobai pentru testarea unor vaccinuri care sunt în fază experimentală.  

Constatăm că în această perioadă, chiar în lipsa unei legi care să prevadă posibilitatea instituirii de către Guvern a unor măsuri condiționate de vaccinare, CNSU și Guvernul au adoptat asemenea măsuri, fără ca populația să aibă vreo pârghie legală pentru a se opune.  

Nu puteți aproba o lege care să poată fi invocată, în mod impropriu,  în viitor, de către Guvern și să contribuiți la efectuarea unor experimente de către companiile farmaceutice pe tot poporul român, inclusiv asupra dvs. și familiilor dvs.  

Totodată, orice vaccin, ca orice alt medicament are efecte adverse, unele grave și chiar decese și nu puteți obliga nicio persoană să își asume riscul efectelor adverse și riscul decesului, contrar voinței lui.  

Nu suntem de acord ca sub pretextul salvării propriei vieți să sacrificăm viața și sănătatea altor cetățeni, indiferent cât de mic ar fi numărul acestora.  

Noi nu suntem criminali și sperăm că nici deputații pe care i-am mandatat să ne reprezinte în Parlament.  
 
b) Proiectul de lege înregistrat la Camera Deputaților sub nr. PL-x nr. 393/2021 care prevede introducerea certificatului Covid-19 pe teritoriul României putându-se solicita prezentarea acestuia pentru exercitarea tuturor 
drepturilor și libertăților cetățenilor pe teritoriul României 

În Senat, prima cameră sesizată, grupurile parlamentare PNL, USR și UDMR au introdus în proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 68/2021 amendamente prin care au completat Legea nr. 55/2021 în sensul introducerii Certificatului verde (Covid-19) pe teritoriul național.  

Totodată, aceste amendamente prevăd că la propunerea CNSU se poate institui obligativitatea certificatului verde (Covid -19) pentru asigurarea exercitării drepturilor și libertăților fundamentale.
  
Senatul a votat aceste amendamente. 

Nu s-a invocat niciun argument pentru introducerea acestor amendamente. 

Însă, din discursul public al reprezentanților acestor partide se poate constata că aceasta este o formă de presiune asupra cetățenilor pentru a se vaccina, fiind vorba de o obligativitate indirectă de vaccinare.  

Se poate observa că, până în prezent, cu toate că nu există nicio lege în acest sens, CNSU și Guvernul prin hotărârile prin care le adoptă restrâng în permanență drepturile și libertățile cetățenilor care nu s-au vaccinat și conferă drepturi numai cetățenilor care s-au vaccinat și instigă în permanență la ură împotriva cetățenilor care nu s-au vaccinat.  

Din hotărârile care s-au emis până în prezent se poate constata că li se permite desfășurarea unor activități numai cetățenilor care s-au vaccinat cu schema completă  de vaccinare, prezumându-se că toți cetățenii nevaccinați sunt bolnavi.  

În condițiile în care COVID -19 este o boală care prezintă simptome, atitudinea CNSU și a Guvernului reprezintă un abuz de neimaginat.  

Totodată, este dovedit faptul că și cetățenii care s-au vaccinat se pot infecta și pot transmite boala altor cetățeni.  
Pretextul că vaccinarea ar contribui la combaterea transmiterii virusului SarsCov 2 este fals, atâta timp cât cetățenii vaccinați se pot infecta și pot transmite boala.  

Dovadă în acest sens stă numărul persoanelor vaccinate și infectate, precum și numărul persoanelor vaccinate și internate chiar la ATI. Însă, instituțiile publice refuză să comunice numărul real al acestora, susținând că nu dețin date.  

În cazul în care nu se ține nicio evidență a persoanelor vaccinate și infectate, spitalizate sau decedate, cum se poate susține că procentul acestora este mult mai mic decât procentul persoanelor nevaccinate?  
 
Solicităm parlamentarilor României să facă investigații în acest sens și să solicite Guvernului și instituțiilor publice din România situația reală a persoanelor vaccinate și infectate, spitalizate sau decedate, pe care să le facă publice ulterior.  

Susținerea că Certificatul verde Covid-19 ar folosi la combaterea transmiterii virusului Sars-Cov-2 este nereală. Dovadă în acest sens, stă faptul că, cu toate că acest certificat a fost introdus pentru deplasarea între țările Uniunii Europene, încă de la data de 01 iulie 2021, nu a fost combătută transmiterea virusului între țările Uniunii Europene.  

Susținerea că vaccinareaeste singura soluție pentru stoparea pandemiei, pentru că nu există tratament, este falsă, de asemenea.  

Încă din 29 iunie 2021 Comisia Europeană a anunțat că a identificat cinci tratamente promițătoare pentru Covid-19 care ar urma să fie autorizate n luna octombrie 2021  și că intenționa să realizeze un portofoliu de cel puțin 10 mijloace terapeutice potențiale împotriva COVID-19.  

La data de 28 iulie 2021, Comisia Europeană a semnat un contract-cadru de achiziții publice comune cu compania Glaxo Smith Kline pentru furnizarea de sotrovimab (VIR-7831), o terapie experimentală cu anticorpi monoclonali, dezvoltată în colaborare cu VIR Biotechnology.  
 
Solicităm senatorilor României să nu voteze introducerea la nivel național a Certificatului verde (Covid-19) acesta nefiind necesar și proporțional pentru combaterea transmiterii virusului Sars-Cov-2, el fiind folosit, în fapt, numai pentru interzicerea drepturilor și libertăților cetățenilor care nu se conformează dorinței Guvernului de a se vaccina.  

Totodată, solicităm deputaților României să ceară Guvernului informații și explicații cu privire la numărul de doze achiziționate de statul român și cum a fost estimat acest număr.  

Totodată, solicităm parlamentarilor României să oblige, prin lege, Guvernul României să facă publice contractele pentru achiziția vaccinurilor încheiate de Statul Român, prin Ministerul Sănătății, cu producătorii de vaccinuri Covid-19. (Această informație fiind prezentată în preambulul OUG nr. 49/2021 și în Nota de fundamentare a acestei ordonanțe)5.  

Aceste contracte reprezintă informații de interes public, toți cetățenii fiind îndreptățiți să cunoască clauzele acestora, mai ales ca urmare a campaniei de vaccinare promovată de Guvernul României.  

c) Proiectul de lege înregistrat la Senat sub nr. L335/2021 care prevede acordarea de compensații bănești persoanelor care se vaccinează sub forma tichetelor de masă în valoare de 100 lei, precum și loteria de vaccinare 
Proiectul de lege înregistrat la Senat sub nr. L335/2021 vizează aprobarea O.G. nr. 19/2021. 

Prin O.G. nr. 19/2021, cu încălcarea art. 108 alin. (3) și art. 115 alin. (1) din Constituția României (deoarece nu era abilitat să legifereze în domenii care fac obiectul legii organice), Guvernul a introdus acordarea de compensații bănești persoanelor care se vaccinează sub forma tichetelor de masă în valoare de 100 lei, precum și loteria de vaccinare.  

Aceste norme introduse de către Guvern prin ordonanță sunt neconstituționale și ca urmare a faptului că ”stimularea” cetățenilor să se vaccineze prin oferirea de bani sub formă de tichete de masă sau de premii la loterii aduce atingere dreptului la ocrotirea sănătății, consacrat de art. 34 din Constituția României, deoarece:  
-motivate de perspectiva unui câștig material, persoanele care suferă afecțiuni care sporesc riscul unor efecte adverse în cazul vaccinării ar putea decide să se vaccineze cu consecința punerii în pericol a propriei sănătăți;  
-aceste măsuri de stimulare materială ar constitui un precedent care ar putea încuraja, pe viitor, populația să nu se vaccineze în speranța acordării de către stat a unor stimulente asemănătoare, fapt ce ar putea zădărnici eventuale campanii viitoare de combatere a pandemiilor.  

În consecință, solicităm parlamentarilor să nu voteze proiectul de lege pentru aprobarea O.G. nr. 19/2021 care conține norme neconstituționale.  
 
Semnat în numele tuturor participanților la protestul din 2 Octombrie 2021  

Asociația Calea Neamului 
Asociația NEAMUNIT 
Grupul Civic Legitimă Apărare 
Asociația Alianța Părinților 
Asociația Juriștilor pentru Drepturi și Libertăți 
Grupul Civic Starea de Libertate 
 

Citiți și semnați MANIFESTUL INTELECTUALILOR din România împotriva vaccinării obligatorii: Virgiliu Gheorghe, dr. Anca Nițulescu, dr. Mihaela Secară, dr. Geanina Hagima, dr. Mihai Tîrnoveanu, dr. Adrian Cacovean, Iulian Capsali și sute de alți semnatari. SEMNAȚI AICI

DOC: