Mesaj de Ziua Națională a României, transmis de liderul majorității republicane din Camera Reprezentanților a SUA

În mesajul transmis cu prilejul Zilei Naționale a României, liderul majorității republicane din Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, Kevin McCarthy, amintește de parteneriatul strategic cu țara noastră, dar și de contribuția multor generații de români-americani la istoria și dezvoltarea SUA.
Într-o declarație de onorare a Centenarului Marii Uniri, Kevin McCarthy notează că, "în timp ce Primul Război Mondial continua să facă ravagii, șeful Statului Major al Armatei SUA, generalul Hugh L. Scott, primul american de rang înalt care a vizitat România, s-a adresat Parlamentului României".
„Generalul Scott a dat asigurări parlamentarilor că Statele Unite vor lupta alături de ei și de ceilalți parteneri aliați până când victoria va fi asigurată. Astăzi România reprezintă o țară care a contribuit cu loialitate la pacea europeană și a împărtășit responsabilitatea securității transatlantice colective”, subliniază McCarthy, potrivit unui comunicat transmis de Ambasada României în SUA.
„România contribuie semnificativ la operațiunile NATO în Afganistan, Irak și la capacitatea de apărare a Alianței împotriva amenințărilor balistice. Noi, americanii, suntem mândri să recunoaștem contribuția multor generații de români-americani la istoria și dezvoltarea Statelor Unite și să le onorăm bogata moștenire culturală ca parte integrantă din însăși structura societății americane", se arată în documentul transmis de ambasadă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Kievul tocmai a aruncat în aer Negocierile de Pace – România, în pericol maxim!

Afacerea Peșchir: Sistemul și-a dat foc la Valiza Pandorei

PUTIN ORDONĂ STOP după discuția telefonică de 90 de minute cu Trump. Marea Neagră vizată

Trump: Urmează ÎMPĂRȚIREA UCRAINEI. Călin Georgescu A AVUT DREPTATE la Ion Cristoiu. CNA a vrut să cenzureze emisiunea

Tucker Carlson aprobă: ”SOȚIA” LUI MACRON E BĂRBAT

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)