Mesajul președintelui Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Naționale a Americii

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat marți că parteneriatul strategic cu SUA a influențat decisiv evoluția țării noastre.
„În acest an sărbătorim două decenii de la lansarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite. Parteneriatul a influențat decisiv evoluția României în acești 20 de ani. În acești 20 de ani, România a învățat, inclusiv cu sprijinul Statelor Unite, ce înseamnă forța democrației și respectul față de justiție, stat de drept și transparență. Cetățenii români știu astăzi că valorile democratice nu pot fi negociate. Acestea sunt principii înscrise și în Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii și, iată, ele aduc popoarele noastre cu atât mai aproape”, a afirmat Iohannis la recepția organizată de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenței.
„Cetățenii României de azi și-au demonstrat maturitatea și verticalitatea morală. Acum este timpul ca țara să fie guvernată responsabil și predictibil, punând interesul cetățeanului pe primul loc și dovedind partenerilor noștri străini că România este același partener stabil, care își respectă angajamentele asumate”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele a subliniat dimensiunea militară a cooperării dintre România și SUA.
„În ceea ce privește dimensiunea militară a relației noastre, care este excelentă atât la nivel bilateral, cât și în cadrul NATO, Statele Unite rămân principalul garant al securității României, care, la rândul său, își aduce o contribuție consistentă și apreciată, inclusiv pentru securitatea SUA. "Ea este esențială pentru civilizația democratică occidentală. Statele Unite sunt foarte importante pentru Uniunea Europeană, dar în același timp și în egală măsură o Uniune unită și puternică este importantă pentru Statele Unite ale Americii. Sunt convins că acest adevăr este, tot mai mult, din ce în ce mai mult, conștientizat pe ambele maluri ale Atlanticului, iar România va continua să susțină activ acest obiectiv.
Salut încă o dată creșterea consistentă propusă de președintele Trump pentru finanțarea activităților militarilor americani, prin Inițiativa de Reasigurare Europeană, inclusiv pe teritoriul României. Amintesc, în acest context, că în această lună se va desfășura, și în România, impresionantul exercițiu Saber Guardian 2017, care reflectă, o dată în plus, gradul avansat al cooperării și interoperabilității noastre militare. Veți găsi mereu în România un aliat, un partener și un prieten pe care vă puteți baza”, a conchis liderul de la Cotroceni.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: București
Subiecte: 4 iulie Ziua Americii
Organizații: Ambasada SUA la Bucureşti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)