Miercuri s-a iesit în 44 de orașe! În ciuda sancțiunilor, românii continuă să iasă la proteste pentru drepturile și libertățile garantate de Constituție
Reprezentanții Jandarmeriei Române au anunțat printr-un comunicat că la manifestațiile publice din 30 martie au protestat 44 de orașe. În 10 dintre cele 44 de localități în care s-au desfășurat protestele, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv de 100 de persoane, potrivit știripesurse.
Amenzile au fost aplicate pentru nedeclararea manifestațiilor, dar și pentru intervalul de timp depășit prevăzut în hotărâri. Totodată, au fost aplicate sancțiuni pentru folosirea fără drept a unor obiecte periculoase, precum materialele pirotehnice.
În Cluj-Napoca, rata de infectare a depășit, astăzi, 01.04..2021, 7,5 la mia de locuitori, urmând ca viitoarele proteste să se încheie până la ora 20.00, conform legii în vigoare, după care protestatarii vor fi amendați fără motiv.
La București, Starea de Libertate anunță în continuare proteste la 17:30, la Universitate.
Referitor la protestele anterioare, publicistul Iulian Capsali adăuga pe Facebook că au avut loc "proteste la Fălticeni, Tecuci,A lexandria și Slobozia, unde nici la Revoluție nu a ieșit nimeni pe străzi. Incredibil! Vâlvâtaia a cuprins România!", nota acesta.
Pe același subiect

Fauci dă în bâlbâială în fața „Fenomenului Texas”: Restricțiile au fost ridicate total (inclusiv masca) și cazurile continuă să scadă

Olivia Steer, postare în miez de noapte, după ce a fost deblocată pe Facebook, despre realitatea din spitale: „Adevărul ne eliberează pe noi, iar pe ei îi acuză și încătușează. Adevărul nu respecta niciodată standardele Facebook!”

Sfântul Calinic plânge chiar de ziua lui în Icoana sa de la Pasărea. Jandarmii iar interferează abuziv cu actul cultic la Hramul de la Mănăstirea Cernica al primului sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română - 11 aprilie

ACEȘTI DEMENȚI CARE NE CONDUC. PNL-istul Nelu Tătaru afirmă că dacă părinții refuză vaccinarea copiilor aceștia le vor fi luați și vaccinați cu forța iar părinții decăzuți din drepturile lor naturale și constituționale. Iulian Capsali: ABSOLUT DIABOLIC!

ACTUALIZARE: 123 MEDICI ROMÂNI CONTRA DICTATURII COVID! Ei cer autorităților, în 11 puncte, revenirea la normalitate și „încetarea stării de teroare” pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere”

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL
Recomandările noastre

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid

Adrian Pătrușcă: Iohannis i-a înfipt un cuțit în spate poporului român
Secțiuni: Prima pagină Știri
Persoane: Iulian Capsali
Locații: România
Subiecte: organizarea protestelor
Organizații: Jandarmeria Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)