Migranții au ocupat parcurile din Timișoara

Fluxul continuu de migranți care vor să traverseze Timișul pentru a ajunge în vestul Europei este din ce în ce mai greu de stăvilit. După ce au fost găsiți în mai multe rânduri în Parcul Botanic din Timișoara și alungați, migranții au ocupat alte parcuri din oraș, scrie opiniatimișoarei.ro.
Polițiștii locali aflați în patrulare au găsit mai întâi 15 refugiați, dintre care 5 copii, în Parcul Carmen Sylva de pe strada Doja, în cartierul Elisabetin. Aceștia au declarat că sunt din Irak și că nu au acte asupra lor.
Apoi, agenții au dat peste un alt grup de migranți în parcul de pe strada Silistra. Transfugii au încercat sa fugă când i-au văzut pe polițiști, însă au fost prinși. Erau tineri tot din Irak și au fost predați polițiștilor de la Secția 5.
Un al treilea grup mare, de 10 persoane, a fost depistat puțin mai târziu în Parcul Silistra.
În total 28 de migranți au fost depistați în parcurile din Timișoara la începutul acestei luni.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)