Mihai Eminescu ar putea fi deshumat. Poetul Laurian Stănchescu, memoriu către procurorul general al României în care cere anchetarea condițiilor morții Luceafărului poeziei românești

Cunoscutul poet Laurian Stănchescu solicită, prin intermediul unei scrisori deschise, deshumarea lui Mihai Eminescu. Poetul îi cere Procurorului General al României deschiderea unui dosar privind moartea suspectă a poetului național.
„Excelenta, In urma cu 129 ani s-a petrecut o crima de neiertat impotriva lui Mihai Eminescu, Voievodul Limbii si Culturii Romane, mucenicul intemeietor de grai romanesc. De la moartea sa au aparut o serie de marturii, documente si rapoarte medicale din tara si din strainatate, toate semnate de savanti in medicina legala, cercetatori de elita, membri ai familiei poetului. Sunt aduse dovezi fara tagada si care vorbesc despre uciderea poetului prin tratamente exagerate cu injectii de mercur pentru diagnostice false. Abuzurile medicale si torturile la care a fost supus fara voia sa i-au adus moartea prematură si au aruncat dezonoarea asupra memoriei si spiritului sau cardinal. Mihai Eminescu este Crucifixul si Constelatia spiritualitatii romanesti, numele sau trebuie scos din mormant si pus curat in catapeteasma neamului pentru care a murit si a suferit un martiraj neomenesc. Amintesc ca Franta a procedat la fel cu trupul lui Napoleon Bonaparte, nefiind nici o impietate.
Excelenta, depun ca marturie a acestul Memoriu, – Mihai Eminescu, un Dumnezeu ranit -, cartea mea in care veti gasi documentele necesare deshumarii cat mai grabnice, apoi il vom aseza pe Mihai Eminescu in triumf in pamantul pe care l-a iubit micenicindu-l.
Excelenta, aveti aceasta datorie de onoare fata de dumneavoastra si fata de un adevar ingropat odata cu Mihai Eminescu”, a scris poetul în memoriul trimis catre Augustin Lazăr.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

SISTEMUL L-A FĂCUT CÂȘTIGĂTOR PE NICUȘOR DAN. EPILOG: MACRON ȘI-A FELICITAT SUPUSUL. GEORGE SIMION RECUNOAȘTE VICTORIA CONTRACANDIDATULUI SOROȘIST

Bomba de la Washington: "Lovitura de stat silențioasă data de UE în România prin instalarea lui Nicușor Dan. Întrebări pe care nicio democrație serioasă nu-și poate permite să le ignore"

ActiveNews cere RELUAREA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE. Surse: George Simion este adevăratul câștigător al Președinției! Ingerența serviciilor speciale ale Franței în procesul electoral din România impune ANULAREA ALEGERILOR. SUA au datoria să intervină

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Augustin Lazăr Laurian Stănchescu Mihai Eminescu
Subiecte: Moartea lui Mihai Eminescu
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)