Ședința de sâmbăta a Adunării a trecut fără să fi fost vorba de nota pe care guvernul umilirii naționale a adresat-o Vienei.

Pentru cel ce știe a preția lucrurile – nu vorbim aci de pahidermele bipede de la fel de fel de gazete, cari nu înțeleg nimic, nici de publicul mare, care nu cunoaște dicționarul propriu cu termenii căruia un popor se maltratează – dar, pentru cine știe apreția lucrurile, o formă mai servilă și mai înjosită decât aceea a scuzelor d-lui Stătescu nu se putea. „O neînțelegere !” strigă gazetele oficioase. Dar o neînțelegere se înlăturează nu prin scuze, ci prin o înțelegere. Forma unei înțelegeri, unei explicațiuni este cu totul alta decât cea impusă de cabinetul din Viena guvernului nostru.

Iată darul de Anul Nou pe cari d-nii Rosetti – Brătianu îl aduc țării. Se ‘ntâmpla pretutindenea ca, în ajunul zilei în care un an trece și altul vine în rotitoarea vremilor cale, oamenii între ei să-și adreseze dorințe reciproce, încurajându-și aspirațiunile pe viitor; copiii să fericească pe părinți, părinții pe copii. Poate muma Românie, această glorioasă și blândă mumă, să fi așteptat și ea de la copiii ei felicitări. dacă nu alta, dar cel puțin ca vecinic să rămâie numele ei sus ca și culmile munților, viața ei puternică ca a codrilor pururea verzi de brad.

Copiii ei? O mai fi având ea copii adevărați, sau tot ce furnică deasupra mulțimii e o adunătură de bastarzi suplantați adevăraților ei fii, fără umbră de simțire pentru onoarea și demnitatea țării? Bastarzi rahitici cari speculează numele și demnitatea patriei lor, mijlocitori ai rușinei între țară și străini!

Astfel cel întâi An Nou al noului regat primește în inventarul lui o umilire.

Ce-ar fi fost mai simplu în adevăr decât de-a evita cu totul o asemenea umilire, de-a nu pune în mesaj vorbe ce, fără nici un folos pentru cestiunea Dunării, să silească țara la îngenuncheare?

Abia ne iertăm iluzia de-a fi crezut că d. Brătianu voiește ceva cu acel mesaj. Ne-am convins că nu voia nimic, că nu avea îndărătul lui pe nimenea, că totul era o bravadă menită a-i susținea popularitatea și al cărei rezultat a fost de-a potricăli și mai mult numele său demult sfâșiat prin călătoria de la Livadia și cesiunea unei părți de țară.

Întrebându-ne cu mâna pe inimă care ministru ar fi putut în România să comită acel șir de inepții și de greșeli pe cari le-a comis d. Brătianu cu cameraderia sa politică și cu toate acestea să rămâie la putere? dacă un guvern, fie conservator, fie cum ar fi fost, ar fi cedat Basarabia stat-ar fi două zile la putere? Dacă unul ar fi adresat acele umilite scuze pe cari d. Stătescu le-a adresat Austriei, avut-ar-fi trei zile de trăit? De la un capăt la altul al țării presa roșie ar fi înfierat pe un asemenea guvern, ar fi ridicat ulița în contra lui, cu jalbe ‘n proțap, am fi văzut pe corifeii partidului împresurând palatul regal, amenințând cu pușcăria, cu moartea chiar pe un asemenea guvern.

Dar roșiii [liberalii - n.n.]au făcut aceste greșeli și roșiilor li-e permis orice. Și nu ne mirăm că li e permis. Ei au știut să ia țării orice mișcare neatârnată, au știut să prefacă încetul cu încetul listele de alegători în liste de funcționari plătiți, au știut să întindă sistemul corupției și cumpărării de voturi ca o mreajă de fier asupra țării întregi. Orice – ar gândi oamenii despre guvernul roșu, oricât l-ar desprețui în fundul inimei, ei sunt legați prin mii de interese create în mod factice de guvern și nu pot lucra altfel.

Dar dacă o țară se poate guverna astfel, dacă prin săturarea unor serii de interese private se poate amorți și paraliza bătaia liberă a inimei ei, dacă ‘n locul deliberării poate veni stupiditatea unei turme conduse de bunul plac a doi-trei oameni, la ce mai trebuie atunci Parlament, la ce alegeri? Toate lucrurile cîte se fac astăzi s-ar putea face fără aparatul costisitor al unor reprezentațiuni cari nu mai reprezintă nimic.

OPERA POLITICA

1 ianuarie – 31 decembrie 1881

TIMPUL, 22 decembrie 1881 [„ȘEDINȚA DE SÂMBĂTĂ A ADUNĂRII…”]

EDIȚIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIȚIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XII