Mihai Tîrnoveanu: De Ziua Sfintei Parascheva, apologia organizată a păcatului și ideologiei LGBT este o sfidare, o nemernicie fără margini

Autorizația ne-a fost dată de Constantin Brâncoveanu.
Întăriți de rugăciunile rostite împreună cu Frăția Ortodoxă la Izvor, am făcut mărturisirea noastră și la Piața Universității, mai apoi spre Victoriei, în fața coloanei lgbt, flancati puternic de jandarmerie care a urmărit grupul Mișcării Naționale încă de pornirea noastră din fața Parlamentului.
Toate străzile adiacente Pieței Universității erau păzite de forțele de ordine. Ne-am dispersat, apoi iar grupat, am mers mult pe căi ocolite, în cele din urmă prin str. Batiștei am ajuns lângă Teatrul Național. Ni s-a comunicat de către forțele de ordine că nu avem voie sa înaintăm deoarece Icoanele, inclusiv costumele naționale nu sunt acceptate de către organizatorii protestului LGBT în perimetrul lor! Am refuzat orice altercație cu jandarmii.
Obiectivul nostru nu a fost să intrăm în conflict nici cu ei și nici cu cei de la protest. Obiectivul nostru a fost ca de Sfânta Cuvioasă Parascheva să purtăm Icoanele Sfinte în București, inclusiv în Piața Universității, ca o mărturisire a noastră de români crestini ce suntem. Am afirmat valorile noastre, familia, asa cum a fost rânduită de Dumnezeu.
Ne-am pronunțat împotriva legalizării parteneriatelor civile între persoanele de același sex, împotriva ideologiei LGBT. Am considerat că în acesta zi Sfânta pentru noi, apologia organizată a păcatului este o sfidare, o nemernicie fără margini. De aceea am mers în fața acestei sfidari. Pentru asta am fost vânați, pentru asta am deranjat "liniștea publică" a corectitudinii politice cu icoane și rugăciuni. Autorizația nu ne-a dat-o Primăria Municipiului București. Am avut-o de la Constantin Brâncoveanu, așa cum bine a declarat Lucian Tudor în fața reporterilor. Autorizația de a purta Icoane oriunde și oricând o avem de la toți Sfinții noștri români care s-au jertfit pentru Hristos pe acest pământ cu numele de Grădina Maicii Domnului.
Adâncă recunoștință pentru toți românii prezenți!
Da, a fost greu, a fost obositor, am mers mulți kilometri pe jos, ne-au hăituit jandarmii...dar ce înseamnă "jertfa" asta față de adevărata jertfă a Sfinților? Nici măcar o fărâmă dintr-un fir de nisip. Atunci când ni se pare că ne este greu, să râdem frați și surori, căci orice greutate din aceste vremuri "ușoare" este o mică cale spre Mântuire și să o primim cu bucurie, căci nu suntem singuri, ne avem unul pe altul, suntem umăr la umăr în orice greutate și mai presus de toate îl avem cu noi pe Dumnezeu. Lăsați deznădejdea în urmă. Mergem înainte în pofida tuturor și pentru Biruința Neamului Românesc!
Bucurați-vă!
FOTO/VIDEO:







Adriana Stoicescu la Zicerea Zilei: "Istoria LGBT” a ajuns sa ne defineasca?
"Istoria LGBT” a ajuns sa ne defineasca?
Mortii Revolutiei se rasucesc in mormant.
Nici sa va scuipam nu mai meritati, dragi si "vigurosi” alesi ai norodului votant, asa cum ati facut voi cu obrazul Timisoarei”, a transmis judecătoarea Adriana Stoicescu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Adriana Stoicescu Mihai Tîrnoveanu
Locații: Iași
Organizații: Mișcarea Națională
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)