ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Povestea este următoarea: la o lună după Ziua Eroilor la Valea Uzului din iunie 2019, o fundație maghiară din Harghita îmi formulează plângere la CNCD, apoi la Poliția Brasov pentru incitare la ură, discriminare, având ca ”bază” ,,întreaga mea activitate” și 14 texte publicate de mine pe Fb. inclusiv un citat din Mihai Eminescu referitor la ,,Palatul de spume mincinoase” al imperiului austro-ungar.
 
CNCD în fața acestei plângeri s-a spălat atunci pe mâini, după ce a văzut pe viu solidaritatea omenilor pentru adevăr și dreptate, pasând ”elegant” dosarul în justiție. Curtea de Apel Mureș a judecat pe fond ”fapta” în 2020, considerându-mă nevinovat. Fundația maghiară face recurs la Înalta Curte de Casație si Justiție, iar aceasta, acum, în loc să închidă chestiunea, întoarce din nou dosarul la CNCD, obligând prin decizie judecătorească definitivă instituția respectivă să dea un verdict pe fond.

Cele 14 texte publicate pe fostul cont de Fb cu numele meu real de Mihai Tîrnoveanu, sters definitiv de cenzură, se refereau la Valea Uzului, Codul Administrativ UMDR-PSD, maghiarizarea din Transilvania si Bacău. Astept cu nerăbdare din nou citația de la CNCD pentru a le spune din nou, adevărul în față comisarilor corectitudinii politice! Tovarăși, chiar vă îndemn, aveți curajul de a judeca pe fond dosarul! Astept replica voastră dată lui Mihai Eminescu și bineînteles vreau să aflu cum interpretați voi expresia incriminată de reclamantul meu din Harghita, de care nu mă voi dezice niciodatată: Merg cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!