Mihai Tîrnoveanu: Noi avem o Istorie de Glorie și Libertate! 5000 de oameni la Universitate de 1 Decembrie, pentru Libertatea Națională!
Înțelegeți, voi, neamuri străine și vă plecați, în fața voinței românilor! Analizați prin toate canalele voastre, că este pentru prima dată când poporul s-a organizat fără oficialități în București, pentru a cinsti Ziua Națională.
A fost un Manifest de Luptă împotriva tuturor celor care ne pun lanțul dictaturii pe soarta noastră de români. Înțelegeți, voi, neamuri străine, că în România, nu circulăm cu niciun fel de pașaport, nici covid, nici de corectitudine politică, nici roz, nici roșu, de niciun fel!
A fost o organizare exemplară, efectuată de Calea Neamului, Starea de Libertate, Neamunit, Grupul NOI, Legitimă Apărare, sustinută de Alianta Părintilor, Aurelian, Bucovina Profundă de la Suceava, prin Mircea Pușcașu și Dumitru Bălan, într-un mare Duh românesc. Am fost reprezentativi pentru întreaga țară, căci cei 5000 de români s-au adunat la Universitate din toate Provinciile Istorice, din zeci de orașe si sate, de pe întreg cuprinsul României. Este în primul rând meritul lor!
150 de tineri au urcat pe scenă pentru a cânta Libertatea istorică de a fi români, din Moinești, corul Resurrectio, Valea Mare, Dobârlău, Zagon, jud. Covasna. Voi, politrucilor, trădătorilor, vânzătorilor de libertate, voi, ce aveți? Peste toată dictatura voastră, peste toată propaganda voastră, peste toată minciuna voastră, prin care ne-ați dat bogățiile noastre, ale poporului în mâna străinilor, prin care ne vindeți bucată cu bucată libertatea noastră, se ridică o Credință, un Steag și un Sânge, din mormintele alor noștri, care strigă un singur cuvânt: LIBERTATE!
Se ridică glasul unui General, în toată puterea cuvântului, al Domnului General Radu Theodoru, care vă spulberă întreaga voastră șandrama comunistă, internaționalistă, prin rostirea Adevărului. Luați aminte, Țăranii în Opinci Militare și Generalii lor nu au murit! Luați aminte, Sfinții, Martirii și Luptătorii Vremurilor Românești nu au murit. Nimic din ce este românesc nu piere, toată esența aceasta nemuritoare este Prezentă și este contra voastră. Fiecare verigă de lanț pe gâtul nostru se va întoarce înzecit împotriva voastră. resursele voastre materiale, oricât de mari ar fi, sunt cu mult mai puține decât resursele noastre sufletești. Toate rapoartele voastre care vă spun că ne certăm noi între noi, că suntem dezbinați, toate săgețile si fantomele voastre care lucrează la dezbinare si care denigrează în stânga și-n dreapta, vor cădea, căci, în acțiune, vrem nu vrem, vom fi întotdeauna uniți. Vocile care proclamă deznădejdea se vor pierde în Nădejde. cei care dărâmă miturile Istoriei vor fi uitați de Istorie. Cei care lucrează pentru străini, indiferent pentru care străini, vor rămâne în cele din urmă cu ei, cu străinii si vor boci pe la ușile diverselor ambasade. Voi ce aveți? Niste papagali sinistri și ridicoli care repetă "aria minciunii" la nesfârșit? Voi ce aveți? Tinichele în piepturile voastre seci? Voi ce aveți cu adevărat?
Noi avem cateva mii de ani de Luptă în care ne-am călit în trudă și jertfă. Avem cateva mii de ani în spate, în care am învățat că suntem într-o continuă generație de luptă. De aceea nu vom dispărea.
Românii se ridică, oricât de greu ar fi, se ridică împotriva voastră, se ridică pentru România! 5000 de oameni de 1 Decembrie în centrul Capitalei, spuneti drept, v-ati fi imaginat lucrul acesta?
Noi mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!


Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
ARAFAT: Trebuie tăiat microfonul tuturor celor care nu susțin vaccinarea. Nou derapaj grav împotriva legii supreme a statului, a drepturilor omului și legilor fundamentale ale Uniunii Europene. Nu mă oprește pe mine Constituția României 2
O HARTĂ A NEGOCIERILOR CU UCRAINA cu teritoriile care urmează să fie retrocedate României, Ungariei și Poloniei
Canada conectează conturile bancare ale cetățenilor la scorul de credit social – Datele vor valora mai mult decât aurul pe măsură ce avansăm către o societate fără numerar
CCR a fost somat și AUR ne-a scăpat de Schwartz și Săftoiu, directorii ilegali ai Radioului și Televiziunii naționale instalați de USR și PNL. L-au înjurat pe Patriarhul Daniel, l-au denigrat pe Călin Georgescu și au infestat poporul 127 de zile
DRONA, MAȘINA ALBĂ ȘI CIOBANUL - Cea mai importantă observație a ciobanului care a găsit drona de la Vaslui, ignorată de toată presa: Cine a fost mai întâi - mașina albă sau drona care bâzâia? - VIDEO
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
Recomandările noastre
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Știri
Locații: București Piața Universității
Subiecte: dreptul de a protesta Istoria României
Organizații: Asociația Calea Neamului Asociatia NEAMUNIT
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)