Mii de oameni la slujba impresionantă de Înviere susținută de PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Mănăstirea Comana, cu un ales sobor de preoți și diaconi: ”Hristos a înviat! Să-I mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Domnului!” - FOTO/VIDEO
În noaptea Sfintelor Paști, mii de credincioși au participat la o impresionană slujbă de Înviere oficiată de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcop al Giurgiului, la Mănăstirea Comana, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
La miezul nopții, credincioșii s-au adunat în număr mare în spațiul special amenajat din curtea mănăstirii pentru a primi Lumina Sfântă a Învierii lui Hristos, adusă de la Ierusalim, moment trăit cu profundă emoție și evlavie, transmite Adevărul Bisericii.
Sfânta Liturghie și închinarea la sfintele odoare
După momentul împărtășirii cu Sfânta Lumină, ierarhul a săvârșit
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a
voievodalei Mănăstiri Comana.
Credincioșii au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, precum și la icoana Sfântului Ierarh Nicolae, ferecată în argint, păstrate în biserica mănăstirii.
Aprecieri pentru activitatea pastorală
În cadrul slujbei, PS Ambrozie l-a felicitat pe părintele arhimandrit Mihail Muscariu, exarhul mănăstirilor din eparhie și stareț al Mănăstirii Comana, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată.
La rândul său, părintele stareț a mulțumit pentru grija și dragostea cu care Chiriarhul sprijină această veche vatră monahală din județul Giurgiu.
Mesajul adresat credincioșilor
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a îndemnat credincioșii să
trăiască zilele Sfintelor Paști în pace și bucurie, potrivit tradiției,
oferindu-le icoane cu scena Învierii Domnului și Pastorala de Paști.
În cuvântul adresat celor prezenți, PS Ambrozie a subliniat importanța jertfei duhovnicești și a pregătirii pentru întâlnirea cu Hristos Cel Înviat:
„Hristos a înviat!
Se cade să-I mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Domnului că ne-am învrednicit ca, după această lungă perioadă a Postului Mare, după participarea la sfintele slujbe, fiecare după măsura credinței și evlaviei, ostenindu-ne și apropiindu-ne de Dumnezeu, să ajungem la sfânta și slăvita zi a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Se cade, totodată, să mulțumim și părinților din mănăstire, care s-au nevoit și s-au ostenit să ne primească pe noi, pelerinii, pe dumneavoastră, pe fiecare în parte, la această minunată slujbă din noaptea Învierii.
Să fiți sănătoși și să aveți parte de bucurii duhovnicești alături de familiile dumneavoastră.”
Fotografii care au surprins frumusețea slujbei de Înviere au fost publicate de Sfânta Mănăstire Comana și de Episcopia Giurgiului în două Albume Foto:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Cine se joacă cu robinetele Dunării? Imagini contradictorii din avalul Dunării: VIDEO cu ape normale, FOTO cu ape secate
E așa de ”SECETĂ” pe Dunăre încât au apărut și DELFINII - VIDEO superb de azi, 2 August 2026! Sute de români contrazic cu filmări pe internet propaganda oficială cu SECAREA DUNĂRII. Care este adevărul? - FOTO/VIDEO
LIVE VIDEO de la OTV: Călin Georgescu după aproape 7 ore la Înalta Curte: ”În fața tuturor actelor antiromânești din această țară, rețineți: Dumnezeu nu se lasă niciodata batjocorit!”. Jurnaliștii și susținătorii entuziaști au așteptat în caniculă decizia
Cătălin Avramescu săltat de mascați pentru PORNOGRAFIE INFANTILĂ cu fiica lui! Anti-georgistul, soroșistul și expertul în canibalism, director la Academie și fost consilier prezidențial, reclamat de fosta soție și pentru nenumărate acte de violență fizică
Ce a descoperit Silviu Gurlui după ce a urmărit Dunărea de la izvor până în România: Anomalia de 1.000 de metri cubi pe secundă de la graniță
Diana Șoșoacă sau Ferească Dumnezeu!
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Secțiuni: Biserica Cultură Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Arhimandrit Mihail Muscariu PS Ambrozie
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)