Miliția presei vrea să rupă rândurile: incită la TURNĂTORIE și escaladare a tensiunilor

Românii ies pașnic în stradă pe 20 martie pentru a protesta împotriva restricțiilor, a măștilor, a obligativității vaccinării și a stării de urgență în sine. Prin aceasta, ei continuă protestul început pe 7 martie, alăturându-se, totodată, mișcării mondiale pentru Libertate, care are loc astăzi în peste 40 de state de pe Glob. Se pare că cei aproape zece mii de protestatari pașnici din apropierea Parlamentului, în urmă cu două săptămâni, reflectați și de presa străină, au deranjat anumite cercuri de interese. Care nu se mulțumesc cu o amendă cât salariul pe 3-4 luni, aplicată organizatorului. De la ducerea în derizoriu prin amplificarea numărului protestelor și până la o posibilă escaladare a tensiunilor, totul este posibil.
Semnale ciudate nu contenesc să apară din media aservită, pentru a intimida protestatarii. Dacă pe 7 martie ziarul „Adevărul” îi învăța pe cetățeni unde pot să-i reclame pe protestatarii care nu poartă mască la un protest anti-mască, pe 19 martie Jandarmeria București a dat un comunicat prin care atenționa că, în condițiile „stării de alertă” prelungite din pix de Guvern la fiecare 15 ale lunii, prezența la protest este limitată la 100 de persoane. Cine a stabilit acest număr, bazându-se pe ce criteriu științific, ce legătură are acest număr cu precauția de a nu răspândi virusul într-un spațiu suficient de larg precum Piața Universității? Nu a stat nimeni să explice. Unde-i lege, nu-i tocmeală, deși legea nu e lege, ci hotărâre de guvern. Cert e că jandarmii dau amenzi în baza ei.
„În situația în care participați la astfel de manifestații desfășurate în spațiul public, pentru siguranța și sănătatea dumneavoastră, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele recomandări:
Din motive de sănătate publică, păstrați distanța fizică față de celelalte persoane și purtați în mod corespunzător masca sanitară de protecție.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a adunărilor publice, trebuie să manifestați pașnic și civilizat, să vă delimitați de persoane care tulbură ordinea publică sau incită la violență și să semnalați jandarmilor prezența în zonă a unor astfel de persoane.
Reamintim că, pe timpul stării de alertă, conform legii, numărul participanților la mitinguri sau demonstrații trebuie să fie de maximum 100 de persoane.
Organizatorii acestor adunări publice au obligațiile legale de a respecta locul și intervalul orar de desfășurare a activităților, precum și celelalte norme de protecție sanitară colectivă, în contextul epidemiologic actual”, a transmis DGJMP.
Comunicatul de vineri al Jandarmeriei, de altfel echilibrat, a dat avânt unor ziare din „presa miluită” de guvern, după ce ne-au mai înfricoșat o dată cu 6096 (sic!) de cazuri noi la ATI, să trimită notificări cu fraza „Jandarmii rup rândurile” încă din dimineața zilei de sâmbătă, când nici unul dintre cele 4 proteste anunțate în București nu începuse. Ni se pregătește un 10 August fără „Rezist”? Sau e doar imaginația înfierbântată a unor redactori îndoctrinați, care suferă la gândul că niște „iresponsabili” ies să „conteste măsurile” întru apărarea cărora guvernul a dat zeci de milioane de lei presei înscrise pe lista rușinii?
Ceea ce se va întâmpla în următoarele ore ne va da răspunsul. Până atunci, nu putem să nu remarcăm ticăloșia unei părți covârșitoare a presei „libere”, devenite din 2020 presă de stat, care apără guvernanții în loc să apere cetățenii. „Câinele de pază al democrației” s-a transformat, pe nesimțite, în câinele de pază al dictaturii. Ion Cristoiu remarca în „Jurnalul meu video” de joi seară decăderea la care a ajuns „presa miluită” în anul care s-a scurs de la declararea primei stări de urgență pandemice în România.
„Unde ați mai pomenit ca presa să fie delatoare? Presa să spună „cum, bă, ăla nu poartă mască? ăla s-a dus la petrecere”? Păi cum, presa trebuie să fie câinele de pază al puterii, nu al celor asupra cărora (se răsfrâng deciziile puterii - n.r.), pentru că oricum puterea nu te lasă să faci o petrecere sau te ține în casă! Atunci vine presa și zice: foarte bine că te-a ținut în casă și tu ai ieșit din casă și eu te denunț! Asta mai e presă?”, se întreabă, retoric, gazetarul Ion Cristoiu, în pastila video de joi seară.
Cert este că dezbinarea și învrăjbirile, exersate în ultimii șapte ani de-acasă, sunt aplicate cu succes în 2021 sub pretextul luptei împotriva co...vidului, împărțindu-i pe români în vacciniști și „teroriști”, în „responsabili” mascați și „zădărnicitori” ai binelui public, în „eroi” ai conformismului și contestatari ai legiferării absurdului. Cum nu ne-am învățat lecția în ultimii ani, nu ne-o învățăm nici acuma, pentru că ne place mai degrabă să ne aruncăm în siajul urii decât să ne uităm în ochii celuilalt și să găsim o cale de a ne uni împotriva dușmanului comun. Care nu este „celălalt”, ci sunt „ăia” ce ne vor stăpâni și pe unii, și pe alții, spre paguba tuturor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)