ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Câteva precizări

Înainte de a continua cu ceea ce îmi propusesem, simt nevoia, stimulată de unele comentarii de până acum, să fac câteva precizări lămuritoare.

După cum arată și titlul acestei analize – în care titlurile episoadele trebuie asimilate celor ale unor capitole – ea nu are ca obiect jelania după fosta Iugoslavie – un stat, după cum amintesc respectivii comentatori, artificial, nici ridicarea sârbilor pe un piedestal dedicat angelismului – au și ei partea lor de vină în cele întâmplate – ci decelarea strategiilor, taticilor, mecanismelor care au acționat pentru dezmembrarea statului federal în scopul colonizării regiunii. O mare parte dintre aceste  strategii, tactici, meanisme fuseseră folosite în multe alte intervenții militare americane, o altă parte au fost nou folosite după anul 1990. Odată identificate, ele pot fi recunoscute în orice alte acțiuni similare. Ca de exemplu, în Ucraina, acesta fiind unul dintre motivele care au stat la baza abordării acestui subiect, dar, după cum voi arăta, nu singurul.

Un alt obiectiv al analizei este identificarea efectelor, a urmărilor războiului împotriva Iugoslaviei, dintre care unele, extrem de importante pentru tot ceea ce s-a întâmplat ulterior, sunt specifice legate de acest moment istoric.

Politica minciunii și a urii. Câteva caracteristici ale politicii externe americane.

Pentru a evita alte neînțelegri și a lămuri mai bine care este subiectul ce ne interesează în această analiză, voi mai face un ocol pentru o scurtă radiografie a politicii externe americane, care, de la dobândirea independenței și până astăzi, cu excepția cumpărării unor teritorii, a rămas  aceeași : impunerea prin forță.

O primă caracteristică a politicii americane este minciuna. Atunci când e vorba de interesele americane (vorbind despre interesele americane vorbim de fapt despre intersele celor care conduc în realitate statul și politica acestuia) morala, etica, adevărul nu mai au loc. Nicio minciună, oricât de mizerabilă, ticăloasă și criminală nu e prea mare sau de prisos; nicio însenare care poate aduce beneficii nu e lăsată neactivată. Minciuna cu fețele sale  propaganda, dezinformarea, înșelătoria, mistificarea, manipularea, prefăcătoria sunt ingredientele realității politice americane în exterior (dar și, după cum voi arăta, în interior).

Nicio lovitură de stat pe care SUA au orchestrat-o sau sprijinit-o, nicio represiune pe care au alimentat-o, nicio intervenție, niciun război pe care l-au pornit nu a avut nici cea mai mică legătură cu motivele invocate.  Întreaga realitate oficială a politicii externe americane este contrafăcută în proporție de 1000 la sută.

O a doua caracteristică a politicii externe americane este lipsa oricărei dimensiuni umane, a oricărei considerații pentru, pe de o parte, oameni, popoare, state, pe de alta, pentru democrație, drepturile omului, dreptate, corectitudine, justiție, echitate, acestea din urmă devenind doar elemente de retorică golite de conținut, folosite pentru a justifica atingerea intereselor foarte concrete de dominație și exploatare.

A treia caracteristică este uni-dimensionalitatea ei militară. SUA nu au fost și nu sunt interesate în abordarea diplomatică, în discuții și negocieri reale, în luarea în considerare a existenței unui interlocutor  cu opiniile, cerințele, interesele sale. Ceea ce contează este numai interesul american care poate fi cel mai bine pus în practică prin puterea militară, adică prin amenințare, teamă, agresiune mascată sau fățișă. De aici și calitatea deosebit de slabă a diplomaților americani, compensată cu proceduri bine stabilite în laboratoarele CIA sau ale Departamentului de Stat, cu aroganță, lipsă de maniere și de bun simț. Nu reamintesc aici decât episodul, care cumulează toate elementele din fraza anterioară, în care ambasadorul Klemm s-a pozat cu steagul ținutului secuiesc.

O a patra caracteristică este ura: stimularea, alimentarea, amplificarea până la paroxism a urii; a urii împotriva personajelor sau popoarelor care trebuie supuse, pedepsite, decimate, masacrate; ura dintre diversele componente etnice, sociale, religioase etc ale unei societăți, ale unui stat, ale unei regiuni. O ură care devorează, dizolvă, distruge totul în calea ei, mai corozivă decât orice produs chimic, care nu se stinge nici după zeci de ani, care trezește în oameni părți atât de rele, atât de crude și iraționale, încât acești devin neoameni, dușmani ai oamenilor, exterminatori ai acestora.

În concluzie, America funcționează ca un organism uriaș care, pentru a-și potoli foamea, dacă victima nu se predă de bună voie pentru a fi parazitată până la anihilare, prinde,  rupe, ucide și își devorează prada cu forța.

Acest tip de politică este desprinsă direct din lumea anti-utopiei lui Orwell, 1984, în care Ministerul adevărului produce minciuni, Ministerul iubirii torturează oamenii, Ministerul păcii produce războaie; le-am putea adăuga Ministerul vieții, care se ocupă de omorârea oamenilor pe ansamblu.  Din păcate, din câte se vede, avertizmentul lui, sau al lui Huxley (The Brave New World), nu ne-a fost de folos.

Există sute de cărți scrise de autori americani care, atât dinspre stânga cât și dinspre dreapta, evidențiază caracteristicile de mai sus ale politicii externe americane. Există mii de analize, articole care fac același lucru. Dar pentru a-mi susține  afirmațiile anterioare, vă voi prezenta mărturii despre faptul și în politica internă se întâmplă aceleași lucruri. Și dacă cu propriul popor procedează astfel, nu mai e loc de nicio îndoială că, cel puțin, la fel se poartă cu alte popoare.

Politica Minciunii este prima carte care arată cum minciunile și înșelătoriile guvernului, ascunderea oficială a adevărului și folosirea greșită a puterii au dus la eroziune încrederii poporului în guvernanții săi – poate singura cea mai importantă dezvoltare în America anilor din urmă. – din recenzia cărții The Politics of Lying: Government Deception, Secrecy, and Power scrisă de David Wise în… 1973 (!).

În peisajul politic american curent, adevărul nu este numai denaturat sau falsificat; el este batjocorit pe față…. Minciuna ca bun simț și înșelătoria ca politică obișnuită formează un cuplu care golește politica și autoritatea de orice substanță și alimentează un stat corporatist și o cultură militarizată în care temele discernământului, considerației, moralității și compasiunii par să dispară din perspectiva publică… Dincolo de dezinformare și de prefăcătorie, politica minciunii și cultura înșelătoriei susțin și amplifică retorica fricii pentru a manipula publicul într-o stare de dependență politică servilă și sprijin ideologic necondiționat. (Henry A. Giroux The Politics of Lying and the Culture of Deceit in Obama’s America: The Rule of Damaged Politics)

Politica minciunii merge mână în mână cu cea  a urii, prima fiind folosită pentru inițierea și combustia celeilalte. Iar rezultatul combinației este moartea, distrugerea, jaful. Toate acestea au fost pe larg aplicate în Iugoslavia, apoi în Irak, Siria, Libia și Ucraina, locul care ne interesează și la care vrem să ajungem cu analiza. Dar până atunci, voi exemplifica în episodul viitor folosirea minciunii și a urii în războiul din Balcani.

 
VA URMA.

Acest articol a apărut inițial aici.