ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cazul „Cumințenia Pământului” nu este unul de genul „acum ori niciodată” iar statul român nu a renunțat la intenția de a-și exercita dreptul de preempțiune asupra operei, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu.

„Unul dintre lucrurile incorecte care s-au spus de-a lungul campaniei de anul trecut e acum ori niciodată. Toată campania a fost tezistă. Nu e acum ori niciodată. Ori de câte ori Cumințenia Pământului va fi scoasă la licitație, la vânzare, statul român își poate exercita din nou dreptul de preempțiune. Statul nu renunță. În termenii însă pe care îi agreează cu moștenitorii”, a adăugat Vulpescu, preluat de Agerpres.

Vulpescu a subliniat că statul nu a renunțat la ideea achiziției operei.

„N-am renunțat. Dar nu oricum”, a subliniat el.

Marți, Camera Deputaților a respins ordonanțele de urgență ale Guvernului 10/2016 și 19/2016 referitoare la achiziționarea sculpturii lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului", adoptând, însă, un amendament care permite celor care au făcut donații să-și recupereze banii.

Sculptura a fost evaluată la circa 20 de milioane de euro.