Ministrul Educației: Sunt șanse mici ca școala să înceapă în regim normal din toamnă. Nu e cazul de situație normală. Unii elevi vor fi la școală, unii vor studia online

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, luni, la Digi 24, că sunt șanse mici ca școala să înceapă în regim normal din toamnă. Anisie susține că situația actuală nu permite ca toți elevii să fie aduși în clase și precizează că vor fi luate în calcul toate scenariile, inclusiv cel al învățământului desfășurat exclusiv în online, transmite news.ro.
”Am analizat modalitățile în care am putea redeschide unitățile de învățământ începând cu 2020 – 2021. Toate scenariile pe care le avem țin cont de recomandările Ministerului Sănătății. Cel mai bun scenariu va fi acela în care elevii, unii vor fi la școală și alții vor urmări cursurile în sistem online, urmând să facă rocada în funcție de situația epidemiologică”, a declarat ministrul.
Conform lui Anisie, unul dintre scenariile luate în calcul era să înceapă școala normal, ”dar nu e cazul de situație normală”, iar dacă va fi din ce în ce mai rău mai rău, să continue învățarea online.
Referitor la nemulțumirile exprimate de elevi în legătură cu educația online, ministrul a declarat că vor fi organizate cursuri de formare pentru profesori, ”pentru a îmbunătăți ceea ce s-a făcut”.
O petiție online lansată zilele trecute, și care a adunat deja peste 5.000 de semnături, cere redeschiderea școlilor și stoparea așa-zisei „școli online”. Semnatarii petiției explică, cu argumente, de ce școala online” este un pseudo-act educațional, considerând că folosirea în exces a tehnologiei nu aduce niciun plus educației, ba chiar îi dăunează.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Monica Anisie
Subiecte: Deschiderea școlilor Școala online
Organizații: Ministerul Educației Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)