Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu (USR), contestat de Radu Zlati, fost consilier PNL al Educației, în privința diplomei de studii superioare. CONTROVERSA CONTINUĂ
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu (USR), a fost acuzat de fostul deputat PNL Radu Zlati că nu este licențiat al Universității din Viena și că nu ar avea nici masteratul, potrivit EVZ.ro.
„Vlad Voiculescu – Omul și-a schimbat CV-ul. Acum pare mai apropiat de realitate. Dar care realitate este cea reală? Din captură nu mai reiese că ar fi licențiat al WU (n.r. – Universität Wien) ci doar că a urmat niște cursuri; nici că ar avea masterat, ci doar că a urmat un curs de 1 an (masteratul conform Bologna este de doi ani!) numit exat așa – „Masterat”.
Pentru unii din Est (asta îmi aduce aminte asta de felul cum livrau universitățile franceze în perioada interbelică, diplome și doctorate «bonne pour l’Orient»)
P.S.: Recunosc, sunt rău. Dar tot răul este spre bine – poate așa se întărește Coaliția!” a scris Radu Zlati, vineri, pe Facebook.
Radu Zlati a fost consilier al președintelui interimar Crin Antonescu în domeniul Educației, în 2012, deci cunoaște foarte bine situația atestatelor. În același an, el a fost și consilierul ministrului Educației, Ecaterina Andronescu. În decembrie 2012 a fost ales ca deputat PNL al colegiului uninominal Gherla, județul Cluj.
Postarea lui Radu Zlati vine ca reacție la felul în care Vlad Voiculescu a răspuns celor care îl acuzau că nu are studii superioare. Ministrul Sănătății publicase marți seara niște facsimile care nu dovedesc însă că a îndeplinit toate criteriile pentru obținerea masterului.
Dezbaterea rămâne controversată. Ne propunem să o lămurim într-un articol edificator din ediția ActiveNews de mâine. Până atunci vă recomandăm cele patru articole relaționate acestui material-semnal.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
ACTUALIZARE: VIOLENȚE ORGANIZATE DE PROVOCATORI ȘI REPRESALII ALE JANDARMERIEI. ZIARISTĂ AGRESATĂ - CIOBANII GAZAȚI! 24 de persoane rănite. George Simion îndeamnă la calm și avertizează asupra provocărilor. APEL NAȚIONAL
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
Cine erau cei cinci israelieni care dansau de bucurie la căderea turnurilor gemene - Teoria Conspirației și Documentele FBI după 25 de ani
Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Raportările privind vătămările provocate de vaccinurile COVID în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au crescut cu mai mult de trei ori în decurs de o săptămână, arată datele VAERS
Recomandările noastre
Persoane: Ecaterina Andronescu Radu Zlati Vlad Voiculescu
Subiecte: impostură studii superioare
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)