Ministrul Sănătății a anunțat, ieșind de la Senat, că starea de alertă va fi prelungită, iar asimptomaticii vor fi internați două zile și se vor izola apoi la domiciliu restul de până la 14 zile

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat marți, după ce a părăsit sala de ședință a Senatului, unde Legea carantinării se afla în dezbatere, că starea de alertă va fi prelungită. De asemenea, asimptomaticii vor fi internați timp de 48 de ore, după care vor putea fi izolați la domiciliu până la 14 zile, a declarat Nelu Tătaru, citat de Mediafax. Ministrul Sănătății a mai spus că fiecare pacient va avea dreptul de a refuza tratamentul.
„Am participat la ședința Comisiei juridice, am adus argumentele ministerului și ale mele, ca profesionist. Sper ca în continuarea ședinței și votul care va urma să meargă pe același parcurs pe care l-am discutat, având în vedere carantina, izolarea, internarea în spitale. Internarea asimptomaticilor cu evaluare în maxim 48 de ore și decizia de izolare până la 14 zile, dacă ne referim la COVID. Iar pentru cei care sunt simptomatici, în funcție de simptomatologie, ei vor urma internarea în spital până la ameliorare, cu condiția că dacă este mai devreme decât cele 14 zile, să meargă în izolare până la cele 14 zile”, a mai spus ministrul Sănătății.
Nelu Tătaru a precizat că starea de alertă va fi prelungită.
Cu toate acestea, articolul 4 (alineatul 1) din legea 55/2020 prevede că „Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne”.
Starea de alertă a fost instituită pe 18 mai 2020 și prelungită cu 30 de zile pe data de 17 iunie.
Pe 25 iunie, Curtea Constituțională a României, la sesizarea Avocatului Poporului, a decis că instituirea carantinării persoanelor prin ordin al ministrului Sănătății e neconstituțională, iar starea de alertă poate fi prelungită de Guvern fără încuviințarea Parlamentului.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ce conțin Documentele Pfizer? Dr. Naomi Wolf prezintă: "Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri" - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Inteligența Artificială poate transforma routerele Wi-Fi în „camere” care pot vedea oamenii chiar și prin pereți - VIDEO

Guvernul Regatului Unit recunoaște că dârele chemtrails sunt reale

Olivia Steer: Și eu mi-am pus problema că dîrele albe din urma avioanelor ar fi fum de motor. Dar nu era “fum de motor”, ci cu totul altceva. Ce? Nu știu

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Persoane: Nelu Tătaru
Locații: București
Organizații: Avocatul Poporului Curtea Constituțională a României (CCR) Guvernul României Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Ministerul Sănătății Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)