În plin scandal, ministrul Victor Costache a finalizat ordonanța de urgență prin care se permite accesarea serviciilor din partea spitalelor private la programele naționale de sănătate ale CNAS , scrie Q Magazine.

O ordonanță de urgență controversată care ajunge pe masa guvernului deși nu a fost respectat termenul legal privind durata menținerii unui act normativ în transparență decizională și fără a da dreptul la dezbatere publică a acestei ordonanțe.
 
Ordonanța a fost criticată atât de Avocatul Poporului, cât și de sindicate, care trag un semnal de alarmă cu privire la finanțarea profitului unor entități private cu bani publici.


„Este un proiect de ordonanță de urgență care modifică legislația în domeniul Sănătății, care, ca și principală reglementare, practic, permite accesul nediscriminator al cetățenilor la serviciile de sănătate, finanțate din programele de sănătate ale Casei, care, practic, permite ca cetățenii să acceseze servicii din partea spitalelor private. În condițiile în care proiectul de ordonanță are toate avizele, cu siguranță va fi pe ordinea de zi a Guvernului”, a declarat Ludovic Orban, întrebat dacă proiectul de OUG va fi aprobat astăzi de Guvern.

Într-un comentariu postat săptămâna trecută, site-ul Europaliberă.org arăta că OUG publicată spre consultare de ministrul Sănătății nu este un început, ci o consecință a politicii guvernului Orban.

Proiectul de ordonanță de urgență care permite accesul nelimitat al spitalelor private la decontări din banii publici ai programelor naționale de sănătate nu este nici o reformă majoră, nici o măsură gândită pentru pacienți, cel puțin nu cum este definit un pacient în sistemul actual, scria sursa citată.

„Potențiala schimbare este doar un rezultat direct al felului în care Victor Costache – împreună cu guvernul Ludovic Orban – au ales să împartă funcțiile în sistemul sanitar. 

  • Astfel: Ministrul Victor Costache, născut la Iași, este fost director medical al clinicii private Polisano din Sibiu

  • Adela Cojan, președintele CNAS, este fost director executiv al Polisano din Sibiu

  • Horațiu Moldovan, secretar de stat în minister, vine din spitalul privat Sanador

Potrivit Europa Liberpă, dacă analizăm o comisie consultativă a Ministerului Sănătății, să zicem cea de chirurgie oncologică – pentru că oncologia este un program național –, se pot observa următoarele:

  • Președintele comisiei, Dr. Liviu Bosînceanu, vine de la clinica privată Polisano
  • Șeful de lucrări, Dr. Claudiu Matei, vine de la clinica privată Polisano
  • Prof. Univ. Dr. Florin Cătălin Cîrstoiu vine de la spitalul privat Regina Maria
  • Dr. Nicolae Ioanid vine de la spitalul privat Arcadia, din Iași.

Cu alte cuvinte, executivul Orban a ales ca politica publică a unui sistem social de sănătate să fie dirijată și consiliată de foști sau actuali angajați din sistemul de clinici și spitale private, proiectate să obțină profit Este greu de înțeles cum această practică nu constituie un conflict de interese.

O altă concluzie a analizei este că aceea că spitalele publice riscă să rămână fără bani la plata salariilor sau a materialelor sanitare dacă li se reduc veniturile prin migrația excesivă a fondurilor din programele naționale de la public la privat, conform OUG.