Ministrul de Finanțe susține că transferul plății contribuțiilor de la angajator la angajat e o măsură „benefică pentru cetățeni”. Mișa: Multinaționalele trebuie să plătească taxe la fel ca în celelalte țări

Măsurile de modificare a Codului fiscal sunt benefice atât pentru companii, cât și pentru cetățeni, în condițiile în care vor duce la scăderea contribuțiilor sociale de la 39,25% la 37,25%, scăderea numărului de contribuții aflate în sarcina angajatorului de la nouă la trei și la reducerea birocrației, angajatorul va răspunde penal în cazul în care va reține contribuțiile sociale din salariul brut și nu le va plăti către stat, iar multinaționalele vor trebui să plătească taxe și impozite în România la fel ca în celelalte țări, a declarat miercuri ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, în cadrul unei conferințe de presă.
Guvernul a adoptat miercuri OUG privind Codul Fiscal, într-o ședință care s-a desfășurat în timp ce, în Piața Victoriei, câteva sute de persoane protestau față de măsurile care vor fi introduse astfel, în principal față de transferul plății contribuțiilor de la angajator la angajat. Premierul Mihai Tudose a spus, la începutul ședinței din Guvern, că este ”o inflamare excesivă” a opiniei publice, el susținând că măsurile privind externalizarea profitului ”au inflamat niște multinaționale”.
Ministrul a ținut să transmită un mesaj companiilor multinaționale care activează în România, avertizând că acestea vor trebui să-și plătească taxele la fel ca în alte țări.
”Le spun companiilor multinaționale, care încearcă să evite plata impozitelor și taxelor, că vor trebui să respecte Romania și să plăteasca aceste impozite și taxe la fel ca în celelalte țări”, a afirmat Mișa.
Mișa a subliniat că aceste măsuri sunt benefice atât pentru cetățeni, cât și pentru companii.
”Aceste măsuri sunt beneficie și pentru cetățeni și pentru companii. (...) Se realizează o scădere a contribuțiilor sociale de la 39,25% în prezent la 37,25% începând din 2018”, a afirmat Mișa.
El a subliniat că vor scăderea numărului contribuțiilor sociale aflate în sarcina angajatorului, de la nouă la trei în 2018. Mișa a spus că vor crește contribuțiile pentru Pilonul I de pensii, în cazul unui salariu mediu, de la 706 lei la 849 lei. În plus, impunerea unui impozit de 1% din cifra de afaceri, în cazul companiilor cu afaceri anuale de sub un milion de euro, va reduce birocrația.
”Trecerea de la un impozit de 16% din venit la 1% din cifra de afaceri va simplifica mult partea contabilă, de aceea am extins măsura pentru companiile cu afaceri anuale mai mici de un milion de euro”, a afirmat Mișa.
Ministrul a avertizat totodată că va fi introdusă o nouă prevedere prin care angajatorul va răspunde penal în cazul în care va reține contribuțiile sociale din salariul brut și nu le va plăti către stat.
Calculele arată că salariul mediu brut trebuie crescut cu 16,6% pentru a păstra neschimbată valoarea salariului net, a anunțat miercuri firma de consultanță și audit Deloitte România.
”Simulările arată că se impune o creștere de 16,6% a valorii brute a salariului - dacă luăm ca referință salariul mediu brut pe economie de 3.131 lei – pentru a păstra suma în mână primită acum de un angajat”, a declarat Radu Derscariu, director Deloitte România, în cadrul comunicatului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)