Miracolul Ivermectinei: Morțile și spitalizările de COVID au dispărut

Decizia luată la nivelul întregii capitale supra-populate a Mexicului de a prescrie Ivermectina pacienților pozitivi COVID-19 a redus internările în spital în proporție de 52-76%, potrivit unui studiu realizat de Agenția Digitală pentru Inițiativă Publică (DAPI), Ministerul Sănătății și Institutul pentru Securitate Socială (IMSS) din această țară.
Îngrijorat în privința capacității de spitalizare, în vara lui 2020, guvernul mexican a demarat un program agresiv de testare, ajungând de la 3.000 de teste pe zi, în luna iunie, la circa 24.000 de teste antigen pe zi, în noiembrie, potrivit TrialSiteNews.
Șefa Departamentului Sănătății din Mexico City, Oliva Lopez, a anunțat apoi că doctorii vor prescrie Ivermectină și Azitromicină pentru tratarea COVID.
„Ministerul Sănătății a ajuns la concluzia că există suficiente dovezi pentru a folosi la persoanele cu SARS-CoV-2, chiar și asimptomatice, medicamente precum Ivermectina și Azitromicina”, a spus Lopez într-o conferință de presă.
Pe 28 decembrie 2020, autoritățile locale au creat un kit de tratament pentru acasă, incluzând Ivermectina, pentru cele 22 de milioane de locuitori din Mexico City, după o creștere masivă a numărului de cazuri de COVID.
Persoanele testate pozitiv la COVID cu un test antigen și care prezentau cel puțin simptome ușoare au început să primească câte un kit cu tratament pe bază de Ivermectină, începând cu 29 decembrie.
În cadrul programului de depistare și tratament precoce, guvernul mexican a demarat o cercetare pentru a analiza efectele acestui tratament timpuriu.
Realizat de DAPI, IMSS și Ministerul Sănătății, un program de monitorizare prin telefon a înregistrat starea de sănătate a persoanelor testate pozitiv la COVID cu un test antigen.
Studiul, realizat asupra unui grup de 200.000 de persoane, le-a împărțit pe acestea în două categorii: cele care au primit Ivermectină și cele care nu au primit.
Pe baza datelor colectate prin telefon și a statisticii spitalizărilor, cercetătorii au descoperit o reducere semnificativă a spitalizărilor pentru persoanele cărora li s-a administrat Ivermectină cu 52-76%, prin comparație cu celelalte.
Dr. Juan J. Chamie-Quintero, de la Universitatea columbiană EAFIT, a analizat tendințele spitalizărilor și deceselor în Mexico City, înainte și după adoptarea programului de tratament cu Ivermectină.
Rezultatele la care a ajuns Chamie-Quintero le confirmă pe cele ale guvernului mexican.
Graficele de mai jos, postate de Chamie-Quintero pe Twitter arată spitalizările și decesele de COVID atingând un vârf la jumătatea lui ianuarie 2021, la circa două săptămâni după ce a început distribuirea tratamentului cu Ivermectină, pe 29 decembrie.
COVID-19 in Mexico
— J Chamie (@jjchamie) January 23, 2021
Since December 29 Mexico City started using ivermectin treatment in COVID-19 positive patients. Up to date they have delivered more than 50,000 treatments.
Is Ivermectin effective?
If yes. Let's see how deaths drop.
I'll update this chart often pic.twitter.com/0b98sCcorW
În luna următoare, după distribuirea a peste 50.000 de tratamente cu Ivermectină, s-a înregistrat o scădere puternică a numărului de spitalizări și decese de COVID.
COVID-19 in Mexico
— J Chamie (@jjchamie) January 23, 2021
Since December 29 Mexico City started using ivermectin treatment in COVID-19 positive patients. Up to date they have delivered more than 50,000 treatments.
Is Ivermectin effective?
If yes. Let's see how deaths drop.
I'll update this chart often pic.twitter.com/0b98sCcorW
Într-adevăr, înainte de 25 februarie 2021, Chamie-Quintero a notat că numărul deceselor săptămânale a scăzut cu 3.000 în cursul celor trei săptămâni precedente, și că, pe 27 februarie 2021, rata de ocupare a spitalelor s-a diminuat considerabil, ajungând de la 90%, la sfârșitul lui ianuarie, la aproape 50% câteva săptămâni mai târziu.
COVID-19 in Mexico
— J Chamie (@jjchamie) January 23, 2021
Since December 29 Mexico City started using ivermectin treatment in COVID-19 positive patients. Up to date they have delivered more than 50,000 treatments.
Is Ivermectin effective?
If yes. Let's see how deaths drop.
I'll update this chart often pic.twitter.com/0b98sCcorW
COVID-19 in Mexico
— J Chamie (@jjchamie) January 23, 2021
Since December 29 Mexico City started using ivermectin treatment in COVID-19 positive patients. Up to date they have delivered more than 50,000 treatments.
Is Ivermectin effective?
If yes. Let's see how deaths drop.
I'll update this chart often pic.twitter.com/0b98sCcorW
Succesul înregistrat în foarte aglomerata capitală a Mexicului demonstrează cu vârf și îndesat efectele binefăcătoare ale Ivermectinei în tratarea COVID.
De altfel, un nou studiu privind eficiența Ivermectinei, publicat în American Journal of Therapeutics, a analizat „18 experimente de tratament controlat, realizate aleatoriu”, descoperind „o reducere semnificativă a riscurilor de contractare a COVID-19 prin administrarea regulată a Ivermectinei”, în scop profilactic.
Mai mult, cercetătorii au descoperit că medicamentul a provocat „reduceri importante, statistic semnificative, ale mortalității, ale timpului de însănătoșire clinică și ale timpului de curățire virală” la pacienții cu COVID.
Studiul a conchis că „numeroasele exemple de campanii de distribuire a Ivermectinei, ducând la o diminuare rapidă a morbidității și a mortalității la scara întregii populații, demonstrează că a fost descoperit un agent oral eficient în toate fazele COVID-ului”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: COVID Știri Terapie și Prevenție Covid
Locații: Mexic
Subiecte: Ivermectina
Organizații: OMS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)