ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Selecționerul naționalei de fotbal a României, Mircea Lucescu, a leșinat la antrenamentul tricolorilor de la Mogoșoaia, înaintea amicalului cu Slovacia, și a fost dus la Spitalul Universitar din București, după ce a fost stabilizat, transmnite Știripesurse.

Imediat ce acestuia i s-a făcut rău, staff-ul medical i-a acordat primul ajutor și s-a sunat la 112. La Mogoșoaia au ajuns două ambulanțe, iar, după acordarea primului ajutor, Lucescu a fost transportat la "Universitar" cu una dintre ele.

Potrivit primelor informații, problemele sale sunt de ordin cardiologic, care și-ar fi pus amprenta după ratarea din meciul cu Turcia, în barajul pentru Campionatul Mondial. 

Mircea Lucescu a fost adus la Spitalul Universitar de Urgență București în urma unei tulburări majore de ritm cardiac, survenite în afara mediului spitalicesc, potrivit informațiilor de la spital.

În prezent, pacientul se află sub îngrijirea echipelor medicale, fiind supus investigațiilor diagnostice și intervențiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac.

Marele antrenor rămâne internat în Spitalul Universitar de Urgență București pentru monitorizare și tratament de specialitate, au mai transmis sursele. 

Cu câteva zile în urmă, înainte de meciul cu Turcia, a acordat un interviu pentru The Guardian (foto-captură sus), în care afirma: 

"Când medicii mi-au spus că pot merge pe antrenorat, m-am concentrat pe ceea ce am de făcut pentru România", a spus spune el pentru The Guardian într-un interviu rar. „Am vorbit cu federația și mi-au spus că nu găsesc o soluție la situație. Nu sunt în cea mai bună formă a mea, așa că m-aș fi dat la o parte dacă ar fi existat o altă opțiune disponibilă. Dar insist: nu pot să plec ca un laș. Trebuie să credem în șansa noastră de a ne califica.”