ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a declarat că s-a speriat de problemele medicale pe care le-a suferit Alexandru Răuță în timpul meciului cu Rapid. Antrenorul a vorbit printre altele și de vaccinul anticovid, potrivit ziarului Adevărul.

„Eu am pățit-o și cu Vrăbioru, eram în teren, cu Ekeng, chiar am băgat o rugăciune repede... Nu l-a lovit nimeni, a căzut. Acum mi se spune că de două zile simte o durere în piept. El nu a spus”, a comentat Rednic cu privire la Răuță, jucătorul care a căzut în minutul 36 al meciului și a fost luat cu ambulanța chiar de pe gazon.

„Nu dau sfaturi, că nu sunt eu specialist, dar nu înțeleg. M-am vaccinat și ce fac? Dacă sunt vaccinat și stau tot în casă și cu mască, ce vaccin e ăsta? Dacă nu reușește să mă protejeze, ce vaccin e ăsta? Dacă sunt vaccinat și trebuie să-mi fie frică că pot să mă îmbolnăvesc. Pun și eu întrebări. Păi, m-am vaccinat și nu am voie în stadion, atunci de ce ne vaccinăm? Ne mai ducem și de două, de trei ori. Eu o dată, am ales cea mai bună soluție", a declarat Rednic.

Incidentul nefericit petrecut la meciul lui Dinamo, ne face să ne gândim la ce spunea Gigi Becali acum câteva zile pentru Playsport:

"Ce se va întâmpla în ziua în care va cădea pe teren primul jucător vaccinat, dar contaminat? Cine va răspunde?”
 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews