„Să-l primiți pe el ca pre îngerul lui Dumnezeu. Să-l aveți pe el ca pre un părinte duhovnicesc, ca pre îngerul păzitor al Bisericii, ca pre izvorul harului dumnezeesc, ca pre întâiul stătător arhipăstor al vostru, și către dânsul să vă adresați în nevoile voastre sufletești”. (Gramota pastorală a ÎPS Gurie, Arhiepiscopul Chișinăului, adresată preoților, diaconilor, cîntăreților și ortodocșilor creștini din Eparhia Hotinului, dezlegându-i canonic de a trece în grija arhierească a PS Visarion)

La 27 februarie se împlinesc 145 ani de la nasterea mitropolitului Visarion Puiu [1]. Ierarhde seamă, care prin credința și patriotismul său, pre cum și prin realizările sale deosebite, și-a închinat întreaga viață slujirii Bisericii. A desfășurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcțiile de director al Seminarului din Galați (1909 – 1918), director al Seminarului Teologic din Chișinău și Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921), Episcop al Argeșului (1921 – 1923) și al Hotinului cu reședința la Bălți (1923– 1935).

În anul 1923, în Basarabia se înființează două eparhii: cea a Cetății Albe – Ismail, cu reședința în orașul Ismail și eparhia Hotinului cu reședința în orașul Bălți.

Primul Episcop al Cetății Albe – Ismail a fost de curând sfințit episcop, Nectarie Cotlarciuc, profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuți[2], care în 1924 avea să devină Mitropolit al Bucovinei (1924 – 1935).

Pentru Eparhia Hotinului, delegații Congresului Eparhial Extraordinar din 16 martie 1923, în unanimitate îl aleg pe episcopul Visarion Puiu, cunoscut prin activitatea sa în importante funcții bisericești. După întrunire, delegații congresului trimit Mitropolitului Primat Miron Cristea, următoarea telegramă: „Congresul Eparhial Extraordinar al clericilor și mirenilor bisericii Basarabiei, și-a unit unanimitatea glasurilor lor, ca la noua catedră episcopală a Hotinului să vie ca ierarh Prea Sfințitul Visarion, episcopul Argeșului ... .” La 29 martie, Marele Colegiu electoral alege în București pe PS Episcop Visarion, candidatul clerului Basarabiei pentru Episcopia Hotinului, iar la 31 martie, în sala tronului regal are loc investirea Preasfințitului Visarion de către MS  Regele Ferdinand I[3].

Eparhia Hotinului cuprindea județele Bălți, Soroca și Hotin. Pentru reședința episcopală a fost ales orașul Bălți, deoarece se afla în centrul eparhiei, de unde pe căi ferate se putea face mai bine legăturile dintre chiriarhie și cler.

Instalarea oficială s-a petrecut cu mare fast, la 13 mai 1923, în Biserica ”Sf. Nicolae” din Bălți. După săvîrșirea Sf. Liturghii de către Preasfințitul Visarion, cu un mare sobor de preoți, s-a oficiat actul instalării. Ministrul Cultelor și Artelor, C. Banu a dat citire decretului regal de întărire în scaun, ținînd și o cuvîntare, după care protopopul de Bălți, părintele econom Vladimir Dumitriu a citit gramota pastorală a Înalt Preasfințitului Gurie, Arhiepiscopul Chișinăului, adresată preoților, diaconilor, cîntăreților și ortodocșilor creștini din Eparhia Hotinului, dezlegându-i canonic de a trece în grija arhierească a Preasfințitului Episcop Visarion. În gramota pastorală se spunea: „Toți voi fiii mei duhovnicești, preoți și mireni [...], veți trece sub duhovniceasca oblăduire, ocrotire și îngrijire a PS Visarion al Hotinului. Să-l primiți pe el ca pre îngerul lui Dumnezeu. Să-l aveți pe el ca pre un părinte duhovnicesc, ca pre îngerul păzitor al Bisericii, ca pre izvorul harului dumnezeesc, ca pre întâiul stătător arhipăstor al vostru, și către dânsul să vă adresați în nevoile voastre sufletești”[4]. În continuare, Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Gurie a rostit o înălțătoare cuvântare, în care se spunea: „Preasfințite! Îți este cunoscută Basarabia, căci ai lucrat ogorul Domnului din laturile ei, timp de mai bine de doi ani după alipire. Ai cunoscut poporul moldovenesc de aici, blând și bun la suflet, religios milostiv gata la orice jertfă pentru Biserică, pentru săraci, pentru orișice faptă bună. Ai avut prilejul să cunoști pe preoții, păstorii poporului și să te convingi că, în majoritatea lor sînt respectuoși și devotați Chiriarhului lor, plini de duh sfânt și râvnitori pentru propășirea morală și religioasă a păstoriților lor [...]. Pășește cu bărbăție la îndeplinirea misiunii arhipăstorești. Poartă cu îndrăznire smerita cârjă a episcopiei de Hotin și fii încredințat că rugăciunile noastre și ale întregii Biserici Ortodoxe Române te însoțesc”[5]. După aceste cuvinte înălțătoare, Preasfințitul Visarion a rostit cu smerenie următoarea rugăciune: „Arată-mi, Doamne, calea pe care să merg; căci către Tine am ridicat sufletul meu”. În continuare, renunțând la obișnuitele făgăduinți pe care le face orice nou venit la cârma oricărui așezământ, mărturisi: „Am răsfoit adesea, în liniștea chiliei, multe pagini din trecutul Bisericii noastre și am cercetat viața multor ierarhi, despre care vremele ne-au lăsat urme istorice însemnate, și mărturisesc, n-am găsit la nici unul din ei cuvântări cu făgăduinți pentru o activitate dorită. Am găsit însă, pagini în care istoria noastră bisericească națională, a prins cu recunoștință și admirare faptele strălucite, săvârșite de dânșii pentru Biserică și Neam. Spre acele fapte ale lor ale marilor noștri ierarhi va fi gândul meu și întru a-i ajunge vor fi străduințele mele”[6].

După terminarea solemnității, reprezentanții clerului, ai autorităților civile și militare, delegații diferitor așezăminte culturale din județele eparhiei, i-au adresat felicitări Preasfințitului, urându-i rodnică arhipăstorire[7]. Episcopul Visarion găsește eparhia fără catedrală, fără locuință, fără cancelarie și fără funcționari. După aceste triste constatări avea să scrie: „Iar dacă am venit la Bălți, în mai 1923, oraș prin care trecusem și altădată cu dezgustul ce produc tuturor călătorilor așezările omenești primitive și întocmirile întârziate, am găsit un oraș de gloduri cu o singură biserică ortodoxă pentru o populație de peste zece mii suflete creștine [...], și o totală răceală față de întemeierea unei episcopii, atât din partea clerului cît și a autorităților mirenești locale și aceea singură biserică a Sf. Nicolae din evreime, care urma să-mi fie și catedrala episcopală”.[8]

Ca episcop al Hotinului, PS Visarion s-a ocupat de buna organizare a Bisericii și a clerului. Prin purtarea sa de grijă în raza episcopiei au fost construite și renovate o mulțime de lăcașuri, printre care și cele din orașul Bălți.

În anul 1924 se sfințește piatra de temelie a monumentalei Catedrale ”Sf. Împărați Constantin și Elena”, iar în 1926 se începe construcția Bisericii ”Sf. Cuv. Parascheva” și a reședinței episcopale. Cu mari osteneli și cheltuieli, aceste construcții au fost finalizate și sfințite în 1935 - fapt remarcabil și deosebit de important pentru istoria Bisericii noastre. În timpul aflării PS Sale la Bălți au mai fost înființate fabrica de lumânări, atelierul de obiecte bisericești, casa de ajutor reciproc, banca clerului etc. La mănăstirea Dobrușa s-a înființat o școală de cântăreți bisericești, iar la mănăstirea Japca – Școala de pregătire practică rurală a fetelor de săteni. Activitatea Episcopului Visarion s-a manifestat și în inițierea unor acțiuni de ordin obștesc.

Realizările și împlinirile Preasfințitul Episcop Visarion, în doar 12 ani de păstorie în eparhia Hotinului, rămân neșterse. A trecut bineînțeles și prin mari greutăți, dar își amintea cu satisfacție de acele clipe când era „sprijinit de un popor cu drag de Biserică, bun și ascultător, cum e ramura românească a moldovenilor dintre Prut și Nistru. Cei 12 ani de păstorie în eparhia Hotinului au trecut producându-mi bucurii sufletești pe care numai Bunul Dumnezeu mi le-a dat, poate ca răsplată a muncii puse în slujba sa în această latură de țară, fără teama vecinătății haosului și primejdiei bolșevice, ce era aproape, peste Nistru”[9], își amintea mai târziu mitropolitul.

În luna octombrie 1935, prin hotărârea Sf. Sinod, Preasfințitul Visarion este ales arhiereu al Mitropoliei Bucovinei și ridicat la treapta corespunzătoare. În cei patru ani și jumătate, aflat în scaunul mitropolitan din Cernăuți, cât și în următoarea sa funcție de Șef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942–1943), s-a ocupat de bunul mers al treburilor bisericești, dovedind bunele calități de organizator și administrator. Aflându-se apoi în exil, din inițiativa mitropolitului Visarion, în 1949 se înființează pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958. Și-a petrecut restul vieții, până la 10 august 1964, în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris. 

                                                                                Protoiereu Ioan Lisnic