Mitzura Arghezi a murit la vârsta de 90 de ani

Mitzura Arghezi, fiica poetului Tudor Arghezi, a murit la vârsta de 90 de ani într-un spital privat, anunță B1 TV.
”E o mare pierdere a culturii românești, era un bun național, era fiica poetului Arghezi. A fost deputat în două mandate și am fost colegi. Am participat împreună la multe acțiuni culturale și politice. Era foarte iubită de români pentru că transmitea acea parte a culturii românești. Era o mare iubitoare de oameni. Acest an a fost unul nefast”, a transmis Marius Marinescu.
Mitzura Domnica Arghezi s-a născut la 10 decembrie 1924, la București. A fost aleasă de două ori în funcţia de deputat român, în legislaturile 1996-2000 şi 2000-2004, pe listele partidului PRM, iar între anii 2005-2010 a fost membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune din partea aceluiași partid.
De asemenea, Mitzura Arghezi era cunoscută și ca actriță. A jucat în peste 100 de piese de teatru și 18 filme, precum: ”Titanic Vals”, ”Calea Victoriei”, ”Doi vecini”, ”Secretul lui Bachus”, ”Secretul lui Nemesis”, ”O clipă de răgaz”, etc.
A fost director onorific al Casei Memoriale ”Tudor Arghezi” din București și cetățean de onoare al municipiului Bacău.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)