Morți subite la ordinea zilei: milionar din Botoșani, infarct masiv la 47 de ani

Descoperire macabră într-unul dintre cele mai moderne saloane de bronzat din Botoșani. Patronul localului, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a fost găsit fără suflare, sâmbătă dimineață, în incinta salonului, transmite Monitorul de Botoșani.
Descoperirea șocantă a fost făcută de un electrician, chemat la sediul unde se află salonul de bronzat pentru a remedia o problemă la unul dintre aparate. Acesta a fost apelat de patron la puțin după ora opt dimineața, fiind solicitat pentru a remedia defecțiunea, iar când a ajuns la fața locului, o oră mai târziu, l-a găsit pe proprietar, considerat milionar, căzut pe podea.
Omul a crezut inițial că bărbatul leșinase, însă a văzut că nu mai respira și a apelat imediat serviciul 112.
„La fața locului a fost dirijat echipajul cu medic al SMURD, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru pacient. Acesta era în stop cardio-respirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a precizat medicul primar Liviu Stan, coordonator în cadrul dispeceratului integrat SJA-ISU.
Ulterior, cadrele medicale au stabilit cauza: acesta a suferit un infarct masiv și a decedat pe loc.
Pe același subiect

Claudia Marcu: Apar adevăruri cumplite despre vaccinul anti-Covid! Medicii japonezi alertează populația. Vaccinul Covid distruge sistemul imunitar. Prof. Dr. Virgil Păunescu a avut dreptate: se naște sindromul ADE, dependența de vaccin. STUDIU

După luni de Minciuni, se pregătește terenul pentru Înfrângerea Ucrainei

Monseniorul Viganò: Marea Resetare este o Lovitură Globală pentru distrugerea lumii prin crize economice, războaie și pandemii în numele Satanei
Recomandările noastre

În aceste zile, în America se joacă soarta Marii Revoluții Mondiale

Sentința care aruncă în aer America: Avortul NU este un Drept Constituțional - Trump: „Dumnezeu a luat această decizie!”

VACCINATĂ - LEȘINATĂ - DESCALIFICATĂ. Anita Alvarez, cel puțin dublu vaccinată, are INTERZIS să participe la finala de înot artistic de la Campionatele Mondiale de la Budapesta. DOVADA VIDEO se dedică paginii de propagandă neagră RO VACCINARE
Pașaportul COVID a fost prelungit până în 2023. Ni s-a pregătit teroarea cu BOALĂ și CARBON
Secțiuni: COVID Locale Prima pagină Știri
Locații: Botoşani
Subiecte: atac de cord moarte subită
Organizații: SMURD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)