Moș Crăciun, ce văd, la fel cu noi închișii ești și tu închis?
Restituiri. Poeziile arestate ale lui Vasile Militaru
La 8 ianuarie 1959, poetul Vasile Militaru era arestat din nou de Securitate. La percheziția care i s-a făcut la domiciliu, Securitatea i-a găsit mai multe înscrisuri, printre care poezii religioase, precum: „Psalm", „Crăciun 1951" sau „Sub lanțuri". Acestea fuseseră scrise în timpul primei detenții, la Jilava sau în colonia de muncă de la Fundulea (1951-1952), apoi, după eliberare, bătute la mașina de scris. Astfel de exemplare ale poeziilor, dactilografiate, au fost confiscate de Securitate și considerate corpuri delicte. Cu astfel de probe, Vasile Militaru a fost anchetat la Securitatea din Pitești, torturat și obligat să semneze declarații care să-l incrimineze ca un conspirator împotriva regimului democrat-popular. La puțin timp după condamnare, la 8 iulie 1959, deținut în Penitenciarul Ocnele Mari, poetul Vasile Militaru avea să treacă la cele veșnice. Mai jos reproducem poemul „Crăciun 1951", scris de Vasile Militaru, se pare, în lagărul de la Fundulea. (Adrian Nicolae Petcu / Ziarul Lumina)

Crăciun 1951
de Vasile Militaru
Crăciun o mie nouă sute cincizeci și unu,
Crăciun amar cum încă nu mi-a fost dat nici unu,
De ce-ai venit în viață-mi, ăst an, atât de trist,
Tu, zi a bucuriei cu nașterea lui Christ?
Au pentru ce păcate ce nu mi le știu încă
Vru soarta-mi să mă afli în temniță adâncă?
Cine-a fost scris ca astăzi tu, Sărbătoare înaltă,
Să mă găsești în lanțuri cu-atâția laolaltă?
Și către cine glasul să mă ridic să strig
Că-n ocna mea e foame, și lacrimă, și frig?
Cine mi-a scris osânda și pentru care vină:
Din Steaua-ți luminoasă acum să n-am lumină?
Să n-am nici o fereastră la care să-mi stea
Colindători cu marea și luminoasa Stea,
Vestindu-ne ca-n anii trecutului frumos
Că azi, în ieslea sfântă, ni s-a născut Hristos?…
De ce azi, fără stele ne-a fost sortit să vii
Să ne găsești sub lanțuri cu zecile de mii,
Flămânzi, cu gene ude, prin ocne-ntunecoase,
Cu frig hain de moarte în suflete și-n oase?…
Ce vânt ne-a smuls de-acasă pe toți, ce duh nebun,
Să nu ne mai găsească la vetre „Moș Crăciun",
Ci muți, cu jalea-n inimi, prin hrube negre-foarte
Și despărțiți de lume ca niște duși în moarte?
O, „Moș Crăciune", iată, eu mi te văd, stingher,
Cum trist la toți închișii privești dintr-un ungher,
Cu lacrimile-n gene că ești așa sărac
Și n-ai adus la nimeni măcar câte-un colac!
Dar ce văd, Moș Crăciune? Au te-ai luptat cu vântul,
Sau lupi turbați de foame ți-au sfâșiat veștmântul?!
În spate, plin de daruri, tu nu-ți mai ai desagul
Și, prefăcut în cârjă, abia-ți mai porți toiagul!
Ești plin de sânge, iată! Au ce neam fără lege
Putu să jefuiască desaga ta, moșnege?…
Ce ticălos din lume, cu inimă aspidă,
A tăbărât asupra-ți și-a vrut să te ucidă?!
Au nu cumva-i aevea ce văd, făr-a fi vis:
La fel cu noi închișii ești și tu închis?
Dar nu!… Mărire Celui Născut spre-a fi dat Crucii,
Tu-n veci nu poți fi-n ocnă închis cum vor năucii!…
Ci-ntocmai ca un înger ce-n lume când vrea vine,
Vezi și pe cei din ocne, vezi și-n a lor cămine:
Cu-a lacrimilor ceață în ochii plini de vis,
Îi vezi pe-ai lor și-auzi-i vorbind de cel închis…
Îl tot mereu așteaptă, cu sufletu-n risipă,
Ca el s-apese clanța să intre-n orice clipă,
Dar în zadar așteaptă să li se umple pragul,
Că nici azi de la ocnă nu li se-ntoarce dragul,
Iar pentru el paharul cumva de se ridică,
În vinul dus la gură, și lacrămile pică!
Ai vrea, cu-ai lui la masă, ca alte dăți să stai,
Dar tu n-ai nici desagă, nici daruri să le dai…
Te-ar întreba micuții de-nchișii lor părinți,
Iar tu, fiindu-ți milă, ar trebui să-i minți,
Spunând lor că: „tăticul veni-va… poate mâine
De unde-i dus s-aducă micuților lui pâine",
Când știi că mulți din pruncii cu viața-nfometată
N-or mai putea să-și vadă „tăticul" niciodată!…
Apoi cobori în ocne sub jalea ce te-apasă…
Îl vezi pe fiecare gândind la cei de-acasă,
Că fiecare vede cum dornici îl adastă:
Măicuța lui, copiii, sărmana lui nevastă,
Și nu știi, Moș Crăciune, sărac fără colaci,
Nici tu nu știi, mai bine cam cum ar fi să faci:
Să fugi în noapte-afară?, la-nchiși să mai rămâi?,
Că nu poți pe nici unul măcar să mai mângâi…
Au adormit sărmanii, și-acum în miez de noapte,
Visând, ei nume scumpe rostesc cu drag în șoapte
Și-ntind ale lor brațe în gol, ca să-și agațe
De gâtul lor pe dragii ce li se aruncă-n brațe,
La mângâieri doar visul mai dându-le azi dreptul,
Pe când de dor, aevea, la toți le geme pieptul!…
Și ieși tiptil ca hoții din hruba fără soare
A celor fără vină ce zac în închisoare,
Ca hohotele tale să ți le poarte vântul
Pe-aproape jumătate din cât e tot pământul…
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Medicul Anca Cernea, propagandistă anti-Georgescu, a murit de turbo-cancer
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
ADEVĂRUL ASCUNS! Unde au ajuns, cu adevărat, cele 400 de suflete de la Dumbrava?
Mesajul regizorului Constantin Vaeni către Alexandru Florian-Feinstein: ”Auzi, băi.. Foriane - și (sau) cum "puii mei" te-o mai "chema" de fapt: calmează-te, bufonule,.. să nu te lovească, dreaku', vreun AVC!”
Senatorul Lavric dă de pământ cu patronul Institutului ”Elie Wiesel”: ”A fost un impostor ordinar care nu a trecut o secundă pe la Auschwitz”
Dr. Geanina Hagimă: ȘOC ȘI GROAZĂ. Cine sunt personajele care au injectat serurile experimentale Covid în populația naivă
Recomandările noastre
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
De Ziua Americii: Filiera antiromânească este extremistă, nu prietenul României, istoricul Larry Watts!
Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea
Secțiuni: Cultură Prima pagină Publicistică Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Vasile Militaru
Locații: România Mare Terra
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)