În rânduiala Bisericii Ortodoxe este marcată ziua de Sâmbată ca zi de pomenire a celor adormiți. Această zi de Sâmbătă de Sâmbăta mare, zi în care Iisus Hristos a fost așezat în mormânt iar punct de vedere teologic, mai profund, este ziua în care Mântuitorul a coborăt în iad ca să îi înălțe pe cei adormiți, după cum și rugăciunea transmite: "În mormânt cu trupul, în iad cu Sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul și pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl și cu Duhul, toate umplându-le, Cel ce ești necuprins."
 
Pentru că Biserica Ortodoxă îndeamnă la rugăciune s-au stabilit două zile de Sâmbătă pentru pomenirea celor din veac adormiți, adică pentru a se face pomenirea tuturor celor care au adormit în dreapta credință, părinți, frați, surori, bunici, strabunici, strămoși, prieteni, cunoștințe, sihaștrii, monahi, clerici și pe tot sufletul creștinesc care s-a săvărșit în dreapta credință. Aceste două zile de Sâmbătă sunt: sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului sec de carne (a înfricoșătoarei Judecăți) și sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (sâmbăta Rusaliilor).
 
Acestor două zile se alătură și aceasta a moșilor de toamnă. Aceasta cea din urmă este stabilită în perioada 26 octombrie - 8 noiembrie dar în funcție de anumite zone ale țării în care tradițiile diferă, data de pomenire poate fi diferită. Faptul care contează cel mai mult este rugăciunea noastră, a celor vii pentru că pentru un suflet care a adormit, rugăciunea este cea mai bună faptă a noastră. Cei adormiți nu mai pot face nimic pentru sufletul lor însă prin rugăciunile noastre Dumnezeu se poate milostivi și poate să îi scoată din iad, dacă noi ne rugăm pentru ei. În această să ne rugăm pentru toți cei din veac adormiți și mai ales rugăciunile noastre să fie îndreptate către cei care au adormit în diferite feluri.
 
Să facem pomenirea fericiților patriarhi, ale ortodocșilor arhierei și preoți; ale dreptmăritorilor creștini, pe care i-au acoperit apa, marea, râurile, izvoarele, bălțile, puțurile, sau războiul i-a secerat și cutremurul i-a cuprins, tâlharii i-au ucis și focul i-a ars, sau fiarelor, păsărilor și la toată firea celor din mare s-au făcut mâncare; ale celor răpiți fără de veste; ale celor arși de trăsnete și ale celor înghețați în munți, pe cale, în loc pustiu și în sihăstrie; ale celor sfârșiți de întristare sau de bucurie; ale celor ce au pătimit în zile bune și în nenorocire; ale celor pe care i-a ucis calul sau orice alt animal sau săvârșit din cauza vremii rele, grindina, zăpada, ploaia înmulțită, cărămida și țărâna i-au împresurat și de năprasnă au căzut; ale celor pe care i-au omorât băuturile otrăvitoare, înecările cu oase; ale celor loviți de tot felul de aruncare: a fierului, a lemnului și a oricărui fel de piatră; ale celor sfârșiți de chiotul tare, de alergarea grabnică, de palmă, de pumn, de lovitură cu piciorul, de ciumă, de foame, de sete, de mușcături înveninate, de înghițirea șerpilor, de sugrumare de cel de aproape, sau marea sau pământul desfăcându-se i-a înghițit; și de toată vârsta: bătrâni, tineri, voinici, copilandri, copii, prunci fără de vreme, parte bărbătească și femeiască.
 
Să ne aducem aminte de cei care au suferit chinuri și batjocură, pătimănd nevinovați în închisori, de cei care au adormit în spitale și nici o rudenie nu i-a pomenit, de cei care au adormit pe străzi flămânzi sau însetați, de cei care nu are cine să îi pomenească, de cei care au adormit pe câmpurile de luptă apârând țara și credința, de cei care au murit în chinuri sau în alte feluri împreună cu tot neamul lor cel adormit, cu gândul la aceștia să zicem:
 
Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac. Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite. Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
 
Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!